[Duminică, 18 nov] Mântuirea prin Isus

Adventiștii de ziua a șaptea au multe lucruri în comun cu alte confesiuni creștine, însă convingerile noastre compun un sistem unic al adevărului biblic, pe care nicio altă confesiune creștină nu îl propovăduiește. Aceste convingeri fundamentate biblic ne definesc ca rămășiță a lui Dumnezeu din timpul sfârșitului.

1. Ce loc declară Petru că ocupă Isus Hristos în planul de mântuire?

Faptele 4 Atunci, Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, 10 s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. 11 El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. 12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”

Faptele 10 43 Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”

 

 2. Ce spune apostolul Pavel despre acest subiect?

2 Corinteni 5 19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

 

Moartea lui Hristos înseamnă împăcarea noastră cu Tatăl și desființarea prăpastiei apărute între noi și El prin păcat. Procesul acesta de împăcare are ca scop refacerea relației noastre cu Dumnezeu.

 

3. Ce însemnătate au moartea și învierea Domnului Isus, potrivit pa­sajelor următoare?

Romani 3 24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. 25 Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu

1 Ioan 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

1 Ioan 4 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. 10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

1 Petru 2 21 Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. 22 „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” 23 Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. 24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

Noi credem, la fel ca alte confesiuni creștine, în moartea și în învierea lui Hristos, dar, spre deosebire de ele, le vestim în cadrul „Evangheliei veșnice” (Apocalipsa 14:6), în cadrul celor trei solii îngerești din Apocalipsa 14:6-12.

Cât de des îți amintești de moartea și învierea lui Hristos?


Părerea mea