Ce părere ai?

Gândeşte-te la situaţiile de mai jos. În dreptul fiecăreia, decide dacă e mai bine să te conformezi opiniei majorităţii sau să mergi
pe opinia personală:

• Majoritatea prietenilor tăi susţin că un anume băiat are un comportament anormal şi este posibil să fie pericu- los. Tu nu vezi lucrurile chiar aşa. Într-o seară, îţi cere să ieşiţi la o plimbare împreună.
• Toţi cei pe care îi cunoşti sunt împotriva consumului de alcool. Tu nu crezi că e ceva rău să bei o bere azi, una peste câteva săptămâni. Prietenii se distanţează de tine din cauza acestei păreri diferite.

• Nu-ţi place în mod deosebit un anume stil de muzică, dar toţi prietenii tăi îl adoră. Vor să mergeţi împreună la un concert.
• Un grup de colegi vorbesc de rău un profesor, pentru că le-a dat note proaste. Ţie îţi place de profesorul respectiv şi crezi că nu sunt corecţi; totuşi ei îşi susţin cu tărie punctul de vedere. Le spui ceva?

 

Ştiai că?

Conform unui studiu online realizat cu privire la presiunea de grup exercitată asupra adolescenţilor, 43% dintre respondenţi au spus că şi-au presat un prieten să facă ceva cu care acesta nu era pe deplin de acord, iar 41% au recunoscut că au ironi- zat persoane pe care le simpatizau doar pentru că prietenii lor făceau la fel. Totuşi, presiunea de grup poate acţiona şi într-un mod pozitiv. Dintre participanţii la sondaj, peste 37% au spus  că presiunea de grup acţionează în ambele direcţii, în funcţie de situaţie. (sursă: www.survelum.com/ survey-results/PeerPressure/filter-2-0/). Presiunea de grup nu este întotdeauna ceva rău.

 

Flash

„Prinţii reformatori se hotărâseră să prezinte înaintea Dietei o declaraţie a convingerilor lor într-o formulare sistematică, prezentând dovezi din Scripturi, iar sarcina pregătirii ei i-a fost încredinţată lui Luther, lui Melanchton şi tovarăşilor lor. […] Reformatorii şi-au exprimat dorinţa ca lupta lor să nu fie confundată cu problemele politice; ei erau de părere că Reforma nu trebuie să exercite nicio altă influenţă decât aceea care izvorăşte din Cuvântul lui Dumnezeu.” (Tragedia veacurilor, p. 206)

 

Cu alți ochi

„Migdalule, ţi se azvârle cu pietre fiindcă ai migdale.” – proverb portughez

„Dacă inima ţi-e curată, lasă lumea să vorbească.” – proverb german

„O convingere îşi coboară încetul cu încetul rădăcinile până în regiunea sentimentelor, pasiunilor şi vrerilor noastre. Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că, tăind trunchiul teoretic al acestei convingeri, după câtva timp cresc vlăstare noi din rădăcinile uitate în pământ.” – Lucian Blaga, Pietre pentru templul meu


Părerea mea