[Duminică, 28 oct] Zilele de pregătire

Înainte de moartea Sa, Isus le-a promis ucenicilor că nu-i va lăsa orfani, ci le va trimite un alt Mângâietor, pe Duhul Sfânt. Duhul avea să le aducă aminte ce le spusese El şi avea să-i îndrume în descoperirea altor adevăruri (Ioan 14:26;Ioan 16:13 ). În ziua înălţării Sale la cer, Isus a repetat făgăduinţa: „Veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt… Veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori…” (Faptele 1:5,8).

1. Ce au făcut ucenicii în această perioadă de zece zile?

Faptele 1:12-14
12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.
14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

„În timp ce aşteptau împlinirea făgăduinţei, ucenicii îşi umileau inimile în sinceră pocăinţă şi-şi mărturiseau necredinţa. În timp ce-şi aminteau cuvintele pe care Hristos li le-a adresat înainte de moartea Sa, ei au priceput mult mai bine înţelesul lor. Adevărurile care le dispăruseră din memorie le erau acum aduse din nou în minte şi ei le repetau unul după altul. Ei îşi reproşau unii altora că nu Îl înţeleseseră pe Mântuitorul. Ca o procesiune, scenă după scenă din minunata Sa viaţă trecea pe dinaintea lor. Meditând la viaţa Lui curată şi sfântă, ei au simţit că nicio strădanie nu va fi prea grea şi niciun sacrificiu prea mare ca să poată da mărturie prin viaţa lor despre caracterul plin de iubire al lui Hristos. O, gândeau ei, dacă le-ar fi fost cu putinţă să mai trăiască din nou cei trei ani petrecuţi cu Învăţătorul, cu cât zel s-ar fi străduit să-I dovedească cât de mult Îl iubeau şi cât de sinceri erau în mâhnirea lor că L-au întristat cândva, prin vreun cuvânt sau printr-o faptă de necredinţă! Dar se mângâiau la gândul că fuseseră iertaţi. Şi s-au hotărât ca, pe cât le era cu putinţă, să-şi ispăşească necredinţa printr-o curajoasă mărturie despre El înaintea lumii. (…) Înlăturând orice neînţelegeri, orice dorinţă de întâietate, ei s-au adunat laolaltă, într-o strânsă comuniune creştină.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 28–29

Ce aspirații ai pentru viața ta de credință? Ce poți învăța din regretele pentru faptele trecute pentru a-ți îndrepta viitorul?