[Joi] 18 Octombrie
Să vorbim astăzi despre un om care a avut o avere fabuloasă. Practic, a avut orice se putea cumpăra cu bani. Şi, în plus, a fost și cel mai înțelept om din lume. Desigur că ți-ai dat seama despre cine este vorba. Despre Solomon (1 Împărați 10:14-27). Din nefericire, toată înțelepciunea pe care a avut-o nu a putut să-l ferească de niște alegeri rele.
În ce fel a greșit Solomon? (1 Împărați 11:5,6) Care au fost urmările?
În Eclesiastul, Solomon vorbește despre lucrurile rele pe care le-a făcut și pe care le regretă. Amărăciunea lui este atât de mare încât își spune că nimic din lumea aceasta nu are nicio valoare, și chiar marea lui înțelepciune i-a adus numai ______________ (Eclesiastul 1:18).
În Eclesiastul 5:10-14, se vorbește despre zădărnicia bogăției. Citește aceste versete și redă în cuvintele tale cel puțin patru dintre ideile prezentate în aceste texte:
1. _________
2. _________
3. _________
4. _________
Dacă în viață nu este important nici să fii bogat, nici să fii onorat de oameni, nici să fii înțelept, ce poate fi important? Care este sfatul lui Solomon în privința aceasta? Eclesiastul 12,1.13