[Sâmbătă] 30 Iunie

 

Când respecți legile

 

Planoarele mă fascinează. Mai ales tipul acela subţire şi cu aripi lungi, care seamănă cu un aeroplan. Nu are motor, nici sistem de autopropulsare. Se ridică purtat de curenţii de aer, care îl fac să plutească uşor, alunecând parcă pe deasupra pământului. Aş zbura şi eu cu un planor. Dar cum? Aş putea să mă înscriu la un curs de planorism. Să presupunem că aş face şi acest lucru.

 

Instructorul de zbor insistă să pierd nu ştiu câte ore studiind tipurile de vreme şi o mulţime de lucruri despre curenţii de aer. Dar eu mă plictisesc să stau la sol şi să citesc atât, să studiez hărţi complicate, în loc să zbor, să plutesc la mari înălţimi. Bineînţeles că îmi pierd răbdarea. De-abia aştept clipa când să mă instalez în planor pentru prima dată. Este formidabil! Abia aştept să fiu remorcat până la punctul de lansare şi… lăsat să zbor!

 

Instructorul insistă să învăţ tot ce trebuie să ştiu despre planor şi să ştiu foarte bine regulile de zbor. Îmi spune că toate acestea sunt pentru siguranţa şi fericirea mea, şi nu ca să mă pedepsească sau ca să mă împiedice să mă distrez. În cele din urmă, înţeleg că, dacă ascult de el şi învăţ regulile de zbor, mă voi putea bucura în curând, cu adevărat, de minunata senzaţie pe care ţi-o dă zborul, aceea de a „trăi la înălţime”. Dar doar dacă voi respecta instrucţiunile şi regulile de zbor mă voi putea bucura de libertatea de a zbura singur, „cu propriile aripi”. Dacă nu ţin seama de ele, am toate şansele să mă prăbuşesc, planorul să se facă praf, iar eu să mor şi să termin cu tot. Aşa ceva numai libertate nu se poate numi!

 

Legile lui Dumnezeu acţionează la fel. Dacă le respect, mă bucur de libertate. Dar pot alege să nu le respect, şi atunci voi pierde această libertate. Şi încă un gând. Practicarea planorismului presupune cunoaşterea câtorva reguli de bază. Dacă eu nu vreau să le învăţ, înseamnă cumva că aceste reguli nu există? Tot astfel, dacă eu nu vreau să ţin seama de Legea lui Dumnezeu, înseamnă că ea nu există?

 

Uraniul obişnuit nu este vătămător în niciun fel. Dar, trecut prin anumite procese chimice, devine ceea ce este cunoscut sub numele de „uraniu îmbogăţit”. O cantitate destul de mică din acest uraniu este suficientă pentru a produce o reacţie în lanţ, care va da naştere la o explozie uriaşă.

 

Cu patruzeci de ani în urmă, nu se ştia prea mult despre aceste proprietăţi ale uraniului, astfel că era necesar să se facă diferite experienţe. Cel însărcinat cu aceste cercetări a fost Louis Slotin. El a pus faţă în faţă două jumătăţi de sfere de uraniu. Niciuna dintre ele nu avea suficientă substanţă pentru a da naştere la o reacţie în lanţ. Folosind un fel de şurubelniţă, el trebuia să împingă foarte încet cele două sfere una către alta şi să observe reacţia.

 

Însă trebuia să aibă grijă să despartă cele două bucăţi de uraniu înainte de a se produce explozia. Louis era sigur că va putea stăpâni acest experiment, pe care îl mai făcuse de vreo cincizeci de ori până atunci, fără niciun incident. Însă, în după-amiaza zilei de 21 mai 1945, ceva n-a fost în regulă. I-a alunecat puţin mâna şi cele două bucăţi de uraniu s-au apropiat periculos de mult una de cealaltă. Louis s-a repezit cu mâinile goale şi le-a despărţit înainte de a se produce explozia. Apoi, a fost dus imediat la spital, unde a murit după numai nouă zile, din cauza iradierii.

 

Păcatul este ca uraniul. Adesea, ni se pare cu totul nevătămător şi mulţi tineri nu bănuiesc nimic şi nu-şi dau seama de uriaşa putere de a aduce moartea pe care o conţine păcatul. Oarecum, asemenea savanţilor din laborator, ei „fac experienţe”, ca să nu zicem că se joacă într-un fel cu păcatul. Poate că un tânăr obişnuieşte să spună: „Eu mă uit la filme, dar numai la filme bune. Mai beau, dar numai câte puţin, cu prietenii. Pot să iau şi puţină cocaină, doar din când în când, ca să mă distrez. Eu pot să mă înfrânez. Sunt perfect stăpân pe mine.” Apoi, ajunge să înţeleagă că a pierdut controlul. A înţeles prea târziu că s-a declanşat o reacţie în lanţ, care se va sfârşi cu moartea veşnică. (D. Watts, Aceasta este ziua, p. 145)