Studiul 12 complet (Întemniţarea în Cezareea)

[Sâmbătă, 15 sept.] Întemniţarea în Cezareea

 „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” Faptele apostolilor 26:29

După transferarea la Cezareea, Pavel a rămas întemniţat doi ani (Faptele 24:27) în pretoriul lui Irod (Faptele 23:35), reşedinţa guvernatorului roman. În această perioadă, a fost audiat de mai multe ori de doi guvernatori romani (Felix şi Festus) şi de un împărat (Agripa al II-lea), împlinind astfel lucrarea pe care i-o încredinţase Dumnezeu (Faptele 9:15).

De fiecare dată, Pavel s-a declarat nevinovat, susţinând că nu poate fi adusă nicio dovadă contrară, după cum o demonstra absenţa martorilor. Relatarea urmăreşte să arate că el nu săvârşise nicio faptă care să justifice arestarea şi că ar fi putut scăpa de închisoare dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar (Faptele 26:32). Audierile i-au oferit prilejul de a da mărturie despre Isus şi despre marea speranţă care se găseşte în făgăduinţa învierii.

Cu toate acestea, anii aceştia au fost ani de nelinişte adâncă şi de întemniţare obositoare deoarece apostolul se pare că nu a fost sprijinit în niciun fel de biserica din Ierusalim, întrucât conducătorii ei „încă nutreau simţământul că Pavel trebuie în mare măsură socotit răspunzător pentru prejudiciul adus”. (Vezi Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 297.

[Duminică, 16 sept.] Înaintea lui Felix

La cinci zile după transferarea lui Pavel în Cezareea, câţiva conducători iudei importanţi (marele-preot, câţiva membri ai Sinedriului şi un fel de avocat, pe nume Tertul) au venit de la Ierusalim şi au prezentat înaintea lui Felix plângerea împotriva apostolului (Faptele 24:1-9).

Acesta este singurul proces consemnat în Faptele apostolilor în care pârâşii au apelat la avocat. În discursul său, Tertul a încercat o strategie interesantă pentru a câştiga favoarea guvernatorului. Ideea că iudeii s-ar fi bucurat sub conducerea lui de o pace mare era falsă. Realitatea era că nu existase guvernare mai represivă şi mai violentă şi că reprimările stârniseră în rândul iudeilor o împotrivire uriaşă faţă de conducerea romană. Tertul a făcut apel cu multă dibăcie la politica administrativă a guvernatorului pentru a-l convinge că şi în acel caz avea să obţină stabilitatea politică tot prin intermediul reprimării aspre.

În continuare, i-a adus lui Pavel trei acuzaţii: că punea la cale răzvrătiri printre iudeii din imperiu, deci era un agitator politic; că era conducătorul tagmei nazarinenilor, prin urmare, creştinismul în întregime era o mişcare ce stârnea tulburări; şi că încercase să profaneze Templul din Ierusalim (Vers. 5,6).

1. Cum a răspuns Pavel la fiecare dintre aceste acuzaţii?

Faptele 24:10-19
10. După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.
11. Nu sunt mai mult de douăsprezece zile, te poţi încredinţa de lucrul acesta, de când m-am suit să mă închin la Ierusalim.
12. Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod.
13. Aşa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum.
14. Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci
15. şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.
16. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
17. După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu şi să aduc daruri la Templu.
18. Tocmai atunci nişte iudei din Asia m-au găsit curăţat în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă.
19. Ei înşişi ar trebui să se înfăţişeze înaintea ta şi să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea.

Două argumente aduse de Pavel le-au desfiinţat acuzaţiile: absenţa martorilor din Asia (Faptele 24:18,19), fapt ce putea invalida procesul, şi faptul că iudeii prezenţi nu puteau vorbi decât despre audierea sa de către Sinedriu cu o săptămână înainte (Vers. 20) şi că prin urmare nu puteau să-l acuze decât pentru credinţa lui în învierea morţilor (compară cu Faptele 23:6).

Felix şi-a dat imediat seama de temeinicia argumentelor lui şi din cauză că era oarecum familiarizat cu creştinismul, probabil prin soţia lui, Drusila. Fapt este că a decis amânarea procesului (Faptele 24:22).

Răspunsul lui (Vers. 24-27) spune mult despre ce fel de om era: tărăgăna rezolvarea problemei, aştepta mită şi era oportunist. Cu un astfel de om, şansele lui Pavel la o judecată dreaptă erau foarte mici.

Citeşte Faptele 24:16. Pavel declară că s-a străduit să aibă întotdeauna „un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”. Ce schimbări trebuie să faci personal pentru a avea un astfel de cuget?

[Luni, 17 sept.] Înaintea lui Festus

Felix l-a ţinut pe Pavel întemniţat doi ani doar fiindcă dorea să obţină favoarea iudeilor. Apoi, între anii 60 şi 62 d.Hr., guvernator al Iudeei a fost Porcius Festus.

2. Cum ajung să-şi manifeste ura faţă de adevăr oamenii care nu vor să-l creadă? Faptele 25:1-5

¹Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea în Ierusalim. ² Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă ³ şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum. ⁴ Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi are să plece în curând acolo. ⁵ „Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască”.

 

Conducătorii iudei n-au încercat să repete acuzaţiile pe care i le aduceau lui Pavel şi înaintea lui Festus, probabil din cauza eşecului anterior. Dar, în vizita sa la Ierusalim, prima se pare, i-au cerut, ca o favoare, o schimbare de jurisdicţie, trimiterea lui Pavel înapoi la Ierusalim pentru a fi judecat de Sinedriu după legea iudaică. Cererea aceasta nu era decât un paravan pentru adevărata lor intenţie: uciderea lui Pavel. Festus a acceptat redeschiderea cazului, însă a stabilit ca audierea să aibă loc la Cezareea, nu la Ierusalim, ceea ce însemna că Pavel avea să fie judecat după legea romană.

De îndată ce s-a întors la Cezareea, a convocat tribunalul, iar adversarii apostolului şi-au prezentat acuzaţiile împotriva lui. Luca nu le mai consemnează de data aceasta, dar, din răspunsul lui Pavel (Faptele 25:7,8), ne dăm seama că erau similare celor anterioare, doar că au pus probabil un mai mare accent pe rolul de agitator politic şi pe ideea că Pavel constituia o ameninţare pentru imperiu.

3. Ce reacţie a avut Pavel când a înţeles că Festus ar putea să se folosească de el în scopuri politice? Faptele 25:9-12

⁹ Festus, care voia să capete bunăvoinţa iudeilor, drept răspuns a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?” ¹⁰ Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine. ¹¹ Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte, dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de cezar.” ¹² Atunci, Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De cezar ai cerut să fii judecat, înaintea cezarului te vei duce”.

 

Până la urmă, Festus nu s-a dovedit a fi foarte diferit de Felix în privința strategiilor politice (Faptele 24:27). Ca să nu piardă sprijinul iudeilor încă de la începutul guvernării prin hotărârea că Pavel era nevinovat, s-a gândit să le facă favoarea pe care i-o ceruseră la început: judecarea apostolului de către Sinedriu, la Ierusalim.

Lucrul acesta nu l-a mulţumit însă pe Pavel, care era conştient că nu se putea aştepta la o judecată dreaptă dacă era dat pe mâna duşmanilor lui. Invocând drepturile sale ca roman, a subliniat că avea dreptul de a fi judecat de un tribunal roman şi, nevăzând o altă cale de ieşire din acea situaţie precară, a decis să apeleze la instanţa supremă de justiţie romană: cezarul însuşi.

[Marți, 18 sept.] Înaintea lui Festus

Festus a acceptat cererea lui Pavel de a fi trimis la Roma (Faptele 25:12). În câteva zile, a profitat de vizita de stat a lui Irod Agripa al II-lea şi s-a consultat cu acesta referitor la cazul lui Pavel şi, în special, referitor la motivul acuzării ce trebuia inclus în raportul oficial pe care avea să-l trimită cezarului. El nu era încă în temă cu problemele iudaice, dar Agripa era şi îl putea ajuta (Faptele 26:2,3).

4. Ce informaţii i-a dat Festus lui Agripa cu privire la Pavel și care a fost reacţia regelui iudeu?

Faptele 25:13-22
13. După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să ureze de bine lui Festus.
14. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel; şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un om,
15. împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor şi i-au cerut osândirea.
16. Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât.
17. Ei au venit deci aici; şi, fără întârziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător şi am poruncit să aducă pe omul acesta.
18. Pârâşii, când s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de niciunul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu.
19. Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu.
20. Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri.
21. Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărârii împăratului, şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la cezar.”
22. Agripa a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.” „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi.”

Agripa al II-lea, ultimul din dinastia irozilor, a venit la Cezareea însoţit de sora lui, Berenice, pentru a-i ura de bine noului guvernator.

Când i-a prezentat cazul lui Pavel, Festus s-a arătat surprins că acuzaţiile care îi erau aduse nu erau legate de vreo faptă gravă, de natură politică sau penală, ci de o chestiune legată de religia iudaică şi în special de „un oarecare Isus, care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu” (Vers. 19). Pavel afirmase deja înaintea Sinedriului că era judecat din cauza credinţei lui că Isus înviase, iar Festus a confirmat spusele lui.

5. Ce reţinem din descrierea acestei audieri a lui Pavel de către regele Agripa?

Faptele 25:23-27
23. A doua zi deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo.
24. Atunci Festus a zis: „Împărate Agripa şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască.
25. Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte, şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de cezar, am hotărât să-l trimit.
26. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie.
27. Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât.”

„Şi iată-l pe Pavel, încă încătuşat, stând înaintea celor adunaţi. Ce contrast se înfăţişa aici! Agripa şi Berenice deţineau putere şi rang şi, din pricina aceasta, erau în graţiile lumii. Însă ei erau lipsiţi de trăsăturile de caracter preţuite de Dumnezeu. Ei erau călcători ai Legii Sale, stricaţi în inimă şi viaţă. Felul lor de purtare era o scârbă înaintea Cerului.” -Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 320

Ce învăţăm aici despre aparenţe? Ne preocupăm şi noi să creăm aparenţe false?

[Miercuri, 19 sept.] Cuvântul de apărare al lui Pavel

Oaspeţii regali au luat loc în sala de audieri alături de guvernator şi întemniţatul a fost adus în faţa lor pentru a-şi prezenta cuvântul de apărare, în primul rând pentru Agripa, fiindcă Festus îl auzise deja (Faptele 25:8-11).

6. Ce scop urmărește Pavel prin discursul său înaintea lui Agripa?

Faptele 26:1-23
1. Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:
2. „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei;
3. căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
4. Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.
5. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
6. Şi acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri
7. şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!
8. Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
9. Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10. şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
12. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui
14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
15. „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.
16. Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21. Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”

Pavel prezintă practic un raport autobiografic, în care îşi istoriseşte viaţa de dinainte şi de după convertire. În privinţa conţinutului, discursul ne aminteşte de cel consemnat în Faptele 22:1-21, ţinut înaintea mulţimii din Ierusalim.

În introducere, el încearcă să câştige bunăvoinţa împăratului. Îşi exprimă recunoştinţa pentru ocazia de a se apăra înaintea lui, mai ales că Agripa era familiarizat cu toate obiceiurile şi problemele legate de religia iudaică şi putea să-l lămurească pe guvernator că acuzaţiile care îi erau aduse erau nefondate şi false.

Cuvântarea lui poate fi împărţită în trei părţi. În partea întâi (Faptele 26:4-11), apostolul vorbeşte despre evlavia lui ca fariseu, bine cunoscută printre contemporanii săi din Ierusalim. Fiind fariseu, el credea în învierea morţilor, lucru esenţial pentru împlinirea speranţei străvechi a lui Israel. Iudeii dădeau dovadă de inconsecvenţă când i se împotriveau, întrucât nu exista în învăţătura aceasta absolut nimic neiudaic. Însă le înţelegea prea bine atitudinea, fiindcă lui însuşi îi venise atât de greu să creadă că Dumnezeu Îl înviase pe Isus, încât îi persecutase pe cei care credeau.

În partea a doua (Vers. 12-18), Pavel arată cum şi-a schimbat concepţia din momentul întâlnirii cu Isus pe drumul spre Damasc şi ce chemare a primit, de a duce Evanghelia la neamuri.

În final, declară că a fost atât de marcat de ceea ce a văzut cu acea ocazie (vers. 19-23), încât se simţea obligat să asculte şi să-şi îndeplinească misiunea din cauza căreia fusese adus la judecată. Adevăratul motiv al arestării sale nu era încălcarea legii iudaice sau profanarea templului, ci mesajul său despre moartea şi învierea lui Isus, care era în deplină armonie cu Scripturile şi le permitea oamenilor de alt neam care credeau să aibă parte egală la mântuire.

Citeşte Faptele 26:18. Potrivit acestui text, ce primesc cei care cred în Hristos? Ai primit şi tu aceste lucruri?

[Joi, 20 sept.] Pavel înaintea conducătorilor

Pavel i s-a adresat lui Agripa, însă primul care a reacţionat a fost Festus (Faptele 26:24). Festus n-ar fi avut nimic împotrivă dacă apostolul ar fi vorbit despre nemurirea sufletului. Până şi greco-romanii antici ştiau că nemurirea sufletului şi învierea nu se împacă una cu alta, motiv pentru care acceptau prima idee, dar o respingeau pe a doua. De aceea, în altă parte Pavel afirmă că, pentru neamuri, Evanghelia era o nebunie (1 Corinteni 1:23).

Cu respect, Pavel a declarat că vorbea cu judecată şi i s-a adresat din nou lui Agripa, care, fiind iudeu, îl înţelegea şi putea confirma că tot ce spusese era în acord cu profeţii ebraici (Faptele 26:25,26).

 7. Ce răspuns a dat Agripa la întrebarea insistentă a lui Pavel? Faptele 26:27,28

²⁷ Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.” ²⁸ Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”

 

Întrebarea lui Pavel l-a pus pe Agripa într-o situaţie delicată. Fiind iudeu, nu-şi putea nega credinţa în Scripturi; pe de altă parte, dacă şi-o confirma, nu-i mai rămânea decât să admită că Isus era Mesia. Răspunsul lui a fost o stratagemă isteaţă de a scăpa din capcana logică în care se afla: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (vers. 28).

Replica lui Pavel dovedeşte un devotament extraordinar de profund faţă de Evanghelie: „Fie curând, fie târziu, … să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fie aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea” (vers. 29). La finalul audierii, apostolul nu a cerut să fie liber, asemenea celor care îl cercetau, ci ca ei să fie asemenea lui, însă fără lanţuri. Zelul său misionar întrecea grija pentru siguranţa personală.

 8. Ce concluzie a tras Agripa cu privire la cazul lui Pavel? Faptele 26:30-32

³⁰ Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat. ³¹ Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare”. ³² Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar”.

 

Festus avea nevoie de ajutorul lui Agripa doar pentru a şti ce să treacă în raport (Faptele 25:25-27). Cererea lui Pavel de a fi judecat de cezar fusese deja acceptată (vers. 12). Întemniţatul nu se mai afla sub jurisdicţia guvernatorului.

 

Citeşte Faptele 26:24-28. La ce sursă de autoritate a făcut Pavel apel în final? Pe ce sursă de autoritate trebuie să ne întemeiem şi noi convingerile?

[Vineri, 21 sept.] Un gând de încheiere

„Oare, la aceste cuvinte, Agripa s-a dus cu gândul la trecutul fa- miliei lui şi la eforturile ei zadarnice împotriva Aceluia despre care predica Pavel? S-a gândit la străbunicul lui, Irod, şi la masacrul copiilor nevinovaţi din Betleem? Sau la unchiul său de bunic, Antipa, şi la uciderea lui Ioan Botezătorul? Sau la tatăl său, Agripa I, şi la martiriul apostolului Iacov? A văzut dezastrele care s-au abătut repede asupra acestor regi, un semn al dizgraţiei lui Dumnezeu ca urmare a crimelor lor împotriva slujitorilor Săi? I-au adus aminte pompa şi parada din ziua aceea de ziua când tatăl lui, Agripa, un monarh mai puternic decât el, s-a aflat în aceeaşi cetate, îmbrăcat în haine strălucitoare, şi când oamenii au strigat că el era dumnezeu? Uitase că, înainte să dispară strigătele de admiraţie, pedeapsa a căzut rapid şi înfricoşător asupra regelui îngâmfat? Ceva din toate acestea a trecut prin mintea lui Agripa; însă vanitatea i-a fost flatată de scena strălucitoare de dinaintea ochilor, iar mândria şi importanţa de sine i-au alungat gândurile nobile.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, pp. 1066–1067