Comentarii inspirate (st. 3)

„Ca toţi să fie una”

Sabat după-amiază, 13 octombrie

Când Se pregătea să Se despartă de ucenici, Isus S-a rugat pentru ei în modul cel mai mişcător şi mai solemn ca toţi să fie una, „cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una, Eu în ei şi Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine”. În prima sa epistolă adresată corintenilor, apostolul Pavel îi îndeamnă fierbinte pe credincioși la unitate: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.” – Mărturii, vol. 3, ed. 2011, p. 390

„Pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una” (Ioan 17:22).

În aceste cuvinte, noi avem cea mai convingătoare dovadă a faptului că unitatea, bunătatea şi iubirea vor exista printre aceia care sunt într-adevăr creştini. Răscumpărătorul lumii este înălţat şi glorificat în caracterul tuturor acelora care cred. (…) Ce extraordinare consecinţe pentru lume decurg din unitatea acelora care pretind a fi creştini, care susţin că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu! (…)
Vă rog, în Numele lui Isus din Nazaret, îndepărtaţi orice mândrie spirituală şi orice iubire de supremaţie! Deveniţi asemenea unor copilaşi dacă vreţi ca, atunci când lupta se va sfârşi, să deveniţi membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. Citiţi Ioan 17 mereu şi mereu. Această rugăciune a Mântuitorului nostru, adresată Tatălui în favoarea ucenicilor Săi, merită să fie repetată în viaţa de zi cu zi. Aceasta îi va ridica pe oamenii căzuţi. Căci Domnul a făgăduit că, dacă păstrăm această unitate, Dumnezeu ne va iubi aşa cum L-a iubit pe Fiul Său; păcătosul va fi salvat, iar Dumnezeu va fi veşnic glorificat. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 303

Astăzi, Acela care a rostit această rugăciune mijloceşte înaintea Tatălui în favoarea fiinţelor umane pe care le-a răscumpărat. El I le prezintă lui Iehova spunând: „I-am săpat pe mâinile Mele” (cf. Isaia 49:16).
Sfinţirea trebuie să vină prin adevăr; unitatea cu Hristos – acesta este scopul lui Dumnezeu pentru noi. Prin sfinţirea şi prin unitatea lor, creştinii trebuie să dea dovadă lumii că s-a făcut pentru ei o lucrare desăvârşită în şi prin Hristos. Astfel, ei trebuie să dea mărturie că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să-i mântuiască pe păcătoşi. Nu vreţi să-L lăsaţi pe Hristos să continue lucrarea aceasta de sfinţire în inimile voastre? Toţi puteţi fi desăvârşiţi în El. Aveţi asigurarea că, prin sfinţirea adevărului, puteţi fi făcuţi una în mod desăvârşit. – The Upward Look, p. 31

Duminică, 14 octombrie: Isus Se roagă pentru Sine

Hristos Îşi terminase lucrarea care-I fusese încredinţată. Îl proslăvise pe Dumnezeu pe pământ. Făcuse cunoscut Numele Tatălui Său. Îi adunase pe aceia care aveau să continue lucrarea Lui între oameni. Şi a zis: „Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem Noi.” (…)
Astfel, în limbajul Unuia care are putere dumnezeiască, Hristos a predat biserica Sa aleasă în braţele Tatălui. Ca un Mare-Preot consacrat, El mijloceşte pentru poporul Său. Ca un Păstor credincios, Îşi adună turma la umbra Celui Atotputernic, în adăpostul cel tare şi sigur. Îl aşteaptă ultima bătălie cu Satana şi El merge să o întâmpine. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 587–588
Cunoștinţa aceasta este temelia oricărei adevărate educaţii și a oricărei adevărate slujiri. Ea este singura pavăză adevărată împotriva ispitei și este singura care poate face pe cineva asemenea lui Dumnezeu în caracter. Prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Fiului Său, Isus Hristos, credinciosului îi este dat „tot ce privește viaţa și evlavia”. Niciun dar nu este oprit de la acela care, în mod sincer, dorește să dobândească neprihănirea lui Dumnezeu.

„Viaţa veșnică”, spune Hristos, „este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Și profetul Ieremia declara: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, să știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul” (Ieremia 9:23,24). Cu greu poate mintea omenească să înţeleagă lăţimea, lungimea și adâncimea realizărilor spirituale ale aceluia care dobândește această cunoaștere. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 392
Domnul Isus, strălucirea slavei Tatălui, „măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” (Filipeni 2:6). El a fost de acord să treacă prin cele mai umilitoare experienţe ale vieţii, trăind printre copiii oamenilor nu ca un rege care pretinde omagii şi respect, ci ca unul a cărui misiune era aceea de a le sluji altora. (…)
Domnul Isus S-a golit de Sine Însuşi şi nu s-a văzut nicio urmă de egoism în tot ce a făcut. El a supus totul voinţei Tatălui Său. Când misiunea Lui pe pământ era pe punctul de a se încheia, Domnul a putut spune: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). El ne îndeamnă: „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima.” „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine” (Matei 11:29; 16:24). Detronaţi eul şi nu-l mai lăsaţi să deţină supremaţia asupra sufletului! – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ed. 2011, p. 18

Luni, 15 octombrie: Isus Se roagă pentru ucenicii Săi

Isus nu a trăit ca să-Şi placă Lui Însuşi. El S-a dat ca jertfă vie şi arzătoare pentru binele altora. El a venit ca să-i ridice, să-i înnobileze, să-i facă fericiţi pe toţi aceia cu care intra în contact. Cei care Îl primesc pe Hristos vor abandona tot ce este nepoliticos, aspru şi grosolan şi vor manifesta ce era agreabil şi bun la El, datorită faptului că El locuieşte în inima lor prin credinţă. Hristos era lumina care străluceşte în întuneric şi urmaşii Lui trebuie să fie şi ei lumina lumii. Ei trebuie să-şi aprindă lumina din focul de pe altarul divin. Caracterul sfinţit prin adevăr capătă strălucirea deplină.
Hristos este modelul nostru, dar, dacă nu privim la El, dacă nu contemplăm caracterul Său, nu vom reflecta caracterul Său în viaţa practică. El era blând şi smerit cu inima. Nu a făcut niciun gest nepoliticos, nu a rostit niciun cuvânt lipsit de amabilitate. Domnul nu este mulţumit de modul dur şi nemilos în care ne purtăm cu alţii. Tot acest egoism trebuie curăţat din caracterul nostru şi trebuie să purtăm jugul lui Hristos. Atunci (…) vom fi pregătiţi pentru societatea îngerilor cereşti. Noi trebuie să fim în lume, dar nu din lume. Trebuie să fim o reprezentare a lui Isus Hristos. După cum Domnul vieţii şi slavei a venit în lumea noastră ca să-L reprezinte pe Tatăl, tot aşa trebuie să mergem şi noi în lume ca să-L reprezentăm pe Isus. – That I May Know Him, p. 306
Biserica lui Hristos trebuie să fie în lume, dar nu din lume. Prin faptul că i-a chemat pe credincioşii Lui în corpul bisericii, Dumnezeu plănuieşte ca ei să alcătuiască o singură familie creştină şi să se pregătească zilnic pentru a face parte din familia de sus.

Dumnezeu îi uneşte astfel într-un singur trup pe cei care cred în Cuvântul Său, pentru ca influenţa lor să fie o binecuvântare pentru ceilalţi credincioşi şi pentru cei din lume. Fiecare membru convertit dă dovadă de transformarea caracterului şi este întărit şi susţinut prin curajul şi credinţa întregului. (…)
Biserica este obiectul celei mai duioase iubiri şi griji a lui Dumnezeu. Dacă membrii ei Îi vor permite, El Îşi va descoperi caracterul prin ei. (…) Cei care umblă cu Dumnezeu şi stau de vorbă cu El practică blândeţea lui Hristos. În viaţa lor, îndelunga răbdare, smerenia şi stăpânirea de sine se unesc cu sinceritatea şi hărnicia sfântă. Pe măsură ce înaintează spre cer, colţurile ascuţite şi aspre ale caracterului lor sunt înlăturate, iar evlavia iese la iveală. – In Heavenly Places, p. 283
Numai dacă erau uniţi cu Hristos, ucenicii puteau nădăjdui să fie însoţiţi de puterea Duhului Sfânt și să aibă parte de conlucrarea cu îngerii cerului. Cu ajutorul acestor unelte divine, ei aveau să prezinte lumii un front comun și aveau să fie biruitori în lupta pe care trebuiau să o ducă neîncetat împotriva puterilor întunericului. Dacă ei continuau să lucreze uniţi, solii cerești aveau să meargă înaintea lor, deschizându-le calea, inimile aveau să fie pregătite pentru primirea adevărului și mulţi aveau să fie câștigaţi la Hristos. Atâta vreme cât ei rămâneau uniţi, biserica avea să înainteze „frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor” (Cântarea cântărilor 6:10). – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 68

Marţi, 16 octombrie: „Pentru cei ce vor crede în Mine”

Puterea extraordinară de la Dumnezeu trebuie să ia în stăpânire bisericile adventiste de ziua a şaptea. Printre membri trebuie să aibă loc o reconvertire, astfel încât, ca martori ai lui Dumnezeu, ei să poată da mărturie despre autenticitatea adevărului care sfinţeşte sufletul. Membrii bisericii trebuie să fie înnoiţi, curăţiţi, sfinţiţi, altfel mânia lui Dumnezeu va cădea asupra lor cu mult mai mare putere decât asupra celor care nu au mărturisit niciodată a fi sfinţi.
Cei sfinţiţi prin adevăr vor demonstra că adevărul a realizat în viaţa lor o reformă care îi pregăteşte să fie mutaţi în lumea cerească. Dar Hristos nu domneşte în inimă atât timp cât mândria, invidia şi bănuielile rele domină în viaţă. Dragostea Sa nu este în suflet. În viaţa celor părtaşi de natură divină există o răstignire a spiritului de îngâmfare şi de mulţumire de sine care duce la înălţare de sine. În locul acestui spirit locuieşte Spiritul lui Hristos şi în viaţă apar roadele Duhului. Având gândul lui Hristos, urmaşii Lui manifestă virtuţile caracterului Său. – Lift Him Up, p. 301

Domnul cheamă oameni cu o credinţă autentică şi cu o minte sănătoasă, oameni capabili să facă deosebire între adevăr şi minciună. Fiecare trebuie să fie atent, vigilent, studiind şi punând în practică lecţiile date în capitolul 17 din Ioan şi păstrând o credinţă vie în adevărul pentru acest timp. Noi avem nevoie de acea stăpânire de sine care să ne facă în stare să ne aducem obiceiurile în armonie cu rugăciunea lui Hristos.

Îndemnul care mi-a fost dat de Cel care are autoritatea este ca noi să învăţăm să răspundem la rugăciunea raportată în capitolul 17 din Ioan. Noi trebuie să facem din această rugăciune principalul nostru obiect de studiu. (…)
Planul lui Dumnezeu este ca toţi copiii Săi să fie uniţi. Oare nu se aşteaptă ei să trăiască împreună în acelaşi cer? Este Hristos divizat împotriva Lui Însuşi? Le va da El reuşită urmaşilor Săi înainte ca ei să îndepărteze gunoiul dezbinării şi al bănuielii, înainte ca lucrătorii Săi, uniţi în scop, să-şi consacre inima, mintea şi puterile lucrării care este atât de sfântă în ochii lui Dumnezeu? – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, pp. 192–193

Numai spiritul de îngăduinţă creştină poate realiza unitatea desăvârşită în biserică. Satana poate semăna discordia, dar Hristos poate armoniza elementele dezbinate. (…) Când voi, ca lucrători individuali ai bisericii, Îl veţi iubi pe Dumnezeu în cel mai înalt grad şi pe semenii voştri ca pe voi înşivă, atunci nu se vor depune eforturi artificiale pentru a se ajunge la unitate, ci va exista unire în Hristos; urechile care ascultă zvonurile vor fi astupate şi nimeni nu va aduce vreun reproş semenului lui. Membrii bisericii vor nutri dragostea şi unitatea şi vor fi asemenea unei mari familii. Atunci vom prezenta lumii dovada că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume. Hristos a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” – Asemenea lui Hristos, ed. 2008, p. 190

Miercuri, 17 octombrie: Unitatea creştinilor

Cuvintele trimise de Domnul vor fi respinse de mulţi, iar cuvintele pe care omul le poate rosti vor fi primite ca lumină şi adevăr. Înţelepciunea umană va abate de la renunţarea la sine, de la consacrare şi va născoci multe lucruri care tind să facă fără efect mesajele lui Dumnezeu. Nu ne putem bizui pe oamenii care nu sunt într-o legătură strânsă cu Dumnezeu. Ei acceptă opiniile oamenilor, dar nu pot discerne glasul adevăratului Păstor, iar influenţa lor îi va duce pe mulţi în rătăcire, cu toate că, sub ochii lor, se strâng dovezi peste dovezi dând mărturie despre adevărul pe care poporul lui Dumnezeu ar trebui să-l aibă în acest timp. – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 4, p. 1147

„Mai am şi alte oi care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi vor fi o turmă şi un Păstor” (Ioan 10:16).
Adevărul ar trebui prezentat cu tact, fineţe şi sensibilitate divină. Ar trebui să vină dintr-o inimă care a fost înmuiată şi făcută afectuoasă. (…) Cuvintele noastre să fie blânde atunci când încercăm să câştigăm suflete. Dumnezeu va fi înţelepciune pentru acela care caută înţelepciune dintr-o sursă divină. Trebuie să căutăm ocazii pretutindeni, trebuie să veghem în rugăciune şi să fim întotdeauna gata să răspundem oricui ne cere socoteală de nădejdea care este în noi, dar cu blândeţe şi teamă. (…) Duhul Sfânt va implanta cuvântul rostit cu dragoste de oameni. Adevărul va avea putere de viaţă când va fi rostit sub influenţa harului lui Hristos. – Lift Him Up, p. 211
Fraţilor, fiţi precauţi în lucrarea voastră şi nu atacaţi prea puternic prejudecăţile oamenilor. Nu trebuie să aibă loc nicio ieşire care să atace bisericile celelalte, pentru că lucrul acesta nu va face altceva decât să creeze un spirit de luptă, să astupe urechile şi să închidă inimile în faţa adevărului. Noi avem de făcut o lucrare, dar nu de a dărâma, ci de a zidi. Trebuie să reparăm spărtura care s-a făcut în Legea lui Dumnezeu. Lucrarea de zidire este cea mai nobilă, de aceea prezentaţi adevărul cu toată puterea lui şi lăsaţi-l să-şi deschidă singur calea printre prejudecăţi şi să descopere contrastul dintre concepţiile greşite şi cele corecte. (…)

Datoria noastră este să rostim adevărul cu dragoste, să nu-l amestecăm cu elementele nesfinţite ale inimii fireşti şi să nu vorbim lucruri care seamănă cu spiritul vrăjmaşilor noştri. Toate atacurile înţepătoare se vor întoarce asupra noastră în dublă măsură atunci când puterea este în mâinile acelora care o pot folosi în dauna noastră. Din nou şi din nou, mi-a fost dată solia că, dacă nu este absolut necesar pentru apărarea adevărului, nu trebuie să rostim şi nu trebuie să publicăm nicio propoziţie, mai ales când este vorba de persoane, şi nu trebuie să folosim cuvinte care i-ar întărâta pe vrăjmaşi împotriva noastră şi ar aprinde pasiunile lor până la fierbere. – Evanghelizare, ed. 2008, pp. 455–456

Joi, 18 octombrie:
O singură credinţă întemeiată pe dragoste

Una dintre ultimele porunci pe care Domnul Hristos le-a dat ucenicilor Săi a fost: „Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan 13:34). Respectăm noi această poruncă sau îngăduim ca în caracterul nostru să existe trăsături aspre și necreștinești? Dacă i-am întristat sau i-am rănit pe alţii în vreun fel, este datoria noastră să ne mărturisim greșeala și să căutăm împăcarea. Aceasta constituie o pregătire esenţială ca să putem veni înaintea lui Dumnezeu cu credinţă pentru a cere binecuvântarea Sa. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 100

Mulţi cred că este imposibil să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, însă acesta este singurul rod veritabil al creştinismului. Iubirea de oameni înseamnă să te îmbraci cu Domnul Isus Hristos, înseamnă să umbli şi să lucrezi având în vedere lumea nevăzută. Astfel, trebuie să privim continuu la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre.
(…) Domnul ne-a dat lecţie după lecţie, pentru ca toţi oamenii să se lepede de egoism şi să stabilească relaţii strânse, de prietenie şi frăţietate. El Şi-a dorit ca inimile credincioşilor să fie strâns unite prin legături puternice de simpatie, ca să fie una în El. Ei trebuie să se bucure împreună în nădejdea slavei lui Dumnezeu, căutând viaţa veşnică prin meritele lui Isus Hristos. Dacă Hristos rămâne în inimă, dragostea Sa va fi manifestată faţă de cei din jur şi va uni inimile. (…)

Acolo unde dragostea ajunge desăvârşită, Legea este respectată şi eul nu-şi mai găseşte locul. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât orice lucrează, suferă şi trăiesc pentru Cel care Şi-a dat viaţa pentru ei. Putem să păzim Legea numai dacă ne însuşim neprihănirea lui Hristos. El ne spune: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” Când primim darul ceresc, neprihănirea lui Hristos, vom descoperi că ne-a fost pus la dispoziţie harul divin şi că resursele omeneşti sunt fără putere. – Asemenea lui Hristos, ed. 2008, p. 93
Iubirea pentru om este manifestarea pe pământ a iubirii lui Dumnezeu. Tocmai pentru a sădi această iubire în noi, pentru a ne face copii ai unei singure familii, Împăratul slavei S-a făcut una cu noi. Şi, când vor fi împlinite cuvintele Lui de despărţire: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12), când noi vom iubi lumea aşa cum a iubit-o El, atunci, în ceea ce ne priveşte, misiunea Lui este împlinită. Suntem pregătiţi pentru cer, deoarece avem cerul în inimă. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 552
În viaţa aceluia în a cărui inimă dăinuiește Hristos se va manifesta o evlavie practică. Caracterul va fi curăţat, înălţat, înnobilat și glorificat. Învăţătura curată se va contopi cu lucrările neprihănirii, preceptele cerești se vor întreţese cu practicile sfinte.

Cei care vor să dobândească binecuvântarea sfinţirii trebuie să înveţe mai întâi ce înseamnă sacrificiul de sine. (…) „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Matei 16:24). Mireasma iubirii noastre faţă de semenii noștri este aceea care descoperă iubirea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire este factorul care aduce odihnă sufletului. Prin muncă smerită, plină de râvnă și credincioșie este dezvoltată bunăstarea lui Israel. Dumnezeu îl susţine și îl întărește pe acela care este binevoitor să urmeze calea lui Hristos. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 413

Vineri, 19 octombrie: Pentru studiu suplimentar

Tragedia veacurilor, cap. 25, „Legea imuabilă a lui Dumnezeu”.