[Joi] 27 Septembrie
Israeliţii aveau intenţiile cele mai bune. Au promis să asculte, dar, când au promis, s-au bazat pe puterea lor, fără să ceară ajutor de la Dumnezeu. Bunele lor intenţii nu au ţinut decât câteva zile, apoi s-au întors iar la închinarea la idoli.
Prima înţelegere, sau primul legământ, între Dumnezeu şi Israel nu a „mers”. Israeliţii nu l-au respectat. Dar Dumnezeu avea alt plan – noua înţelegere, sau noul legământ, despre care vorbesc atât Vechiul, cât şi Noul Testament. Citeşte Ieremia 31:31-34 (Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor”) şi caută corespondenţa acestor versete cu cele din Evrei 8 (”Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus. Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”. Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’ Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.” Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire”). Primul legământ a căzut pentru că poporul a încercat să-l ţină în puterea sa.
Prin al doilea legământ, Dumnezeu a promis să-i ajute pe oameni să ajungă sfinţi, „punându-le” Legea în inimă, ajutându-i să păstreze tot timpul în minte Legea Sa, ca pe un ghid. Sfinţenia, sau neprihănirea, avea să le fie acordată prin credinţa în Isus Hristos ca Mântuitor personal. Nici noi nu vom reuşi, dacă vom încerca să ţinem Legea prin puterea noastră, aşa cum au încercat israeliţii.
Singura noastră şansă de a ajunge la sfinţire începe prin credinţa în Isus şi prin a ne pune încrederea în ajutorul Lui, ca să putem să ascultăm în fiecare zi.
Dă câteva exemple de eroi ai Bibliei care au încercat să rezolve lucrurile prin propria putere!
