[Vineri, 17 aug.] Un gând de încheiere
„În timpul vieţii Sale pe pământ, Hristos a căutat să-i scoată pe iudei din exclusivismul lor. Convertirea sutaşului şi a femeii sirofeniciene erau rezultatele lucrării Sale directe cu oameni care nu erau din Israel. Venise acum timpul pentru o lucrare activă şi continuă printre neamuri, din rândul cărora comunităţi întregi au primit Evanghelia cu bucurie şi L-au lăudat pe Dumnezeu pentru lumina acestei credinţe raţionale. Necredinţa şi răutatea iudeilor nu au zădărnicit planul lui Dumnezeu; fiindcă un nou Israel era altoit în măslinul vechi. Sinagogile şi-au închis uşile în faţa apostolilor, dar casele particulare şi le-au deschis larg, iar clădirile publice ale neamurilor au fost şi ele folosite pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Sketches From the Life of Paul, p. 51
„În toate străduinţele lor misionare, Pavel și Barnaba au căutat să urmeze exemplul lui Hristos, de sacrificiu de bunăvoie și de lucrare credincioasă și plină de râvnă pentru suflete. Cu o vedere limpede, zeloși și neobosiţi, ei nu luau în seamă obiceiurile lor sau confortul personal, ci, cu grijă, cu rugăciune și prin neîncetată activitate, ei semănau sămânţa adevărului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 136–137