[Sâmbătă] 9 Iunie
Modelul cel adevărat
Ai lucrat vreodată la un cerc de aeromodele? Acolo se fac avioane „de jucărie”, în sensul că sunt de dimensiunile unei jucării, dar cât mai asemănătoare, în ce priveşte ideea construirii, cu cele adevărate. „Modelele” de felul acesta ne ajută să ne facem o idee mai clară despre lucrurile, în mărime normală, pe care le reprezintă.
În timpurile biblice, Dumnezeu i-a dat poporului Său modelul Sanctuarului din cer. Biblia îl numeşte „cort”, pentru că, atunci când israeliţii călătoreau dinspre Egipt spre Canaan, sanctuarul lor a fost un cort mare.
Sistemul de închinare (serviciile divine) de la sanctuar era un simbol al lucrării pe care avea s-o îndeplinească Isus, venind pe pământ şi, apoi, în Sanctuarul din cer.
Cortul era alcătuit din trei părţi. În Sfânta Sfintelor se afla chivotul legământului, tablele de piatră pe care era scrisă Legea lui Dumnezeu. Capacul chivotului, numit şi „tronul harului”, era locul unde se descoperea slava lui Dumnezeu. Era un simbol al tronului lui Dumnezeu. Numai marelui preot îi era îngăduit să intre în Sfânta Sfintelor, o singură dată pe an. Doi îngeri sculptaţi, cu aripile întinse, străjuiau chi votul de o parte şi de alta. În Sfânta, sau Locul Sfânt, se afla altarul pe care se ardea tămâie, un simbol al neprihănirii lui Isus, prin care rugăciunile noastre, care se înalţă spre Dumnezeu, sunt primite. Mai era acolo sfeşnicul cu şapte braţe, reprezentându-L pe Isus, Lumina divină, venită să lumineze lumea, şi o masă pe care se aflau în permanenţă douăsprezece pâini, ca simbol al lui Isus, Pâinea vieţii. În curtea sanctuarului se desfăşurau cele mai multe dintre serviciile divine. Aici se afla ligheanul cu apă pentru preoţi şi altarul jertfelor.
Cortul a fost biserica israeliţilor, sau „centrul lor religios”, atâta timp cât au călătorit şi chiar după ce s-au stabilit în Canaan. În vremea lui Solomon a fost construit templul, dar slujbele de la templu erau aceleaşi de la cort, arătând spre Isus, până la venirea Lui.
Cortul şi tot ce se afla şi se făcea la cort erau simboluri ale lui Isus şi ale lucrării Sale pentru noi: Chivotul – tronul lui Dumnezeu; Sfeşnicul – Isus, Lumina lumii; Altarul tămâierii – rugăciunile înălţate spre tronul lui Dumnezeu; Masa cu pâinile – Isus, Pâinea vieţii; Ligheanul – Spălarea de păcate; Altarul jertfelor – Jertfele arătau spre Isus.
Isus şi lucrarea Sa în favoarea oamenilor constituiau centrul serviciilor de la cortul din pustie. Omul care păcătuia aducea un miel la sanctuar, îşi mărturisea păcatul, ţinând mâinile pe capul mielului, apoi, animalul era înjunghiat. Nu era uşor să iei un animal nevinovat şi să-l omori. Dar lucrul acesta trebuia să arate gravitatea păcatului şi faptul că, din cauza păcatelor, Fiului lui Dumnezeu avea să-I fie luată viaţa. Preotul stropea sângele jertfei pe coarnele altarului de jertfă din curte. Apoi, o parte din carnea mielului era fiartă şi preotul o mânca, luând în mod simbolic asupra lui păcatul mărturisit de păcătosul care adusese jertfa şi oferind iertarea lui Dumnezeu. După aceea, preotul slujea în sanctuar, transferând astfel păcatul asupra sanctuarului. Procedeul era puţin diferit atunci când păcătuia un preot sau tot poporul. Dar întregul sistem arăta către Isus, care „a purtat păcatele noastre” (1 Petru 2:24). Când vărsa sângele animalului jertfit, păcătosul trebuia să se gândească la sângele lui Isus, care avea să se verse pentru păcatele lui.
