Comentarii inspirate (st. 2)

Cauzele discordiei

Sabat după-amiază, 6 octombrie

Este mare lucru să fii înţelept înaintea lui Dumnezeu. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Aceasta este educaţia inimii şi este de mai mare importanţă decât educaţia obţinută doar din cărţi. Este bine şi este esenţial să obţinem o cunoaştere a lumii în care trăim, dar, dacă nu luăm seama la veşnicie, vom avea un eşec din care nu ne vom reveni niciodată. Va fi aidoma cunoaşterii obţinute prin consumarea fructului din pomul interzis. (…)

Cuvântul singurului Dumnezeu adevărat este infailibil. Înţelepciunea infinită, sfinţenia, puterea şi dragostea se împletesc ca să ne îndrepte privirea către standardul după care măsoară Dumnezeu caracterul. Cuvântul lui Dumnezeu defineşte atât de clar legile Împărăţiei Sale, încât nimeni nu are motive să umble în întuneric. Legea Sa este transcrierea caracterului Său. Este standardul la care trebuie să se ridice toţi dacă vor să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să umble în incertitudine. (…) Legea lui Dumnezeu nu este desfiinţată. Ea va fi în vigoare de-a lungul secolelor veşnice. Prin moartea lui Hristos, ea a fost întărită, iar păcatul a fost pus în adevărata lui lumină. – In Heavenly Places, p. 137
Prin Moise, Domnul Hristos le-a prezentat [israeliţilor] scopul lui Dumnezeu în maniera cea mai precisă și le-a explicat condiţiile prosperităţii lor. (…)

Dumnezeu le-a făgăduit că, dacă vor păzi poruncile Sale, le va da grâul cel mai bun și le va scoate miere din stâncă. El le-ar fi dat o viaţă lungă și le-ar fi descoperit mântuirea Sa.
Adam și Eva pierduseră Edenul prin neascultare și, din cauza păcatului, întregul pământ a fost blestemat. Dar, dacă poporul lui Dumnezeu ar fi urmat învăţătura Sa, pământului lor i-ar fi fost redate fertilitatea și frumuseţea. (…) După cum pământul avea să producă recolte bogate prin respectarea legilor naturii date de Dumnezeu, tot astfel inima oamenilor urma să reflecte atributele caracterului lui Dumnezeu prin ascultarea de Legea Sa morală. Chiar și păgânii ar fi recunoscut superioritatea acelora care Îi slujeau și I se închinau Dumnezeului cel Viu. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 212–213
Lanţul de aur al iubirii care aduce inimile credincioşilor laolaltă, în legăturile părtăşiei şi iubirii şi în unire cu Hristos şi cu Tatăl, face conexiunea perfectă şi dă lumii o mărturie imposibil de contrazis despre puterea creştinismului. (…)
Atunci egoismul va fi smuls din rădăcini şi necredincioşia nu va exista. Nu vor mai fi certuri şi dezbinări. Nu va exista încăpăţânare în niciunul din cei aflaţi în relaţie cu Hristos. – That I May Know Him, p. 173
Egoismul şi mândria sunt o piedică în calea dragostei curate care ne uneşte în spirit cu Isus Hristos. Dacă dragostea aceasta este cultivată cu adevărat, un om limitat va da mâna cu alt om limitat şi toţi se vor strânge în jurul Celui Nelimitat. Un om se va uni cu alt om şi toţi se vor prinde de inima Iubirii Infinite. Dragostea sfinţită dintre oameni este sacră. În această mare lucrare, dragostea creştină – cu mult mai înaltă, mai constantă, mai curtenitoare, mai neegoistă din toate câte există – păstrează amabilitatea creştină, bunăvoinţa şi politeţea creştină şi cuprinde frăţia umană în braţele lui Dumnezeu, recunoscând demnitatea cu care a învestit Dumnezeu drepturile omului. – Our High Calling, p. 173

Duminică, 7 octombrie: „Întoarce-te, necredincioasă Israel”

În Biblie, caracterul sfânt şi durabil al legăturii dintre Hristos şi biserica Sa este reprezentat prin uniunea căsătoriei. Domnul S-a legat de poporul Său printr-un legământ solemn, El promiţând să fie Dumnezeul lor, iar ei angajându-se să fie poporul Lui şi numai al Lui. El declară: „Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare” (Osea 2:19). În altă parte spune: „Eu sunt Stăpânul vostru” (Ieremia 3:14). (…)

Lipsa de loialitate a bisericii faţă de Hristos, manifestată prin atitudinea de a nu se mai încrede în El şi a nu-L mai iubi, ci a permite ca dragostea pentru lucrurile lumeşti să ocupe sufletul, este comparată cu violarea jurămintelor căsătoriei. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 313
Inima lui Dumnezeu simte pentru copiii Săi de pe pământ o dragoste mai puternică decât moartea. Prin dăruirea Fiului Său, El ne-a oferit toate valorile cerului, adunate în acest unic Dar. Viaţa Mântuitorului, moartea şi lucrarea Lui de mijlocire, slujirea îngerilor în favoarea noastră, suspinele negrăite ale Duhului Sfânt, lucrarea Tatălui, care este mai presus de toate şi se manifestă prin toate acestea, interesul necontenit al fiinţelor cereşti – totul este angajat în lucrarea de mântuire a omului.
Să contemplăm deci sacrificiul uimitor care a fost făcut pentru noi! Să încercăm să apreciem valoarea implicării şi a energiei pe care Cerul o investeşte pentru câştigarea celor pierduţi şi pentru aducerea lor înapoi, în Casa Tatălui. Motivaţii atât de puternice şi mijloace atât de vaste cum nu s-ar fi putut angaja niciodată într-o altă acţiune, răsplătirile peste măsură de mari pentru împlinirea corectă a datoriei, bucuria cerului, societatea îngerilor, comuniunea şi iubirea lui Dumnezeu şi a Fiului Său, elevarea şi dezvoltarea tuturor însuşirilor noastre de-a lungul tuturor veacurilor – nu sunt oare toate acestea încurajări şi motivaţii suficient de puternice încât să ne determine să-I aducem Creatorului şi Răscumpărătorului nostru o slujire dintr-o inimă plină de iubire? – Calea către Hristos, ed. 2013, pp. 16–17
Israelul modern se află într-un şi mai mare pericol de a-L uita pe Dumnezeu şi de a cădea în idolatrie decât poporul Său din vechime. Chiar dintre cei care pretind că sunt păzitori ai Sabatului, mulţi se închină la idoli. Dumnezeu i-a avertizat în mod deosebit pe cei din vechime să se păzească de idolatrie, pentru că, dacă aveau să se abată de la a-I sluji viului Dumnezeu, blestemul Lui avea să cadă asupra lor; dar, dacă aveau să-L iubească pe El cu toată inima lor, cu tot sufletul lor şi cu toată puterea lor, El avea să binecuvânteze cu belşug rezultatele muncii lor şi să îndepărteze boala din mijlocul lor.

O binecuvântare şi un blestem stau şi astăzi în faţa copiilor lui Dumnezeu – binecuvântare, dacă vor ieşi din lume, dacă se vor separa de ea şi dacă vor umbla pe calea ascultării smerite; blestem, dacă se vor uni cu cei idolatri, care calcă în picioare poruncile cerului. Păcatele şi nelegiuirile Israelului răzvrătit sunt trecute în raportul biblic, iar tabloul prezentat în faţa noastră ne avertizează că, dacă le vom urma exemplul de nelegiuire şi ne vom îndepărta de Dumnezeu, vom cădea la fel de sigur cum au căzut ei. – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 513

Luni, 8 octombrie: „Fiecare făcea ce-i plăcea”

Israeliţii „s-au amestecat cu neamurile și au învăţat faptele lor”. S-au încuscrit cu canaaniţii, iar idolatria s-a întins în ţară ca o molimă. „Au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei. Și-au jertfit fiii și fiicele la idoli… și ţara a fost spurcată astfel prin omoruri… Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său și a urât moștenirea Lui” (Psalmii 106:35-40).
Înainte ca generaţia care fusese îndrumată de Iosua să fi murit, idolatria a făcut progrese slabe, dar părinţii pregătiseră calea pentru cădere. Nesocotirea de către aceia care intraseră în stăpânirea Canaanului a restricţiilor puse de Dumnezeu a răspândit o sămânţă rea, care a continuat să aducă roade amare timp de multe generaţii. Obiceiurile simple le-au adus evreilor sănătate corporală, dar contactul cu păgânii a dus la satisfacerea poftelor și a patimilor, a scăzut treptat puterea corporală și a slăbit puterea spirituală și morală. Prin păcatele lor, israeliţii s-au despărţit de Dumnezeu; puterea Lui s-a retras de la ei și nu s-au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor. În felul acesta, au ajuns supuși chiar popoarelor pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să le supună. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 555–556
Există oameni care nu răspund imediat la invitaţia de a-şi părăsi calea şi de a se armoniza cu calea lui Dumnezeu. Ei preferă să meargă pe o cale aleasă de ei. Cei care doresc să facă acest lucru au privilegiul să meargă mai departe pe calea lor nesfântă, dar sfârşitul acelei căi este tristeţea şi nimicirea.

Domnul are oameni aleşi de El pe care îi va folosi în lucrarea Sa atât timp cât ei acceptă să fie folosiţi după buna Sa plăcere. El nu-l poate folosi pe acela care caută să-l umilească pe altul. Umiliţi-vă pe voi înşivă, fraţilor! Când vă veţi umili, e posibil ca sfinţii îngeri să comunice cu voi şi să vă aşeze pe un teren avantajos. Atunci experienţa voastră, în loc să fie săracă, va fi plină de fericire. Căutaţi să umblaţi în armonie cu îndemnurile lui Dumnezeu şi atunci veţi fi sensibili la imboldurile Duhului Său Sfânt. – Manuscrisul 47, 1910
Nu-ţi fie niciodată ruşine de drapelul tău; ţine-l sus, desfă-l bine ca să poată fi văzut de oameni şi de îngeri. (…) Lumea are dreptul să ştie la ce se poate aştepta din partea oricărei fiinţe umane inteligente. Acela care întruchipează principiile solide, ferme, neprihănite va exercita o putere de viaţă asupra celor cu care vine în contact şi îi va influenţa pe alţii prin creştinismul lui. Mulţi nu înţeleg şi nu apreciază la adevărata valoare influenţa fiecăruia spre bine sau spre rău. (…)

Fericirea ta din viaţa aceasta şi din viitor şi viaţa nemuritoare depind de tine. (…) Cât de important este ca fiecare să se gândească încotro îndreaptă sufletele! Stăm pe pragul lumii veşnice şi cu câtă atenţie ar trebui să socotim valoarea influenţei noastre! – My Life Today, p. 120

Marţi, 9 octombrie: Divizarea naţiunii

Seminţiile lui Israel suferiseră timp îndelungat nedreptăţi apăsătoare sub măsurile de asuprire luate de fostul lor conducător. Cheltuielile risipitoare ale domniei lui Solomon, în vremea apostaziei lui, l-au dus să pună pe umerii poporului impozite apăsătoare și să le ceară celor din popor multe servicii de slugă. Înainte de a-l încorona pe noul conducător, bărbaţii de frunte din seminţiile lui Israel au hotărât să se asigure că fiul lui Solomon avea de gând să le micșoreze poverile acestea: „Atunci, Ieroboam și toată adunarea lui Israel au venit la Roboam și i-au vorbit așa: «Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum, tu ușurează această aspră robie și jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Și îţi vom sluji.»” (…)

Măgulit de perspectiva exercitării autorităţii supreme, Roboam s-a hotărât să nu ţină seama de sfatul bătrânilor din regatul său și să facă din tineri sfătuitorii lui. Astfel, în ziua rânduită, când „Ieroboam și tot poporul au venit la Roboam” pentru declaraţia cu privire la calea pe care avea să o urmeze, Roboam „a răspuns aspru poporului… «Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu vi-l voi face și mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane»” (1 Împăraţi 12:12-14). – Profeţi şi regi, ed. 2011, pp. 63–64
Hotărâţi-vă în mod categoric să atingeţi un standard nobil şi sfânt, puneţi-vă ţinte înalte! La fel ca Daniel, acţionaţi cu o voinţă bine determinată, în mod consecvent şi perseverent şi nimic din ceea ce stă în puterea vrăjmaşului nu vă va putea împiedica să creşteţi zilnic. În ciuda inconvenientelor, a schimbărilor şi a încercărilor, voi puteţi progresa fără încetare, atât din punct de vedere intelectual, cât şi moral.

Nimeni nu este nevoit să rămână un ignorant, afară de faptul că el însuşi alege să fie astfel. Cunoştinţa trebuie acumulată în mod constant, ea este ca o hrană pentru minte. Ca unii care aşteptăm venirea lui Hristos, trebuie să luăm o hotărâre fermă de a ne aşeza sub stindardul biruinţelor spirituale, încetând în mod categoric să ne petrecem viaţa de partea celor învinşi. Fiţi de partea învingătorilor, fiţi oameni ai lui Dumnezeu!
Posibilităţile cunoaşterii se află la îndemâna tuturor celor care o doresc. Planul lui Dumnezeu este ca mintea să devină mai puternică, iar gândirea, mai profundă, mai vastă şi mai precisă. Umblaţi cu Dumnezeu asemenea lui Enoh şi, dacă veţi apela la Dumnezeu, considerându-L Sfătuitorul vostru personal, dezvoltarea voastră va fi sigură. – Minte, caracter, personalitate, ed. 2015, pp. 96–97

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5).
Este privilegiul fiecărui credincios să vorbească mai întâi cu Dumnezeu în cămăruţa lui şi apoi, ca portavoce a Lui, să le vorbească altora. Ca să avem ce le împărtăşi altora, trebuie să primim zilnic lumină şi binecuvântare. În timpul acesta este nevoie de bărbaţi şi femei care au comuniune cu Dumnezeu, care rămân în Hristos, care sunt înconjuraţi de influenţe sfinte, deoarece cooperează cu îngerii sfinţi. Cauza are nevoie de oameni care au putere să tragă împreună cu Hristos, putere să exprime dragostea lui Dumnezeu prin cuvinte de încurajare şi compasiune. – In Heavenly Places, p. 67

Miercuri, 10 octombrie: Schisma din Corint

„Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire” (1 Corinteni 1:10). Pavel nu le cerea [corintenilor] să facă ceva ce era cu neputinţă. Unitatea era un rod sigur al desăvârşirii creştine. – Sfinţirea vieţii, ed. 1993, p. 65

Pavel știa că biruinţele creștine cele mai înalte pot fi ajunse numai prin multă rugăciune și continuă veghere, lucru pe care el căuta să-l întipărească în mintea lor. Dar el mai știa, de asemenea, că în Hristos cel răstignit li se punea la îndemână o putere îndestulătoare pentru a converti sufletul și putere dumnezeiască potrivită pentru a-i face în stare să ţină piept oricărei ispitiri la rău. Având credinţa lui Dumnezeu drept scut și Cuvântul Său drept armă de luptă, ei aveau să fie îndestulaţi cu o putere lăuntrică ce avea să-i facă în stare să respingă atacurile vrăjmașului.
Credincioșii corinteni aveau nevoie de o mai profundă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu. Ei nu înţelegeau ce înseamnă a privi slava Lui și a fi schimbat în caracter, din slavă în slavă. Ei nu văzuseră decât primele raze ale începutului zorilor acestei slave. Dorinţa lui Pavel era ca ei să poată fi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu, continuând să-L cunoască pe Acela care Se ivește ca zorile dimineţii și să continue să înveţe de la El până ce vor fi ajuns la plinătatea măsurii unei desăvârșite credinţe evanghelice. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 225–226

Este Hristos împărţit? Nu este. Hristos care locuieşte în sufletul unuia nu Se va certa cu Hristos care locuieşte în sufletul altuia. Trebuie să învăţăm să tolerăm trăsăturile particulare ale celor din jurul nostru. Dacă voinţa noastră se află sub controlul voinţei lui Hristos, atunci cum putem fi în conflict cu fraţii noştri? Dacă suntem în conflict, putem şti că aceasta este din cauză că eul trebuie răstignit. Cel eliberat de Hristos este liber cu adevărat. Noi nu suntem desăvârşiţi în Hristos decât dacă ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit Hristos. Când ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a poruncit El, vom da dovadă că suntem desăvârşiţi în El. – Letter 141, 10 septembrie 1902
Se va duce o luptă înverşunată între cei care Îi sunt credincioşi lui Dumnezeu şi cei care desconsideră Legea Sa. (…) Cei credincioşi nu vor fi luaţi şi purtaţi în derivă de curentul răului. Ei nu vor arunca dispreţ asupra lucrurilor pe care Dumnezeu le-a pus deoparte ca sfinte. Nu vor urma exemplul de uitare neglijentă al lui Israel, ci îşi vor aduce aminte de modul în care S-a purtat Dumnezeu cu poporul Său în toate timpurile şi vor merge pe calea poruncilor Sale.
Fiecare ajunge să fie pus la probă. Nu sunt decât două părţi. Tu de care parte eşti? – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, pp. 101–102

Joi, 11 octombrie: „Se vor vârî între voi lupi răpitori”

Cei răi tot răi rămân şi pedeapsa lor va fi pe măsura amăgirii pe care au adus-o asupra celor care erau iubiţi de Dumnezeu şi pe măsura încurcăturilor făcute în biserică; păcatele lor nu vor rămâne acoperite, ci vor fi arătate în ziua mâniei aprinse a lui Dumnezeu.
Aceşti soli care se autoinvită în câmpul misionar sunt un blestem pentru lucrarea lui Dumnezeu. Sufletele sincere îşi pun încrederea în ei, gândind că astfel de oameni umblă călăuziţi de Dumnezeu şi că sunt în unitate cu biserica. (…)
Este de datoria bisericii să acţioneze şi să arate clar că biserica nu recunoaşte astfel de oameni ca învăţători. Este singura cale pe care o poate urma biserica pentru a avea conştiinţa împăcată în această privinţă, întrucât povara stă asupra ei.
Am văzut că această uşă la care vine vrăjmaşul pentru a încurca şi necăji turma poate fi închisă. L-am întrebat pe înger cum poate fi închisă. El a zis: „Biserica trebuie să alerge la Cuvântul lui Dumnezeu şi să se întemeieze pe ordinea arătată de Evanghelie, care a fost trecută cu vederea şi neglijată.” Acest lucru este indispensabil pentru a aduce biserica la o unitate a credinţei. (…)
Am văzut că nu suntem mai feriţi acum de învăţători mincinoşi decât era biserica în zilele apostolilor şi, dacă nu facem nimic mai mult, atunci ar trebui să luăm nişte măsuri speciale, aşa cum au făcut cei de atunci, pentru a asigura pacea, armonia şi unitatea credincioşilor. Avem exemplul lor şi ar trebui să-l urmăm. – Scrieri timpurii, ed. 2015, pp. 132–134
Mă adresez fraţilor noştri. Dacă vă veţi apropia de Isus şi veţi căuta să vă împodobiţi mărturisirea de credinţă printr-o viaţă ordonată şi printr-o vorbire sfântă, picioarele voastre vor fi păzite ca să nu rătăcească pe căi interzise. Dacă veţi veghea continuu în rugăciune şi dacă veţi face totul ca şi când aţi fi în imediata prezenţă a lui Dumnezeu, veţi fi salvaţi de la a ceda ispitei şi puteţi spera să vă păstraţi curaţi, neîntinaţi şi fără pată până la sfârşit. Dacă vă păstraţi până la sfârşit nezguduită încrederea de la început, căile voastre vor fi bine întemeiate în Dumnezeu, iar ceea ce a început harul va fi încununat de slavă în Împărăţia Dumnezeului nostru. – Mărturii, vol. 5, p. 126
Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul timpului, neadevărul va fi atât de amestecat cu adevărul, încât doar cei care au călăuzirea Duhului Sfânt vor reuşi să distingă adevărul de minciună. Trebuie să facem toate eforturile necesare pentru a păzi calea Domnului. Nu trebuie în niciun caz să întoarcem spatele călăuzirii Sale şi să ne punem încrederea în om. Îngerii Domnului sunt trimişi să vegheze atent asupra celor care îşi pun credinţa în Domnul, iar îngerii aceştia trebuie să fie ajutoarele noastre speciale în orice nevoie. Trebuie să venim în fiecare zi la Domnul cu încrederea deplină a credinţei şi să privim la El pentru înţelepciune. (…) Cei călăuziţi prin Cuvânt de Domnul vor discerne limpede între neadevăr şi adevăr, între păcat şi neprihănire. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 907

Vineri, 12 octombrie: Pentru studiu suplimentar

Profeţi şi regi, cap. 6, „Ruperea împărăţiei”; Faptele apostolilor, cap. 29, „Solie de avertizare şi îndemn”.