Comentarii inspirate (st. 13)

Călătoria la Roma

Sabat după-amiază, 22 septembrie

Pavel a făcut multe lucruri. De când s-a consacrat cu totul lui Hristos, viaţa sa a fost una de slujire neobosită. El a călătorit din cetate în cetate, din ţară în ţară, spunând istoria crucii, câştigând convertiţi la Evanghelie şi întemeind biserici. El se îngrijea necontenit de aceste biserici şi le-a scris multe scrisori povăţuitoare. Uneori, lucra în meseria sa pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. Dar, în toată viaţa sa plină de o neîncetată activitate, Pavel nu a pierdut niciodată din vedere unica mare ţintă – să stăruie în alergare către premiul înaltei sale chemări. El păstra continuu o singură ţintă înaintea sa – să Îi fie credincios Celui care i S-a descoperit la porţile Damascului. Nimic nu a avut putere să-l abată de la această ţintă. Să proslăvească crucea de pe Golgota – acesta era motivul cu totul captivant care inspira cuvintele şi faptele sale. (…)

Ţinta cea mare care l-a constrâns pe Pavel să stăruie în alergarea sa, în ciuda greutăţilor şi dificultăţilor, ar trebui să-l determine pe fiecare lucrător să se consacre pe deplin slujirii lui Dumnezeu. Atracţiile lumii vor fi înfăţişate în aşa fel încât să-i abată atenţia de la Mântuitorul, dar el trebuie să stăruie înainte spre ţintă, arătând lumii, îngerilor şi oamenilor că nădejdea de a vedea faţa lui Dumnezeu este demnă de orice efort şi sacrificiu pe care le-ar cere împlinirea acestei speranţe. (…)
Deşi era întemniţat, Pavel nu era descurajat. Dimpotrivă, un sunet de triumf se aude răsunând printre epistolele scrise de el dinRoma către biserici. „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!” le scria el filipenilor. „Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! … Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” – Faptele apostolilor, pp. 483–484
Toate încurcăturile şi dilemele vieţii vor fi atunci clarificate. În ceea ce pentru noi părea numai confuzie şi dezamăgire, scopuri zădărnicite şi planuri distruse, se va vedea un mare plan dominant şi plin de biruinţă, o armonie divină. – Educaţie, p. 305

Duminică 23 septembrie: Călătoria pe mare

Ce solidaritate arată Isus faţă de copiii Săi aflaţi în suferinţă! El Însuşi face din cazul lor cazul Său. Nenorocirea lor este nenorocirea Sa. Bagă de seamă, creştin egoist: fiecare neglijare a sărmanilor nevoiaşi, a celor fără adăpost, a celor fără părinţi, a prizonierilor înseamnă de fapt neglijarea lui Isus!
Când le-ai dat o bucăţică mică de pâine săracilor flămânzi, când le-ai dat hainele acelea subţiri ca să-i apere de gerul muşcător, ţi-ai adus aminte că I le dădeai Domnului slavei? „Toată viaţa voastră am fost lângă voi, în persoana acestor loviţi de suferinţă, dar nu M-aţi căutat. N-aţi vrut să fiţi prietenii Mei. Nu vă cunosc.”
Săracii au la fel de mult dreptul la un loc în lumea lui Dumnezeu cum au şi bogaţii. Principiile din cartea Leviticul sunt date de Creatorul nostru plin de îndurare pentru a micşora suferinţa, pentru a aduce speranţă şi soare în viaţa celor nevoiaşi şi oprimaţi. – Chemaţi să fim diferiţi, p. 93
Dumnezeul nostru este un Tată bun şi milostiv; serviciul pe care I-l aducem să nu fie privit ca o activitate împovărătoare şi chinuitoare. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu şi să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său, pentru care a lucrat o mântuire atât de mare, să se comporte ca şi când El ar fi un supraveghetor aspru şi neînduplecat. El este cel mai bun prieten al credincioşilor Săi şi, când ei se închină înaintea Lui, El vrea să fie cu ei, să-i binecuvânteze şi să-i mângâie, umplându-le inimile cu bucurie şi dragoste. Dumnezeu doreşte ca fiii şi fiicele Sale să găsească mângâiere în serviciul Său, ca ei să aibă mai mult bucurii decât necazuri în lucrarea Sa. El doreşte ca aceia care vin să I se închine să aducă cu ei gândurile preţioase despre iubirea şi purtarea Sa de grijă, pentru ca să fie astfel întăriţi în toate problemele vieţii de fiecare zi, să primească har şi să îndeplinească în mod cinstit şi cu credincioşie toate lucrurile. – Calea către Hristos, p. 103

În curând, vor veni necazuri în toată lumea. Se cuvine ca fiecare să caute să-L cunoască pe Dumnezeu. Nu avem timp de pierdut. – Evenimentele ultimelor zile, p. 153
Iubirea lui Dumnezeu pentru biserica Sa este nemărginită. Grija Sa pentru moştenirea Lui este continuă. El nu admite să vină vreo întristare asupra bisericii, decât dacă aşa ceva este necesar pentru curăţirea ei, pentru binele ei prezent şi veşnic. El Îşi va curăţi biserica, aşa cum a curăţit templul, la începutul şi la încheierea misiunii Sale pe acest pământ. Tot ce aduce El asupra bisericii prin încercări dureroase survine pentru ca poporul Său să-şi însuşească o mai profundă evlavie şi o mai mare putere pentru a vesti biruinţa crucii peste tot în lume. – Mărturii, vol. 9, p. 228

Luni 24 septembrie: Naufragiul

Pavel şi ceilalţi întemniţaţi erau acum ameninţaţi de o soartă mult mai de temut decât naufragiul. Ostaşii şi-au dat seama că, în timp ce vor căuta să ajungă la ţărm, le va fi cu neputinţă să-i păzească pe întemniţaţii care le fuseseră daţi în grijă. Fiecare persoană avea să fie lăsată să facă tot ce putea spre a se salva. Totuşi, dacă vreunul dintre întemniţaţi ar fi lipsit, viaţa celor care răspundeau de ei ar fi fost în pericol. De aceea, ostaşii au fost de părere să-i omoare pe toţi întemniţaţii. Legea romană aproba acest procedeu crud şi planul ar fi fost executat de îndată dacă nu ar fi fost vorba de cineva faţă de care toţi erau la fel de mult îndatoraţi. Sutaşul Iuliu ştia că Pavel fusese instrumentul prin care viaţa tuturor celor de la bord fusese salvată şi, mai mult, convins fiind că Domnul era cu el, se temea să-i facă vreun rău. De aceea, „a poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ; iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.” Când s-a făcut apelul, nu a lipsit niciunul. – Faptele apostolilor, p. 445

Pacea lăuntrică şi o conştiinţă fără păcat faţă de Dumnezeu vor înviora şi vor întări mintea, la fel ca roua picurată pe plantele delicate. Atunci voinţa este dirijată şi stăpânită cum trebuie şi este mai hotărâtă şi totuşi liberă de perversitate. Meditaţiile sunt plăcute, pentru că sunt sfinţite. Calmul sufletesc pe care-l poţi avea va fi o binecuvântare pentru toţi cei cu care te asociezi. Această pace şi linişte vor deveni cu timpul naturale şi vor reflecta preţioasele lor raze asupra tuturor celor din jurul tău, pentru a se întoarce din nou asupra ta. Cu cât guşti mai mult din această linişte sufletească, cu atât ea va creşte mai mult. Este o însufleţită plăcere vie, care nu aruncă toate energiile morale în amorţeală, ci le trezeşte pentru o activitate crescândă. Pacea desăvârşită este un atribut pe care-l au îngerii. Fie ca Dumnezeu să-ţi ajute să ai această pace. – Mărturii, vol. 2, p. 327

O viaţă în Hristos este o viaţă de linişte. Tulburarea, nemulţumirea şi neliniştea dau pe faţă lipsa Mântuitorului. Dacă Isus este adus în viaţă, acea viaţă va fi plină cu fapte bune şi nobile pentru Domnul. Vei uita atunci să-ţi slujeşti ţie însuţi şi vei fi mai aproape şi tot mai aproape de Mântuitorul. Caracterul tău va fi asemenea caracterului Domnului Hristos şi toţi cei din jurul tău vor cunoaşte că ai fost cu Isus şi că ai învăţat de la El. Fiecare are cu el izvorul propriei sale fericiri sau nenorociri. Dacă vrea, se poate ridica mai presus de sentimentele josnice, care constituie experienţa multora; dar, atâta vreme cât este plin de sine, Domnul nu poate face nimic pentru el. Satana va prezenta proiecte ambiţioase, care ameţesc simţurile, dar noi trebuie să avem întotdeauna înaintea noastră „premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Isus Hristos”. Faceţi toate faptele bune pe care le puteţi face în această viaţă. „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” – Mărturii, vol. 5, p. 487

Marţi 25 septembrie: În Malta

În timpul celor trei luni cât grupa de pe corabie a rămas la Malta, Pavel și colaboratorii săi au folosit multe ocazii de a predica Evanghelia. Domnul a lucrat prin ei într-un mod deosebit de minunat. Datorită lui Pavel, întreaga grupă de naufragiați a fost tratată cu multă bunăvoință; au fost împlinite toate lipsurile lor și, când au plecat din Malta, au fost aprovizionați din belșug cu tot ce le trebuia pentru călătorie. – Faptele apostolilor, p. 446

Este privilegiul nostru să ne rugăm pentru bolnavi, să-i ajutăm să se prindă de funia credinței. Îngerii lui Dumnezeu sunt foarte aproape de cei care slujesc omenirii suferinde. Ambasadorul consacrat al lui Hristos, care, atunci când este chemat de cei bolnavi, se străduiește să le îndrepte atenția asupra realităților divine, îndeplinește o lucrare ale cărei rezultate vor rămâne pentru veșnicie. Când se apropie de cei bolnavi, aducându-le mângâierea unei speranțe dobândite prin credința în Domnul Hristos și mângâierea făgăduințelor divine, propria experiență devine mai bogată și tot mai bogată în ce privește puterea spirituală. – Slujitorii Evangheliei, p. 213

Păcătoșii pocăiți n-au niciun motiv de disperare când li se aduce aminte de păcatele lor și sunt avertizați de primejdiile care îi pândesc. Chiar și aceste eforturi făcute pentru ei arată cât de mult îi iubește Dumnezeu și dorește să-i salveze. Pentru a moșteni viața veșnică, ei nu trebuie decât să urmeze sfatul Său și să facă voia Sa. Dumnezeu așază păcatele copiilor Săi greșiţi înaintea lor, pentru ca ei să vadă toată grozăvia lor în lumina adevărului divin. Apoi este de datoria lor să renunțe pentru totdeauna la ele. Dacă cei din poporul lui Dumnezeu vor recunoaște modul în care El S-a purtat cu ei și vor accepta învățăturile Sale, vor găsi o cale dreaptă pentru picioarele lor și o lumină care să-i călăuzească prin întuneric și descurajare.” – Mărturii, vol. 5, p. 661
„Ce seamănă omul, aceea va secera.” Părinți, lucrarea voastră este aceea de a câștiga încrederea copiilor voștri și de a semăna sămânța cea prețioasă cu iubire și răbdare. Faceți-vă lucrul cu mulțumire, fără să vă plângeți vreodată de dificultate, grijă și trudă. Dacă prin eforturi răbdătoare, pline de bunătate, asemenea lui Hristos, puteți prezenta un suflet desăvârșit în Hristos Isus, viața voastră n-a fost în zadar. Păstrați-vă propriul suflet plin de speranță și răbdare. Nu lăsați nicio descurajare să apară pe fața sau în atitudinea voastră. Aveți în mâini formarea unui caracter cu ajutorul lui Dumnezeu, care poate să lucreze în via Maestrului și să câștige multe suflete la Isus. Încurajați-vă întotdeauna copiii să atingă un standard înalt în toate obiceiurile și tendințele lor. Fiți răbdători cu nedesăvârșirile lor, așa cum Dumnezeu este răbdător cu voi în nedesăvârșirile voastre, suferind cu voi și veghind asupra voastră ca să puteți aduce rod spre slava Lui. Încurajați-vă copiii să se străduiască să adauge la realizările lor calitățile ce le lipsesc. – Îndrumarea copilului, p. 185

Miercuri, 26 septembrie: Pavel, în sfârşit, în Roma!

Oameni puternici sunt aceia care au fost înfruntați, șicanați și care au întâmpinat împotrivire. Punându-și forțele în mișcare, ei descoperă că obstacolele pe care le întâlnesc se dovedesc a fi pentru ei adevărate binecuvântări. Ei câștigă încredere. Luptele și încurcăturile cer exercițiul încrederii în Dumnezeu și acea statornicie care sporește puterea.

Hristos nu avea un timp anumit alocat slujirii. El nu-Și măsura lucrarea cu ora. Timpul, inima, sufletul și tăria Sa erau date pentru binecuvântarea umanității. Petrecea zile obositoare în lucrare și nopți lungi aplecat în rugăciune pentru har și tărie, ca să fie în stare să facă o lucrare mai mare. Cu strigăte puternice și lacrimi, El Își trimitea cererile către cer, pentru ca natura Sa umană să poată fi întărită și să primească puteri noi ca să-l înfrunte pe vrăjmașul viclean în toate lucrările lui de amăgire şi să fie înviorat pentru a-Şi împlini misiunea de ridicare a omenirii. El le spune lucrătorilor Săi: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu” (Ioan 13:15). – Divina vindecare, p. 500
În lucrarea lui Dumnezeu vom fi nevoiți să înfruntăm piedici și să ne confruntăm cu prejudecăți. Dumnezeu conduce evenimentele, iar slujitorii Săi trebuie să se confrunte cu dificultăți și împotrivire, deoarece acestea sunt metodele de disciplină alese de El și condițiile rânduite de El pentru progres și un succes sigur. Totuși îi îndemn pe slujitorii Domnului să nu uite că lucrarea trebuie să fie făcută în liniște, fără a stârni acea puternică împotrivire care închide inimile față de adevăr. – Evanghelizare, p. 445
Fiecare împotrivire face adevărul să ajungă din ce în ce mai greu de acceptat. În calitate de conducători ai poporului, preoții și membrii Sinedriului s-au simțit obligați să-și apere poziția față de lucrarea apostolilor. Ei considerau că trebuie să dovedească faptul că au dreptate. Odată ce au hotărât să se împotrivească lui Hristos, fiecare act de respingere s-a transformat într-un nou impuls de a continua să meargă pe calea pe care porniseră. Evenimentele care au marcat opoziția lor din trecut ajunseseră asemenea unei comori prețioase, care trebuia păzită cu îndârjire. Iar ura și răutatea care inspiraseră faptele lor se concentrau acum împotriva apostolilor.

Duhul lui Dumnezeu Şi-a descoperit prezența pentru aceia care proclamau adevărul încredințat lor fără a ține cont nici de amenințarea, nici de bunăvoinţa oamenilor. Prin manifestarea puterii Duhului Sfânt, iudeii și-au înțeles vinovăția cauzată de respingerea faptelor care dovedeau că Dumnezeu este la lucru, dar nu au fost dispuși să renunțe la împotrivirea lor nelegiuită. Încăpățânarea lor a ajuns tot mai hotărâtă și a dus la ruina sufletelor lor. Problema nu era că nu ar fi putut renunța la atitudinea lor, pentru că ar fi putut renunța, dar n-au vrut. Ei nu numai că fuseseră vinovați și meritau să sufere mânia lui Dumnezeu, dar și-au însușit atributele lui Satana și au continuat cu îndârjire să I se împotrivească lui Dumnezeu. Prin refuzul lor de a se pocăi, ei își înnoiau răzvrătirea zi de zi. Ei se pregăteau să culeagă ce semănaseră. Mânia Iui Dumnezeu nu este pronunțată împotriva oamenilor doar din cauza păcatelor pe care le-au săvârșit, ci și din cauza alegerii de a persista în starea lor de împotrivire, pentru că, deși au lumina și cunoștința, ei repetă păcatele din trecut. Dacă s-ar supune lui Dumnezeu, oamenii ar putea fi iertați, dar ei sunt hotărâți să nu cedeze. Ei Îl sfidează pe Dumnezeu prin încăpățânarea lor. Acele suflete se pun la dispoziția lui Satana, iar el le conduce așa cum vrea. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 74

Joi, 27 septembrie: Triumful Evangheliei

Nu vă supuneți puterii ispititorului! El va veni ca un om puternic înarmat, dar nu trebuie să-i dați niciun câștig de cauză. Întăriți-vă pentru împlinirea datoriei și luptați-vă pentru orice petic de teren! În loc să vă retrageți, înaintați! În loc să deveniți slabi și lipsiți de viață, însuflețiți-vă pentru luptă! Dumnezeu vă cheamă să vă angajați cu toate puterile împotriva păcatului, sub orice formă ar fi. Luați asupra voastră toată armura lui Dumnezeu și ațintiți-vă privirea la Căpetenia (în engl.: Căpitanul) mântuirii voastre, căci în față stă primejdia. Nu vă înrolați sub un steag fals, ci priviți la steagul credinței noastre sfinte și să fiți găsiți acolo unde flutură el, chiar dacă ar fi în locul cel mai greu al luptei. În curând războiul se va sfârși și biruința va fi câștigată și, dacă veți fi credincioși, veți ieși mai mult decât biruitori prin Acela care v-a iubit. Răsplata cea prețioasă, greutatea veșnică de slavă, va fi a voastră. – Mărturii, vol. 5, p. 309
Domnul dorește să vadă că lucrarea de vestire a soliei îngerului al treilea este dusă mai departe cu un succes tot mai mare. Așa cum a lucrat în toate veacurile pentru a-i da biruință poporului Său, tot astfel dorește să Își ducă la o împlinire triumfătoare planurile pentru biserica Sa. El le poruncește sfinților Săi credincioși să înainteze în unitate, fiind tot mai puternici, și să aibă o credință și o siguranță tot mai mari în adevărul și neprihănirea lucrării Sale.

Trebuie să rămânem neclintiți ca o stâncă la principiile Cuvântului lui Dumnezeu, aducându-ne aminte că El este cu noi pentru a ne da puterea de a ne confrunta cu fiecare experiență nouă. Să păstrăm fără încetare în viața noastră principiile neprihănirii, pentru a putea să înaintăm din putere în putere, în Numele Domnului. Trebuie să păstrăm ca fiind foarte sfântă credința care a fost susținută de învățătura și aprobarea Duhului lui Dumnezeu încă de la experiența noastră cea mai timpurie și până în prezent. Să iubim, ca fiind foarte prețioasă, lucrarea pe care Domnul a făcut-o să înainteze prin poporul Său păzitor al poruncilor și care, prin puterea harului Său, va ajunge tot mai puternică și va avea tot mai mult succes odată cu trecerea timpului. Vrăjmașul caută să întunece discernământul celor din poporul lui Dumnezeu și să micșoreze eficiența lor, dar, dacă vor lucra așa cum îi îndrumă Duhul lui Dumnezeu, El le va oferi ocazii favorabile pentru lucrarea de refacere a vechilor locuri pustiite. Experiența lor va fi una de creștere continuă, până când Domnul va coborî din cer cu putere și mare slavă pentru a pune sigiliul triumfului final asupra credincioșilor Săi. – Solii alese, cartea 2, p. 238