Versetele de la rubrica Repere sunt despre speranţă şi impactul ei în viaţa noastră. Ce speranţă ai, datorită credinţei în Isus? Cum ţi-a schimbat viaţa speranţa pe care o ai în iertare, cer şi viaţa veşnică? Prin ce se deosebeşte viaţa ta de viaţa altcuiva care nu are speranţa pe care o ai tu? Speranţa ne dă curajul de a păşi în faţă şi a încerca mai multe decât am crezut vreodată că vom fi în stare. Ce crezi că doreşte Dumnezeu să încerci astăzi?

 

Repere

„Şi am aceeaşi nădejde în Dumnezeu pe care o au şi ei, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. De aceea mă străduiesc să am întotdeauna o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Faptele 24:15,16)

„Pentru că în această nădejde am fost mântuiţi. Dar când ceea ce este nădăjduit este văzut, atunci nu mai este nevoie de nădejde! Pentru că, cine mai nădăjduieşte în ceva ce este văzut?” (Romani 8:24)

„Credinţa este o încredere în lucrurile nădăjduite, o certitudine cu privire la lucrurile nevăzute.” (Evrei 11:1)

„Cu siguranţă există o răsplată viitoare şi nădejdea ta nu va fi tăiată!” (Proverbele 23:18)

„Deci, întrucât avem o astfel de nădejde, lucrăm cu mare îndrăzneală, nu ca Moise, care şi-a pus un văl peste faţă pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârşitul a ceea ce era trecător.” (2 Corinteni 3:12,13)


Părerea mea