[Marți, 04 sept.] În Troa
După ce a încetat revolta (Faptele 19:23-41), Pavel a plecat din Efes. Dar nu s-a dus direct la Ierusalim, ci a făcut un ocol lung prin Macedonia şi prin Ahaia (Faptele 20:1-3). În această călătorie a fost însoţit de reprezentanţi ai câtorva biserici ale neamurilor (vers. 4vers.4).
3. Din ce motive nu este pasajul acesta o dovadă că creșnii nu s-ar mai fi închinat sâmbăta, ci duminica?
Faptele 20:7-12
7. În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.
8. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.
9. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort.
10. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.”
11. După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. 12Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.
Popasul lui Pavel în Troa s-a încheiat cu o adunare a bisericii „în ziua dintâi a săptămânii” (Faptele 20:7). Scopul întâlnirii: „ca să frângem pâinea”, expresie care se referă probabil la Cina Domnului,urmată sau nu de masa de părtăşie care o însoţea frecvent încă din primele zile ale bisericii din Ierusalim (Faptele 2:42,46). Faptul că nu se aminteşte nimic despre pahare şi rugăciuni nu exclude această posibilitate. Episodul acesta este adus de unii ca dovadă că închinarea de sâmbăta ar fi fost înlocuită cu închinarea în ziua de duminică încă din timpul lui Pavel, cel puţin în bisericile neamurilor.
Dar să nu tragem concluzii pripite. Să vedem mai întâi în ce zi a avut loc această adunare şi ce fel de adunare a fost.
În camera în care a avut loc adunarea erau multe lumini (Faptele 20:8) şi Pavel şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii şi apoi până la ziuă (vers. 11), iar tânărul Eutih a adormit de-a binelea. Aceasta înseamnă că adunarea a avut loc noaptea.
A fost noaptea dinspre sâmbătă spre duminică sau noaptea dinspre duminică spre luni? Depinde ce sistem de calculare a timpului a folosit Luca: dacă a folosit sistemul evreiesc, în care ziua începe şi se încheie la apus, sau dacă a folosit sistemul roman, în care ziua începe şi se încheie la miezul nopţii. Dacă a folosit primul sistem, atunci adunarea a avut loc sâmbătă noaptea; dacă a folosit al doilea sistem, atunci a avut loc duminică noaptea.
Oricum, cert este că, după cum o dovedeşte contextul (vers. 7-12), nu a fost o adunare obişnuită, ci una specială, fiindcă Pavel urma să plece a doua zi. Nu avem aşadar motive temeinice să aducem acest caz izolat şi excepţional ca argument pentru păzirea duminicii.
Gândeşte-te la validitatea păzirii sâmbetei ca zi de odihnă. Ce argumente biblice ne întăresc credinţa ca adventişti de ziua a şaptea şi chemarea de a răspândi cele trei solii îngereşti în toată lumea.