[Joi] Persecuţia condusă de Irod

Revenind în Iudeea, aflăm că împăratul Irod l-a executat pe Iacov, fratele lui Ioan şi fiul lui Zebedei (Marcu 1:19). Şi că intenţiona să-l execute şi pe Petru.

6. Care a fost atitudinea regelui Irod faţă de ucenicii lui Hristos?

Faptele 12:1-4
1. Cam în aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască;
2. şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimelor. –
4. După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşti să-l scoată înaintea norodului.

Regele Irod amintit aici este Irod Agripa I, nepotul lui Irod cel Mare (Matei 2:1). El a domnit în Iudeea între anii 40 şi 44 d.Hr. Şi-a câştigat popularitatea printre supuşii lui evrei şi în special printre farisei făcând paradă de evlavie. Menţiunea că a încercat să câştige favoarea iudeilor prin atacarea unor apostoli este susţinută, se pare, şi de alte surse.

Văzând că executarea lui Iacov a servit bine scopurilor sale, Agripa s-a gândit să-l execute şi pe Petru. A poruncit să fie arestat şi păzit de patru grupe de câte patru ostaşi, câte o grupă pentru fiecare dintre cele patru ceasuri din noapte. L-a pus astfel pe Petru sub supravegherea permanentă a patru ostaşi: doi chiar lângă el, de care era prins în lanţuri, şi doi la uşa temniţei. Prin măsurile acestea extreme, a încercat să împiedice o nouă „evadare” (Faptele 5:17-20).

7. Ce s-a întâmplat cu Petru, ca răspuns la rugăciunile credincioşilor?

Faptele 12:5-18
5. Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
7. Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.
8. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.”
9. Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
10. După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
11. Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.”
12. După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau.
13. A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.
14. A cunoscut glasul lui Petru; şi, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.
15. „Eşti nebună!”, i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”
16. Petru însă bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.
17. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.
18. Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru.

În noaptea de dinaintea judecării şi executării planificate de Agripa, Petru a fost încă o dată scos în mod miraculos din temniţă de către un înger.

Mai departe, citim că Agripa a murit la Cezareea (Faptele 12:20-23). S-a încercat identificarea cauzei morţii sale (peritonită, ulcer, chiar otrăvirea). Luca precizează însă că Agripa a murit pentru că a fost pedepsit de Dumnezeu.

Iacov este executat, Petru este eliberat, iar Irod suferă pedeapsa divină. Unii primesc ce li se cuvine, iar alţii se pare că nu. Ce învăţăm de aici despre posibilitatea de a primi răspuns la toate întrebările pe care le avem? De ce este necesar să trăim prin credinţă în ce priveşte lucrurile pe care nu le putem înţelege?