[Sâmbătă] 25 August

Încearcă să-ţi imaginezi minunata grădină a Edenului – un cămin desăvârşit pentru primii oameni pe care i-a creat Dumnezeu. Edenul era „darul de nuntă” oferit de Dumnezeu primilor noştri părinţi. Acest dar avea funcţii multiple: era atelierul în care lucrau alături; era şcoala în care învăţau să rămână veşnic fericiţi – iar profesorul lor era Dumnezeul cel atotştiutor; era templul în care au fost cununaţi şi în care, Sabat de Sabat, se întâlneau cu Creatorul lor, de la care învăţau cele mai sublime lecţii de iubire. Dumnezeu a aşezat iubirea în inima lui Adam şi a Evei, prin creaţie. Ca şi culorile curcubeului, iubirea are multe nuanţe. Una dintre ele este iubirea dintre soţ şi soţie. Istoria creării lui Adam şi a Evei este atât de frumoasă! Bărbatul chipeş, cu muşchi puternici, desăvârşit din toate punctele de vedere, a suferit o intervenţie chirurgicală chiar în ziua în care a fost creat. Dumnezeu a folosit o coastă a lui Adam ca „material” din care să o facă pe frumoasa lui soţie. Imaginează-ţi cum trebuie să fi fost când Adam s-a trezit şi a văzut-o lângă el pe femeia atât de frumoasă, pe care Dumnezeu de-abia o crease, şi când şi-a dat seama că ea era cu adevărat o parte din el însuşi, din corpul lui! Fără teama de a greşi cumva, putem numi asta dragoste la prima vedere!

Citeşte Geneza 2:23 (Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie, pentru că a fost luată din om.”) şi trece pe rândurile de mai jos cuvintele pe care le-a rostit Adam, în clipa aceea (probabil când şi-a recăpătat graiul). Este lesne de înţeles de ce Adam şi Eva s-au simţit ca fiind una, un singur trup. Următorul verset arată cum avea să fie dincolo de Eden această unitate – unirea în căsătorie – când spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup” (Geneza 2:24).

Planul lui Dumnezeu era ca soţul şi soţia să se bucure de o relaţie atât de strânsă şi de un devotament reciproc perfect, încât să simtă că până şi corpurile lor alcătuiesc un tot, că sunt legate unul de celălalt. Când unul suferă, suferinţa lui va fi simţită şi de celălalt. Dumnezeu ştia că doi oameni care se iubesc îşi vor purta de grijă unul altuia, se vor ajuta unul pe altul în lupta cu ispitele şi se vor sprijini atât la bine, cât şi la rău. Trecuseră deja secole de când păcatul stricase planul iniţial al lui Dumnezeu, când au fost scrise în Scriptură pentru noi următoarele cuvinte: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea” (Evrei 13:4).