[Luni] Slujirea lui Ştefan
După ce au fost aleşi, cei şapte diaconi s-au implicat în slujirea bisericii, dar şi în misiune efectivă. Evanghelia a continuat astfel să se răspândească şi numărul credincioşilor să crească (Faptele 6:7). Creşterea aceasta a generat însă opoziţie. Relatarea se concentrează apoi asupra lui Ştefan, un om de o spiritualitate rar întâlnită.
3. Ce aflăm din următorul pasaj despre Ştefan, despre credinţa şi caracterul său? Ce idei propovăduite de el i-au înfuriat atât de tare pe adversarii lui?
Faptele 6:8-16
8. Ştefan era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în norod.
9. Unii din sinagoga numită a izbăviţilor, a cirinenilor şi a alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan;
10. dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.
11. Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.”
12. Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el şi l-au dus în sobor.
13. Au scos nişte martori mincinoşi care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui Locaş Sfânt şi împotriva Legii.
14. În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma Locaşul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”
15. Toţi cei ce şedeau în sobor s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.
Pentru că vorbea limba greacă, le-a vestit Evanghelia evreilor din Ierusalim care vorbeau greceşte. Se pare că în cetate existau mai multe asemenea sinagogi; Faptele 6:9 se referă probabil la două dintre ele, una de imigranţi din sud (evrei din Cirene şi din Alexandria) şi una de imigranţi din nord (din Cilicia şi din Asia).
În centrul polemicilor Se afla fără îndoială Isus, însă din acuzaţiile care i-au fost aduse lui Ştefan reiese că el avea o înţelegere a Evangheliei şi a implicaţiilor ei mai amplă decât credincioşii din Iudeea. El a fost învinuit de blasfemie împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu, mai exact împotriva Legii şi a templului. Probabil că acuzaţiile acestea nu erau complet false, ca în cazul acuzării lui Isus (Marcu 14:58; Ioan 2:19), deşi fără îndoială că a fost greşit înţeles sau cuvintele i-au fost denaturate. Faptul că el a condamnat explicit în faţa Sinedriului venerarea idolatră a templului (Faptele 7:48) arată că el înţelegea implicaţiile mai profunde ale morţii lui Isus şi direcţia către care ducea aceasta, cel puţin în ce priveşte templul şi serviciile lui ceremoniale.
Cu alte cuvinte, dacă mulţi credincioşi evrei originari din Iudeea erau probabil încă prea ataşaţi de templu şi de ritualurile lui (Faptele 3:1; 15:1,5; 21:17-24) şi le era greu să renunţe la ele (Galateni 5:24; Evrei 5:11-14), Ştefan şi alţi credincioşi din lumea greco-romană au prins repede ideea că moartea lui Isus a marcat sfârşitul întregului sistem de la templu.
De ce este important să nu rămânem cantonaţi în anumite concepţii dragi nouă?
