[Marți] 27 Noiembrie

 

 

Cu ani în urmă, studiam lecțiile Şcolii de Sabat cu o grupă de copii de grădiniță. Când am ajuns la lecția despre copilăria lui Solomon, am încercat să explicăm cum ar trebui să se poarte un copil care se numește Iedidia (Iubitul Domnului) și mai ales Solomon (Fiul păcii), ca să merite acest nume. (Probabil că pentru Solomon nu a fost chiar așa de ușor cum credem, dat fiind că tatăl său a fost un mare om de război.) Am ajuns la concluzia că un astfel de copil nu se lasă ispitit să lovească nici cu piciorul, nici cu pumnii, chiar dacă este provocat și simte că are destulă putere să se bată. Iar atunci când îi vede pe alții că se ceartă sau se bat, încearcă să-i oprească și să-i despartă, dar cu vorba, nu cu pumnul.

 

Sabatul următor, unul dintre copii, care era foarte timid și puțin bâlbâit, a venit special mai devreme, să-mi povestească în secret „experiența” lui. „Ştii”, mi-a spus el, „într-o zi, un băiat mi-a spus niște cuvinte urâte. E mai mic decât mine și mai slab și așa i-aș fi tras un pumn!! Dar mi-am adus aminte de Solomon și, ca să fiu sigur că nu-l voi lovi pe băiatul acela, mi-am băgat pumnul în buzunar.” Mi-a plăcut foarte mult cum a aplicat băiețelul lecția învățată.

 

Ce crezi că ar trebui să facă un „fiu al păcii” ajuns la 12-14 ani, când „provocările” sunt mult mai variate?

 

Ai încercat vreodată să-i împaci pe doi prieteni ai tăi, care se certaseră? Ce ai simțit atunci?

 

Apostolul Pavel, în Romani 14:17, spune că Împărăția lui Dumnezeu este „neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt”, iar în Romani 15:13 continuă astfel acest gând: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea, pe care o dă credința.” De ce crezi că menționează Biblia pacea alături de fericire?