Comentarii inspirate (st. 5)

CONVERTIREA LUI PAVEL

Sabat după-amiază, 28 iulie

Viața apostolului Pavel a fost caracterizată de o activitate intensă și de o mare diversitate. El a călătorit din oraș în oraș și din sat în sat, vestind crucea lui Hristos, câștigând suflete pentru Evanghelie și întemeind biserici. Aceste biserici au beneficiat de o grijă continuă din partea lui, iar apostolul Pavel le-a scris multe epistole cu învățături. Uneori a lucrat, practicându-și meseria pentru a câștiga pâinea zilnică. Dar, în ciuda faptului că a trăit o viață plină de activitate, nu a pierdut niciodată din vedere marele său scop – să înainteze fără șovăire spre ținta înaltei sale chemări.
Apostolul Pavel ducea cu el pretutindeni atmosfera cerului. Toți cei care erau asociați cu el simțeau influența unității lui cu Domnul Hristos. Faptul că propria viață exemplifica adevărul pe care îl proclama conferea o putere convingătoare lucrării sale de predicare. În aceasta constă puterea adevărului. Influența naturală și neconștientizată a unei vieți sfinte constituie cea mai convingătoare predică în favoarea creștinismului. Argumentele, chiar și atunci când sunt incontestabile, pot provoca doar opoziție, dar un exemplu evlavios are o putere întru totul irezistibilă. – Slujitorii Evangheliei, pp. 58–59

Trebuie să fim conștienți că vom întâmpina necredinţă şi împotrivire. Adevărul a avut întotdeauna de dat piept cu aceste elemente. Chiar dacă aveţi de întâmpinat cea mai dârză împotrivire, nu-i condamnaţi pe împotrivitorii voştri. S-ar putea ca ei să creadă, ca şi Pavel, că fac o lucrare pentru Dumnezeu, iar faţă de unii ca aceştia trebuie să manifestăm îngăduinţă, blândeţe şi o îndelungă răbdare. – Evanghelizare, p. 305
Apostolul Pavel spune: „Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret” (Faptele 26:9). Dar această credinţă nu a făcut ca faptele lui să fie corecte. Când a primit Evanghelia lui Isus Hristos, Pavel a devenit o făptură nouă. El a fost schimbat, adevărul semănat în sufletul lui i-a dat o asemenea credinţă şi un asemenea curaj, ca urmaş al lui Hristos, încât nicio împotrivire nu l-a putut clinti şi nicio suferinţă nu l-a putut descuraja. – Credința și faptele, p. 33

În viaţa lui Pavel s-a manifestat, pe lângă înalte înzestrări intelectuale, şi o înţelepciune rară. În învăţăturile lui sunt dezvăluite principii de cea mai mare însemnătate, principii de care cei mai mari gânditori ai timpului său erau total străini; mai mult, ele sunt şi dovedite practic în viaţa sa. Avea acea înţelepciune care este mai presus de oricare alta, acea înţelepciune care îi conferă celui care o posedă perspicacitate şi compasiune, care îl aduce în contact cu ceilalţi oameni şi îl face capabil să scoată la iveală tot ce este mai bun în ei şi să le inspire idealurile unei vieţi mai nobile. – Educație, p. 66
Pavel s-a temut şi a tremurat lucrând pentru propria mântuire. Oare nu ar trebui să ne temem ca nu cumva vreo făgăduinţă să nu se împlinească pentru noi şi ca nu cumva vreunul dintre noi să dea greş în atingerea ţintei şi să ne dovedim nevrednici de viaţa veşnică? Ar trebui să veghem în vederea rugăciunii, să luptăm din răsputeri să intrăm pe poarta cea strâmtă. – Credința și faptele, p. 48

Duminică, 29 iulie: Persecutorul bisericii

Credinţei şi experienţei ucenicilor galileeni care se aflaseră în compania lui Isus li s-au adăugat, în activitatea de predicare a Evangheliei, vigoarea nestinsă şi puterea intelectuală a unui rabin din Ierusalim. Cetăţean roman, născut într-o cetate de neevrei, iudeu nu numai prin descendenţă, ci şi prin educaţie, devotament patriotic şi crez religios, educat în Ierusalim de rabini eminenţi şi cunoscător al tuturor legilor şi tradiţiilor părinţilor, Saul din Tars manifesta în gradul cel mai înalt orgoliul şi prejudecăţile naţiunii sale. Pe când era încă tânăr, a devenit un membru onorat al Sinedriului. Era privit ca un bărbat promiţător, un apărător zelos al credinţei străvechi. (…)
Rabinii se făleau cu superioritatea lor nu numai faţă de cei de altă naţionalitate, ci şi faţă de propriii concetăţeni. Aţâţaţi de ura năprasnică pe care le-o purtau opresorilor romani, erau hotărâţi să-şi recapete independenţa naţională prin forţa armelor. Pe urmaşii lui Isus, al căror mesaj pacificator era atât de diferit de planurile lor ambiţioase, îi urau şi-i omorau. În drama acestei prigoane, Saul a fost unul dintre cei mai crânceni şi mai neobosiţi actori. – Educație, pp. 64–65
Mulți susțin ideea că un om poate face tot ce este aprobat de conștiința lui. Totuși există o întrebare: Deține acest om o conștiință corect educată și orientată spre bine sau conștiința lui este degradată și denaturată de propriile sale idei preconcepute? Conștiința nu trebuie să ia locul unui „așa zice Domnul”. Nu toți oamenii sunt inspirați la fel de conștiința lor și nu toate conștiințele sunt în armonie. Există conștiințe moarte, însemnate cu fierul roșu. Oamenii pot avea conștiințe rele sau conștiințe bune. Pavel nu credea în Isus din Nazaret și îi urmărea pe creștini din cetate în cetate, crezând în mod sincer că Îi face un serviciu lui Dumnezeu. – Letter 4, 1889

Saul, care era un om educat, a fost o unealtă puternică în mâinile lui Satana pentru a-și aduce la îndeplinire răzvrătirea împotriva Fiului lui Dumnezeu, dar Cineva mai puternic decât Satana îl alesese pe Saul pentru a lua locul martirului Ștefan și pentru a lucra și a suferi pentru Numele Său. Saul era un bărbat foarte prețuit între iudei, atât datorită educației lui școlare, cât și datorită zelului său în persecutarea credincioșilor. El nu fusese membru al Sinedriului, dar, după moartea lui Ștefan, a fost ales să facă parte din acel grup, ca o recunoaștere a rolului pe care l-a îndeplinit cu acea ocazie. – Istoria mântuirii, pp. 266–267

Luni, 30 iulie: Pe drumul spre Damasc

În timp ce Saul mergea spre Damasc cu scrisori care îl autorizau să-i ia pe bărbaţii şi pe femeile care predicau Evanghelia şi să-i ducă legaţi la Ierusalim, îngerii răi tresăltau în jurul lui. Însă, deodată, o lumină din ceruri a strălucit în jurul lui şi i-a făcut pe acei îngeri să fugă. – Scrieri timpurii, p. 200

Când Domnul Hristos i S-a descoperit în mod personal și când a fost convins că Îl persecuta pe Isus în persoana sfinților Lui, Pavel a acceptat adevărul așa cum era el în Isus. În mintea și în caracterul lui s-a manifestat o putere transformatoare, iar Pavel a devenit un om nou în Isus Hristos. El a primit adevărul în totalitate, astfel încât nici pământul, nici Locuința morților nu i-ar fi putut zgudui credința. – Solii alese, cartea 1, p. 346

În aceste zile de pericol, biserica are nevoie de o armată de lucrători asemenea apostolului Pavel, care s-au pregătit să fie folositori, au o experiență profundă în domeniul spiritual și sunt plini de zel și seriozitate. Este nevoie de oameni sfințiți și cu spirit de sacrificiu, oameni curajoși și loiali, în a căror inimă s-a format chipul lui Hristos, „nădejdea slavei” (Coloseni 1:27), și care să „predice Cuvântul” (vezi 2 Timotei 4:2), cu buzele atinse de focul sfânt. Din cauza lipsei unor astfel de lucrători, lucrarea lui Dumnezeu slăbește, greșelile fatale întinează moralitatea ca o otravă mortală și dezamăgesc speranțele unei mari părți din neamul omenesc.
Cine va păși în față pentru a lua locul purtătorilor credincioși și istoviți ai stindardului, care își dau viața pentru cauza adevărului? Vor fi dispuși tinerii noștri să accepte răspunderea sfântă din mâna părinților lor? Se pregătesc ei să ocupe locurile rămase goale din pricina morții celor credincioși? Oare îndemnul apostolului va fi ascultat și oare va fi auzită chemarea la datorie, în mijlocul provocărilor egoismului și ambiției, care îi amăgesc pe tineri? – Slujitorii Evangheliei, pp. 61–62

Marţi, 31 iulie: Venirea lui Anania

Chiar oamenii pe care Pavel avea de gând să-i nimicească aveau să fie instructorii săi în însăşi religia pe care o dispreţuise şi persecutase. El a trăit trei zile fără hrană şi vedere, făcându-şi drum către oamenii pe care, în zelul său orb, intenţiona să-i distrugă. Acolo, Isus îl pune pe Pavel în legătură cu reprezentanţii Săi de pe pământ. Domnul îi dă lui Anania o viziune, în care îi spune să meargă într-o anumită casă din Damasc şi să întrebe de Saul din Tars, „căci, iată, el se roagă”.

După ce i s-a poruncit să meargă la Damasc, Pavel a fost condus pe acest drum de bărbaţii care îl însoţiseră pentru a-l ajuta să îi aducă pe ucenici legaţi la Ierusalim ca să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte. Saul a rămas cu Iuda la Damasc, dedicându-şi timpul postului şi rugăciunii. Aici, credinţa lui Saul a fost încercată. Trei zile, mintea lui a fost întunecată cu privire la ce anume se cerea de la el, trei zile a stat fără să vadă nimic. I se spusese să meargă la Damasc, pentru că acolo avea să i se arate ce trebuia să facă. Aici, el s-a aflat într-o mare incertitudine şi a strigat cu sinceritate către Dumnezeu. Un înger a fost trimis la Anania, dându-i instrucţiuni să meargă la o anumită casă, unde Saul se ruga să fie învăţat ce să facă. Mândria lui Saul dispăruse. Cu puţin timp în urmă, era plin de încredere în sine, convins că era angajat într-o lucrare bună, pentru care ar fi trebuit să primească o răsplată. Dar acum, totul se schimbase. Era plecat pe genunchi şi umilit în ţărână, cuprins de căinţă şi de ruşine, înălţând rugăciuni fierbinţi şi stăruitoare pentru a fi iertat. – Mărturii, vol. 3, pp. 430–431

Saul era un învăţător erudit în Israel, dar, pentru că se afla sub influenţa rătăcirii şi a prejudecăţii oarbe, Hristos i S-a descoperit şi l-a pus în legătură cu biserica Sa, care este lumina lumii. Biserica urma să îl instruiască în religia creştină pe acest cunoscut orator. În locul lui Hristos, Anania a fost cel care s-a atins de ochii lui, ca să-şi recapete vederea; în locul lui Hristos, Anania şi-a pus mâinile peste el, s-a rugat în Numele lui Hristos, şi Saul a primit Duhul Sfânt. Totul este făcut în Numele şi cu autoritatea lui Hristos. Hristos este Sursa. Biserica este canalul de comunicare. Cei care se laudă cu independenţa personală au nevoie să ajungă într-o relaţie mai strânsă cu Hristos, prin legătura cu biserica Sa de pe pământ. – Mărturii, vol. 3, p. 433
Circumstanţele în care Pavel şi Barnaba au fost puşi deoparte de Duhul Sfânt pentru un anumit domeniu al slujirii arată cu claritate că Domnul lucrează în biserica Sa organizată prin mijloace specifice. Cu ani în urmă, când Însuşi Mântuitorul i-a descoperit scopul divin cu privire la el, Pavel a fost adus imediat în legătură cu membrii bisericii recent înfiinţate din Damasc. De asemenea, biserica din acel loc nu a fost lăsată multă vreme în necunoştinţă cu privire la experienţa personală a fariseului convertit. Apoi, când însărcinarea divină primită la data aceea urma să fie îndeplinită din nou, într-o manieră mai amplă, Duhul Sfânt, dovedind faptul că Pavel era un vas ales pentru a le vesti neamurilor Evanghelia, a încredinţat bisericii lucrarea de a-i hirotoni pe el şi pe tovarăşii săi de lucru. Pe când conducătorii bisericii din Antiohia „slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.»”

Dumnezeu a făcut din biserica Sa un mijloc de răspândire a luminii pe pământ şi, prin intermediul ei, El comunică scopurile şi voia Sa. Dumnezeu nu-i dă niciunuia dintre slujitorii Săi o experienţă independentă sau contrară experienţei bisericii în sine. Nici nu-i descoperă unui singur om voinţa Sa pentru întreaga biserică, în timp ce biserica Sa – trupul lui Hristos – este lăsată în întuneric. În providenţa Sa, Dumnezeu îi pune pe slujitorii Lui într-o legătură strânsă cu biserica, aşa încât să poată avea o mai mică încredere în ei înşişi şi o mai mare încredere în aceia pe care El îi conduce în vederea progresului lucrării Sale. – Slujitorii Evangheliei, pp. 442–443

Miercuri, 1 august: Începutul slujirii lui Pavel

La poarta Damascului, viziunea Celui Răstignit i-a schimbat viaţa. Prigonitorul a devenit ucenic, învăţătorul – elev. Zilele de întuneric petrecute în singurătate la Damasc au valorat, în experienţa lui, ani întregi. Scripturile Vechiului Testament, pe care le memorase, au fost materia de studiu, iar Hristos i-a fost învăţător. De asemenea, pentru el, colţurile retrase din natură au devenit o şcoală. S-a dus în deşertul Arabiei pentru a studia Scripturile şi a învăţa despre Dumnezeu. Şi-a golit sufletul de prejudecăţile şi tradiţiile care-i modelaseră viaţa şi a primit învăţătură de la Izvorul adevărului.

Viaţa care a urmat după acest moment a fost inspirată de un singur principiu – jertfirea de sine, slujirea din iubire.

„Eu sunt dator”, spunea el, „şi grecilor, şi barbarilor, şi celor învăţaţi, şi celor neînvăţaţi”; „căci dragostea lui Hristos ne constrânge” (Romani 1:14; 2 Corinteni 5:14 – în NTR). – Educație, p. 65

Când Pavel Îl vestea pe Hristos în Damasc, toţi aceia care îl auzeau rămâneau încremeniţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i aducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?” Pavel declara că schimbarea credinţei sale nu fusese determinată de un impuls sau de fanatism, ci el ajunsese la aceasta printr-o dovadă covârşitoare. În felul lui de prezentare a Evangheliei, el a căutat să lămurească profeţiile cu privire la prima venire a lui Hristos. El a arătat în mod convingător că aceste profeţii se împliniseră întocmai în Isus din Nazaret. Temelia credinţei lui era cuvântul cel sigur al profeţiei.
În timp ce continua să-i îndemne pe înmărmuriţii săi ascultători „să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu” (Faptele 26:20), Pavel „se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul”. Însă mulţi şi-au împietrit inimile, refuzând să răspundă soliei sale şi, în curând, uimirea lor cu privire la convertirea lui s-a schimbat într-o ură neîmpăcată, asemenea aceleia pe care o arătaseră faţă de Isus.

Împotrivirea a devenit atât de înverşunată, încât nu i s-a mai îngăduit lui Pavel să-şi continue lucrarea în Damasc. Un sol ceresc l-a îndemnat să plece pentru o vreme şi el s-a dus în Arabia (Galateni 1:17), unde a găsit un loc retras şi în siguranţă. – Faptele apostolilor, pp. 124–125
Aceste lucruri [relatările privind încrederea lui Pavel în Domnul] nu au fost scrise doar pentru ca noi să le citim și să ne minunăm, ci pentru ca aceeași credință care s-a manifestat în viețile oamenilor din trecut să lucreze și în viețile noastre. Ori de câte ori există inimi credincioase și dispuse să devină canale ale puterii lui Dumnezeu, această credință va lucra în același fel, fără a se deosebi în nicio privință anume.

Cei descurajați, a căror lipsă a simțământului valorii personale îi determină să se sustragă de la asumarea unor sarcini și responsabilități, trebuie să fie învățați să se încreadă în Dumnezeu și să depindă de El. Dacă s-ar proceda astfel, mulți dintre cei care nu ar reprezenta decât niște nulități în această lume și care, probabil, nu ar fi decât niște neajutorați și niște poveri pentru alții ar deveni capabili să declare asemenea apostolului Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13). – Educație, p. 256

Joi, 2 august: Întoarcerea la Ierusalim

Barnaba, care contribuia generos cu banii lui la susţinerea cauzei Domnului Hristos şi la uşurarea nevoilor celor săraci, îl cunoscuse pe Pavel pe când acesta era împotriva credincioşilor. El şi-a reînnoit acea cunoştinţă, a ascultat mărturia lui Pavel cu privire la minunata lui convertire şi la experienţa lui de după aceea. L-a crezut pe deplin şi l-a primit pe Pavel, l-a luat de mână şi l-a condus la apostoli. Le-a povestit experienţa pe care tocmai o auzise: că Domnul Isus îi apăruse personal lui Pavel pe drumul spre Damasc, că îi vorbise, că el şi-a recăpătat vederea ca răspuns la rugăciunile lui Anania şi că de atunci a susţinut în sinagogile acelei cetăţi că Isus era Fiul lui Dumnezeu.
Ucenicii n-au mai ezitat; ei nu puteau să I se opună lui Dumnezeu. Petru şi Iacov, care pe vremea aceea erau singurii apostoli în Ierusalim, i-au întins mâna dreaptă a părtăşiei aceluia care odinioară fusese prigonitorul nemilos al credinţei lor, iar Pavel a devenit tot atât de iubit şi de respectat, pe cât fusese de temut şi de ocolit în trecut. Aici s-au întâlnit cele două figuri măreţe ale noii credinţe: Petru, unul dintre tovarăşii aleşi ai lui Hristos când era pe pământ şi Pavel, fariseul care, după înălţarea lui Isus, L-a întâlnit faţă în faţă, a vorbit cu El şi L-a văzut şi în viziune atât pe El, cât şi natura lucrării Lui în cer. – Istoria mântuirii, pp. 277–278
Acelaşi har care a venit de la Hristos asupra lui Pavel şi Apolo, care a făcut ca ei să fie deosebiţi prin calităţile lor spirituale, poate fi primit şi acum, şi aceasta va scoate în lucrare mulţi misionari devotaţi.

Să nu fie prea mulţi dintre cei care îşi încrucişează mâinile şi spun: „O, da, să meargă cutare şi cutare în câmpurile neîncercate”, în timp ce ei înşişi nu dovedesc interes şi nu lucrează cu devotament şi tăgăduire de sine, ci aşteaptă ca lucrarea pe care Domnul le-a încredinţat-o să fie efectuată prin delegaţie. Vor fi dintre aceia care, dacă vor dovedi lepădare de sine şi îşi vor lua crucea, vor descoperi că Dumnezeu va comunica şi cu ei tot atât de real cum a vorbit cu Pavel şi Barnaba. – Lucrarea misionară medicală, p. 251