Comentarii inspirate (st. 13)

Revenirea Domnului nostru Isus Hristos

Sabat după-amiază, 23 iunie

Dătătorul vieţii Îşi va chema moştenirea răscumpărată la viaţă la prima înviere şi, până în ceasul acela glorios, când ultima trâmbiţă va răsuna şi când vasta armată va ieşi afară pentru victoria veşnică, fiecare sfânt care doarme va fi păstrat în siguranţă şi va fi păzit ca o nestemată, cunoscută de Dumnezeu pe nume. Prin puterea Mântuitorului care a locuit în ei cât timp au fost în viaţă şi datorită faptului că au fost părtaşi la natura divină, ei sunt înviaţi din morţi.
Speranţele noastre cele mai dragi sunt de multe ori zdruncinate aici. Cei dragi ai noştri sunt smulşi de lângă noi prin moarte. Le închidem ochii, îi îmbrăcăm pentru mormânt şi îi punem într-un loc unde nu-i mai vedem. Însă speranţa ne ridică moralul. Nu ne despărţim pentru totdeauna de cei dragi ai noştri care dorm în Isus, ci îi vom vedea din nou. Ei vor ieşi iar din ţara duşmanului. Dătătorul vieţii vine. Mulţimi de îngeri Îl escortează pe drum. El rupe legăturile morţii, zdrobeşte cătuşele mormântului, iar captivii preţioşi ies afară cu o sănătate şi o frumuseţe nemuritoare. – The Faith I Live By, p. 185
Prin credinţă, copiii lui Dumnezeu dobândesc o cunoaștere a lui Hristos și cultivă nădejdea venirii Sale pentru a judeca lumea cu dreptate, până când această nădejde ajunge să fie o așteptare plină de slavă, deoarece atunci Îl vor vedea așa cum este, vor fi făcuţi asemenea Lui și vor fi pentru totdeauna cu Domnul. Atunci, sfinţii care dorm în morminte vor fi chemaţi afară, la o nemurire plină de slavă. Când va veni ziua eliberării, veţi privi înapoi și îi veţi deosebi pe aceia care I-au slujit lui Dumnezeu de cei care nu I-au slujit. Venirea Domnului Hristos va fi întâmpinată cu admiraţie de toţi cei ce cred, iar împărăţiile lumii acesteia vor fi ale Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Aceia care așteaptă arătarea lui Hristos pe norii cerului, cu putere și mare slavă, ca Rege al regilor și Domn al domnilor, se vor strădui să-L reprezinte înaintea lumii prin viaţa și caracterul lor. (…) Ei vor urî păcatul și nelegiuirea, la fel cum a urât Domnul Hristos păcatul. Ei vor respecta poruncile lui Dumnezeu, așa cum a respectat Domnul Hristos poruncile Tatălui Său. – Credinţa şi faptele, ed. 2005, p. 101

Duminică, 24 iunie: Ziua Domnului

Profeţii din vechime, atunci când au privit în viziune sfântă ziua lui Dumnezeu, au spus: (Se citează Isaia 13:6; 2:10-12,20,21). (…)
Cei care au sacrificat totul pentru Hristos sunt acum în siguranţă, ocrotiţi în „coliba Domnului” (vezi Psalmii 27:5). Ei au fost încercaţi şi, în faţa lumii şi a celor care desconsideră adevărul, şi-au dovedit loialitatea faţă de Acela care a murit pentru ei. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 524–525
Evenimente uimitoare se vor întâmpla în curând în lume. Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Timpul de strâmtorare urmează să vină asupra poporului lui Dumnezeu. Atunci va ieşi decretul care le va interzice celor care păzesc Sabatul să cumpere şi să vândă şi care îi va ameninţa cu pedeapsa şi chiar cu moartea, dacă nu respectă prima zi a săptămânii ca Sabat.
(Se citează Daniel 12:1) De aici înţelegem că este important să avem numele noastre scrise în cartea vieţii. Toţi aceia ale căror nume sunt consemnate acolo vor fi eliberaţi de sub puterea lui Satana. – Lift
Him Up, p. 347
(Se citează Apocalipsa 6:15-17) Cei care doar cu puţin timp în urmă i-ar fi ucis pe copiii credincioşi ai lui Dumnezeu de pe pământ erau acum martorii slavei lui Dumnezeu care îi acoperise pe aceştia. În mijlocul groazei care îi cuprinsese, ei au auzit glasurile sfinţilor, în tonuri vibrând de bucurie, spunând: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui.” – Scrieri timpurii (Experienţe şi viziuni), ed. 2015, p. 313

Luni, 25 iunie: Daniel şi a doua venire a lui Isus

Doresc să văd înfrântă puterea înşelătoare a vrăjmaşului. Dar noi nu trebuie să lăsăm credinţa noastră să slăbească. Singura mângâiere adevărată pe care o găsesc este să privesc dincolo de acest conflict şi să văd triumful final, slava lui Dumnezeu care reflectă strălucire asupra biruitorilor. Profeţia arată finalul sigur al conflictului şi, prin credinţă, îl putem vedea. Doresc să înţeleg experienţele dezvăluite înaintea mea în viziunile pe care mi le-a dat Domnul.
Puterea constrângătoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu este în curs de retragere de pe pământ. Lucrarea noastră trebuie făcută repede. Trebuie să depunem orice efort care ne stă în putere pentru a salva sufletele de la moarte. În curând, Domnul, Dumnezeul cerurilor, va întemeia Împărăţia Sa, care nu va fi nimicită niciodată. Acum este timpul pentru noi să ne dezvoltăm un caracter curat, ceresc. Lucrarea va creşte din ce în ce mai mult în seriozitate şi intensitate până la sfârşit. Avem nevoie de creştere în credinţă. Trebuie să veghem în rugăciune. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 193

Dar era aproape timpul ca El [Isus] să fie proslăvit. (…) La a doua venire, avea să fie descoperit ca Domnul cerului şi al pământului. Aceia care acum se pregăteau să-L răstignească aveau să recunoască măreţia Lui. În faţa universului, Piatra lepădată avea să fie aşezată în capul unghiului.

Şi peste „oricine va cădea îl va spulbera.” Oamenii care L-au lepădat pe Hristos urmau să-și vadă în curând cetatea şi naţiunea distruse. Slava lor urma să fie nimicită şi risipită ca praful înaintea vântului. Şi ce lucru i-a nimicit pe iudei? Tocmai Stânca pe care, dacă ar fi clădit, ar fi fost siguranţa lor. Bunătatea lui Dumnezeu fusese dispreţuită, neprihănirea lepădată și harul neglijat. Oamenii s-au aşezat împotriva lui Dumnezeu şi tot ce ar fi fost spre mântuirea lor s-a întors spre nimicirea lor. (…)

Aşa va fi şi în marea zi de pe urmă, când judecata va cădea asupra acelora care au lepădat harul lui Dumnezeu. Hristos, Piatra lor de poticnire, Se va arăta atunci ca un munte răzbunător. Slava feţei Sale, care pentru cel neprihănit este viaţă, va fi pentru cel rău un foc mistuitor. Pentru că a lepădat şi a dispreţuit iubirea şi harul, păcătosul va fi distrus. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 512–513

Nu este departe timpul când peste fiecare suflet va veni încercarea. (…) Lupta se dă între poruncile lui Dumnezeu şi poruncile oamenilor. În timpul acesta, în biserică aurul va fi separat de zgură. Adevărata evlavie va fi clar deosebită de cea care este doar o formă şi o poleială. Multe stele pe care le-am admirat pentru strălucirea lor vor dispărea în întuneric. Pleava va fi spulberată de vânt ca un nor, chiar şi din locurile unde acum vedem doar arii cu grâu bogat. Toţi cei care acum etalează podoabele sanctuarului, dar nu sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos, vor apărea atunci în ruşinea goliciunii lor. –
Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 72

Marţi, 26 iunie: Viitorul pe termen lung

Solia pentru acest timp este categorică, simplă şi de cea mai mare importanţă. Trebuie să ne purtăm ca bărbaţi şi femei care cred în ea. Să aşteptăm, să veghem, să lucrăm, să ne rugăm, să avertizăm lumea
– aceasta este lucrarea noastră.
Am fost profund impresionată de scenele care au trecut recent pe dinaintea ochilor mei pe timp de noapte. Părea că este o mare mişcare – o lucrare de înviorare – înaintând în multe locuri. Poporul nostru se mişca în ordine, răspunzând la chemarea lui Dumnezeu. Fraţii mei, Domnul ne vorbeşte. Să nu luăm aminte la chemarea Sa? Să nu ne umplem candelele şi să nu ne purtăm ca nişte oameni care aşteaptă ca Domnul lor să vină? – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 352

Pavel a suferit de dragul adevărului şi totuşi nu auzim nicio plângere ieşind de pe buzele lui. Cercetându şi trecutul vieţii de trudă, de grijă şi de sacrificiu, el zice: „Eu socotesc că suferinţele din timpul de faţă nu sunt vrednice a fi puse deopotrivă cu mărirea care se va descoperi pentru noi” (Romani 8:18). (…)

Deşi era întemniţat într-o închisoare romană – departe de lumina şi aerul cerului, oprit de la lucrarea sa activă pentru Evanghelie şi aşteptând în fiecare moment să fie dus la moarte – Pavel nu s-a lăsat stăpânit de îndoială sau deznădejde. Din acea închisoare întunecată a venit mărturia sa, glas de muribund plin de credinţă sublimă şi de curaj, care a inspirat inimile sfinţilor şi ale martirilor din toate veacurile următoare. Cuvintele sale descriu bine urmările acelei sfinţiri pe care ne-am străduit s-o arătăm în aceste pagini. „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:6-8). – Sfinţirea vieţii, ed. 1993, pp. 74–75
Tu ai nevoie de credinţă. Nu lăsa credinţa să ţi se clatine! Luptă lupta cea bună a credinţei şi nădăjduieşte în viaţa cea veşnică! Lupta va fi aspră, dar luptă cu orice preţ, deoarece, în Hristos Isus, făgăduinţele lui Dumnezeu sunt „da” şi „amin”! Aşază-ţi mâna în mâna lui Hristos! Chiar dacă sunt dificultăţi de întâmpinat, îngerii care excelează în putere vor conlucra cu poporul lui Dumnezeu. Priveşte spre Sion şi porneşte pe drumul care duce către sfânta cetate! Fiecare biruitor este aşteptat acolo, pentru a primi o coroană a slavei şi o haină împletită în războaiele de ţesut ale cerului. Chiar dacă Satana ţi-ar întuneca drumul de la un capăt la altul şi chiar dacă ar încerca să ascundă dinaintea ochilor tăi scara tainică ce uneşte pământul cu tronul lui Dumnezeu, pe care coboară şi urcă îngerii, duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea, croieşte-ţi drumul spre cer şi, pas cu pas, înaintează până la tronul Celui Infinit! – Minte, caracter, personalitate, ed. 2015, p. 376

Miercuri, 27 iunie: Pe norii cerului

În zilele noastre, în lume există o categorie de oameni care manifestă un spirit de îndreptăţire de sine. Ei nu sunt necumpătaţi, nu au patima alcoolului, nu sunt necredincioși, dar doresc să trăiască pentru ei înșiși, nu pentru Dumnezeu. El nu se află în gândurile lor și, ca urmare, ei fac parte din aceeași categorie cu necredincioșii. (…) Ei nu I-au slujit lui Dumnezeu aici pe pământ, și prin urmare nu-I vor sluji nici atunci. Ei nu ar putea trăi în prezenţa Sa și ar simţi că orice alt loc ar fi mai de preferat decât cerul.
A învăţa de la Domnul Hristos înseamnă a primi harul Lui, care este caracterul Său. Dar cei care nu preţuiesc și nu folosesc ocaziile valoroase și influenţele sfinte care le-au fost acordate pe pământ, nu sunt pregătiţi să ia parte la închinarea curată a cerului. Caracterul lor nu este modelat după chipul divin. Prin propria neglijenţă, ei au creat un abis peste care nu se poate trece. Între ei și neprihănire este o prăpastie de netrecut. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 197–198
La a doua Sa venire, convingerea va fi adusă în inima fiecăruia. Cei care L-au abandonat pentru lucruril fără valoare de pe acest pământ, în căutarea intereselor egoiste şi a onoarei lumeşti, îşi vor recunoaşte greşeala în ziua venirii Sale. La aceştia se referă Descoperitorul atunci când spune că „toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui”. (…) „Şi cei ce L-au străpuns.” Acest cuvinte se referă nu doar la oamenii care L-au străpuns pe Hristos când a atârnat pe crucea de pe Calvar, ci şi la aceia care Îl străpung astăzi prin vorbele şi prin faptele lor rele. – Maranatha, p. 292

Dacă suntem conştienţi că eul este slab, nu vom fi atât de încrezători în noi înșine şi atât de nepăsători în fața pericolului, ci vom simţi nevoia de a apela la Sursa puterii noastre, Isus neprihănirea noastră. Vom veni cu pocăinţă şi zdrobire a inimii, cu simţământul disperat al marii noastre slăbiciuni şi vom învăţa că trebuie să solicităm zilnic meritele sângelui lui Hristos, ca să putem deveni vase potrivite pentru a fi folosite de Învăţătorul. Depinzând astfel de Dumnezeu, nu ne vom găsi luptând împotriva adevărului, ci vom primi mereu putere să luăm poziţie de partea binelui. Ar trebui să aderăm la învăţătura Bibliei şi să nu urmăm obiceiurile şi tradiţiile lumii, vorbele şi faptele oamenilor. – Signs of the Times, 19 mai 1890
Modul în care a tratat Dumnezeu răzvrătirea va avea ca rezultat o totală demascare a lucrării care s-a făcut atât de mult timp în întuneric. Urmările conducerii lui Satana, roadele înlăturării rânduielilor divine vor fi înfăţișate deschis privirii tuturor fiinţelor inteligente create. Legea lui Dumnezeu va fi pe deplin justificată, apărată. Se va vedea că toate acţiunile lui Dumnezeu au fost îndreptate spre binele veșnic al poporului Său și spre binele tuturor lumilor pe care El le-a creat. Chiar Satana personal, în prezenţa întregului univers, ca martor al acestui moment, va mărturisi că dreaptă și neprihănită este cârmuirea lui Dumnezeu, dreaptă este Legea Sa.
Nu este departe timpul când Dumnezeu Se va ridica să răzbune autoritatea Sa insultată. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 339–340

Joi, 28 iunie: Viii şi morţii

Lumina răspândită prin viaţa creştinului adevărat depune mărturie cu privire la unirea acestuia cu Hristos. Eul este ascuns, iar Hristos este descoperit… „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Atunci, cei a căror viaţă a fost ascunsă în Hristos, cei care pe acest pământ au luptat lupta cea bună a credinţei vor străluci alături de slava Răscumpărătorului, în Împărăţia lui Dumnezeu. – Asemenea lui Hristos, ed. 2008, p. 97
Când va veni Hristos, trupul nostru decăzut va fi schimbat şi va fi făcut asemenea trupului Său slăvit, dar caracterul decăzut nu va fi sfinţit atunci. Transformarea caracterului trebuie să aibă loc înainte de venirea Lui. Natura noastră trebuie să fie curată şi sfântă, trebuie să avem gândul lui Hristos ca El să poată privi cu plăcere la chipul Său reflectat asupra sufletelor noastre. – Our High Calling, p. 278
Toţi ies din morminte cu aceeaşi statură cu care au intrat în ele. Adam, care se află printre cei înviaţi, are o înălţime impunătoare şi o ţinută maiestuoasă, fiind cu puţin mai scund decât Fiul lui Dumnezeu. Este un contrast remarcabil între el şi oamenii din generaţiile ulterioare. Aici se vede marea degenerare a omenirii. Toţi însă învie cu prospeţimea şi vigoarea unei tinereţi veşnice. La început, omul a fost creat asemănător lui Dumnezeu nu numai în caracter, ci şi ca aspect şi trăsături. Păcatul a desfigurat şi aproape a şters imaginea divină, dar Hristos a venit să restaureze ce fusese pierdut. El ne va schimba corpurile degenerate şi le va face asemenea corpului Său glorios. Trupul muritor, degradat, cândva mânjit de păcat şi lipsit de orice frumuseţe, devine perfect, frumos şi nemuritor. Toate defectele şi diformităţile sunt lăsate în mormânt. Având din nou drept la pomul vieţii din Edenul demult pierdut, cei răscumpăraţi „vor creşte” (Maleahi 4:2, tr. engl.) până la înălţimea deplină a omenirii, în slava ei de la început. Ultimele urme ale blestemului păcatului vor fi îndepărtate şi credincioşii, „în frumuseţea Domnului Dumnezeului nostru” (Psalmii 90:17; tr. engl.), vor reflecta în mintea, sufletul şi corpul lor imaginea perfectă a Domnului lor. O, minunată răscumpărare! Mult timp discutată, mult timp sperată, aşteptată cu nerăbdare, dar niciodată pe deplin înţeleasă. (…)
(…) Îngerii îi adună „pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă” (Matei 24:31). Copilaşii sunt duşi în braţele mamelor lor. Prieteni, mult timp despărţiţi prin moarte, sunt uniţi pentru a nu se mai despărţi niciodată şi, în cântări de bucurie, se înalţă împreună spre cetatea lui Dumnezeu. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 529–530

Prin lucrarea de răscumpărare a lui Hristos se recunoaşte justeţea guvernării lui Dumnezeu. Cel Atotputernic este făcut cunoscut ca fiind Dumnezeul iubirii. Acuzaţiile lui Satana sunt respinse şi caracterul său, demascat. Niciodată rebeliunea nu se mai poate declanşa. Niciodată păcatul nu mai poate pătrunde iarăşi în univers. Pentru veacurile veşnice, toţi sunt asiguraţi împotriva apostaziei. Prin jertfirea de sine a iubirii, locuitorii pământului şi ai cerului sunt legaţi de Creatorul lor cu legăturile unirii indisolubile.
Lucrarea de mântuire va fi desăvârşită. În locul unde păcatul s-a înmulţit, harul lui Dumnezeu se înmulţeşte şi mai mult. Pământul însuşi, chiar locul acela pe care Satana îl pretinde a fi al lui, urmează să fie nu numai răscumpărat, ci şi făcut să strălucească de slavă. Mica noastră lume, devenită sub blestemul păcatului singura pată neagră în măreaţa Sa creaţiune, va fi onorată mai mult decât toate celelalte lumi din universul lui Dumnezeu. Aici, unde Fiul lui Dumnezeu a sălăşluit în corp omenesc, unde Împăratul slavei a trăit, a suferit şi a murit – aici, când El va face toate lucrurile noi, cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii şi „El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3). Iar prin veacurile nesfârşite, când cei răscumpăraţi vor umbla în lumina Domnului, ei Îl vor preamări pentru darul Său nespus de mare – EMANUEL, „DUMNEZEU CU NOI”. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 16,17

Vineri, 29 iunie: Studiu suplimentar

Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos… (Tit 2:13)

Unul dintre cele mai solemne şi totuşi cele mai glorioase adevăruri descoperite în Biblie este acela al revenirii lui Hristos pentru încheierea marii lucrări de răscumpărare. (…) Doctrina despre a doua venire este ideea de fond a Sfintelor Scripturi. (…)
Venirea Domnului a fost în toate secolele speranţa urmaşilor Lui adevăraţi.
Patriarhul Iov, în noaptea încercării lui, a exclamat cu o încredere nezguduită: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ… voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia” (Iov 19:25-27).
Promisiunea făcută de Mântuitorul pe Muntele Măslinilor, înainte de înălțare, că Se va întoarce, a luminat viitorul ucenicilor Lui și le-a umplut inimile cu o bucurie şi o speranţă pe care întristările nu au reuşit să le înăbuşească şi nici încercările să le scadă. În suferinţă şi în persecuţie, „arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos” era „fericita nădejde”. (…)
Pe Patmosul cel stâncos, ucenicul iubit aude făgăduinţa: „Da, Eu vin curând!”, iar răspunsul lui plin de dor dă glas rugăciunii făcute de biserică neîncetat în pelerinajul ei: „Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20). (…)
„Lumea aceasta bătrână nu este departe de sfârşitul ei”, spunea Melanchthon. Calvin îi îndeamnă pe creştini: „Nu şovăiţi, ci așteptați cu ardoare ziua venirii lui Hristos ca pe un eveniment de cel mai bun augur!” (…) „Gândurile despre venirea Domnului”, spunea Baxter, „sunt cele mai plăcute şi cele mai îmbucurătoare pentru mine. Ţine de lucrarea credinţei şi de caracterul sfinţilor Lui să iubească arătarea Sa.” – The Faith I Live By, p. 348