Comentarii inspirate (st. 9)
Amăgirile din timpul sfârşitului
Sabat după-amiază, 26 mai
Trebuie să cercetăm bine temelia credinţei noastre, pentru că va trebui să o motivăm cu dovezi din Scriptură. (…) [Amăgirile se vor] răspândi şi va trebui să ne luptăm cu ele faţă în faţă şi, dacă nu suntem pregătiţi pentru aceasta, vom fi prinşi în capcană şi biruiţi. Însă, dacă vom face tot ce ţine de noi pentru a fi gata de lupta care ne stă în faţă, Dumnezeu Îşi va face partea şi braţul Său atotputernic ne va proteja. El Îşi va trimite mai degrabă toţi îngerii din slavă în ajutorul sufletelor credincioase, pentru a face un zid în jurul lor, decât să le lase pradă amăgirii şi să le vadă rătăcite de minunile mincinoase ale lui Satana. – Scrieri timpurii (Experienţe şi viziuni), ed. 2015, pp. 288–289
Hristos a dat multe avertizări că vor apărea doctrine false, profeţi falşi şi hristoşi falşi care îi vor înşela pe mulţi. Din lumina pe care Dumnezeu a avut bunăvoinţa să mi-o dea mie, serva Sa umilă, ştiu că aceste profeţii se împlinesc şi că mărturiile care au fost date pentru a face faţă acestor lucruri pe măsură ce au apărut pe parcursul experienţei noastre religioase nu au fost puţine. Vor apărea mari amăgiri şi „se vor scula din mijlocul nostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor”. Chiar şi Satana se va deghiza şi se va da drept Hristos. – Counsels to Writers and Editors, p. 152
Atunci când, sub ispitele lui Satana, oamenii cad în greşeală şi cuvintele şi purtarea lor nu sunt creştine, se poate ca ei să nu-şi dea seama de starea lor, fiindcă păcatul este înşelător şi tinde să amorţească percepţiile morale. Însă, prin cercetare de sine, prin studierea Scripturilor şi prin rugăciune smerită, ei vor fi în stare, prin ajutorul dat de Duhul Sfânt, să-şi vadă greşeala. Dacă îşi vor mărturisi atunci păcatele şi dacă le vor părăsi, ispititorul nu le va mai apărea ca un înger de lumină, ci ca un înşelător. (…)
Cei care recunosc că mustrarea şi corecţia vin de la Dumnezeu şi care devin astfel în stare să-şi vadă greșelile şi să şi le corecteze, învaţă lecţii preţioase, chiar şi din greşeli. Înfrângerea lor aparentă se transformă în victorie. Ei rămân în picioare, dar nu încrezându-se în puterea lor, ci în puterea lui Dumnezeu. Sinceritatea, zelul şi iubirea pe care le au sunt unite cu smerenia şi sunt reglementate de preceptele din Cuvântul lui Dumnezeu. (…) Ei nu umblă poticnindu-se, ci în siguranţă, pe o cărare pe care străluceşte lumina din cer. – That I May Know Him, p. 239
Pe măsură ce ne apropiem de timpul când stăpânirile şi puterile nelegiuirii spirituale din locurile înalte vor intra în război cu adevărul, când puterea amăgitoare a lui Satana va fi aşa de mare, încât, dacă va fi posibil, îi va înşela chiar şi pe cei aleşi, noi trebuie să avem un discernământ dezvoltat prin iluminarea divină, ca să putem cunoaşte duhul care vine de la Dumnezeu şi să nu fim neştiutori cu privire la strategiile lui Satana. Efortul omenesc trebuie să se combine cu puterea divină, ca să fim în stare să îndeplinim lucrarea finală pentru timpul acesta. – Solii alese, cartea 2, ed. 2012, p. 17
Duminică, 27 mai: O mare amăgire
Tot o minciună subtilă şi distrugătoare este şi credinţa, care se răspândeşte cu repeziciune, că Satana nu există ca persoană, că numele lui este folosit în Scriptură numai pentru a reprezenta gândurile şi dorinţele rele ale omului. (…)
Nenumărate sunt doctrinele eronate şi ideile stranii care s-au răspândit în bisericile creştine. Este imposibil să evaluăm consecinţele negative ale înlăturării unei singure pietre de hotar fixate de Cuvântul lui Dumnezeu. Puţini dintre cei care se aventurează să facă acest lucru se opresc la respingerea unui singur adevăr. Majoritatea continuă să renunţe la principiile adevărului, unul după altul, până când devin necredincioşi. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 432–433
Satana caută să zdruncine temelia speranţei creştine şi să îndrepte minţile oamenilor într-o asemenea direcţie, încât aceştia să nu poată beneficia de marea jertfă care a fost adusă şi să nu fie mântuiţi. Prin „toate amăgirile nelegiuirii”, el îl conduce pe omul căzut să creadă că se poate descurca foarte bine şi fără ispăşire, că nu are nevoie să depindă de un Mântuitor răstignit şi înviat, că meritele proprii sunt suficiente pentru a-l îndreptăţi să primească favoarea lui Dumnezeu. Apoi, el distruge încrederea omului în Biblie, ştiind bine că, dacă reuşeşte lucrul acesta şi credinţa în detectorul care îl demască pe el este distrusă, atunci este în siguranţă. El face ca mintea să se agaţe de iluzia că nu există diavol în persoană, iar aceia care ajung să creadă acest lucru nu mai fac niciun efort să reziste şi să lupte împotriva a ceea ce ei cred că oricum nu există. În felul acesta, sărmanii muritori, orbi, adoptă în cele din urmă dictonul: „Orice-ar fi, este bine”. Ei nu recunosc nicio regulă după care să-şi evalueze purtarea. – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 252
Suntem pregătiţi pentru încercările care ne aşteaptă, atunci când minunile false ale lui Satana se vor manifesta şi mai mult? Oare nu vor fi multe suflete înşelate şi prinse în capcană? Îndepărtându-se de preceptele şi de poruncile clare ale lui Dumnezeu şi dând ascultare unor născociri, mintea multora este pregătită să primească aceste minuni mincinoase. Toţi trebuie să căutăm acum să ne înarmăm pentru lupta în care ne vom angaja în curând. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, studiat cu rugăciune şi aplicat în viaţă, va fi scutul nostru împotriva puterii lui Satana şi ne va face biruitori prin sângele lui Hristos. – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 258
Nimeni nu trebuie să cedeze ispitelor lui Satana şi să-şi calce astfel pe conştiinţă, întristându-L pe Duhul Sfânt. În Cuvântul lui Dumnezeu a fost pus totul la dispoziţie pentru ca toţi să poată beneficia de ajutorul divin, în eforturile lor de a birui. Dacă privesc mereu la Isus, vor fi schimbaţi după chipul Său. Toţi aceia în care rămâne Hristos prin credinţă sunt însoţiţi în eforturile lor de o putere care îi face să aibă succes. Aceştia vor deveni din ce în ce mai eficienţi în lucrarea lor, iar binecuvântarea lui Dumnezeu, arătată în progresul lucrării, va da mărturie că ei lucrează într-adevăr împreună cu Hristos. – Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 487
Luni, 28 mai: Două mari erezii
Hristos profetizase că se vor ridica mulţi amăgitori, prin a căror influenţă fărădelegea se va înmulţi și „dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24:12). El îi avertizase pe ucenici că biserica va fi într-o mai mare primejdie din cauza acestui rău decât din pricina prigoanei din partea vrăjmașilor. În repetate rânduri, el i-a avertizat pe credincioși împotriva acestor învăţători falși. De această primejdie trebuiau să se păzească mai mult decât de oricare alta, căci, prin primirea învăţătorilor falși, ei aveau să le deschidă ușa rătăcirilor prin care vrăjmașul avea să întunece simţul spiritual și să clatine încrederea celor veniţi de curând la credinţa Evangheliei. Hristos era măsura prin care ei trebuiau să verifice învăţăturile care li se aduceau. Ei trebuiau să respingă tot ce nu era în armonie cu învăţăturile Sale. Hristos răstignit pentru păcat, Hristos înviat din morţi, Hristos înălţat în slavă – aceasta era știinţa mântuirii pe care aveau să o înveţe și să o predice ei. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 349
Avertizările Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la primejdiile care înconjurau biserica creștină sunt și pentru noi, astăzi. Ca și în zilele apostolilor, oamenii încercă azi ca, prin tradiţie și filozofie, să nimicească credinţa în Scripturi, iar prin simţămintele plăcute ale „înaltei critici”, evoluţiei, spiritismului, teosofiei și panteismului, vrăjmașul neprihănirii caută să îndrume suflete spre cărări oprite. Pentru mulţi, Biblia este o candelă fără untdelemn, pentru că ei și-au îndrumat minţile spre căile credinţei speculative, care aduce ca roade o greșită înţelegere și multă confuzie. (…) Prin spiritism, mulţimi de oameni sunt învăţaţi să creadă că dorinţa este legea cea mai înaltă, că desfrâul este libertate și că omul este răspunzător numai faţă de sine însuși.
Urmașul lui Hristos va fi confruntat cu „vorbiri amăgitoare” împotriva cărora apostolul îi avertiza pe credincioșii coloseni. El se va întâlni cu interpretări spiritiste ale Scripturii, dar nu trebuie să le primească. Glasul lui trebuie să se audă vestind cu claritate adevărurile veșnice ale Scripturilor. Ţinându-și ochii aţintiţi la Hristos, el trebuie să pășească mereu înainte pe calea arătată, neluând în seamă nicio idee care nu este în armonie cu învăţătura Domnului Isus. Adevărul lui Dumnezeu ar trebui să alcătuiască subiectul cugetării și meditării sale. El trebuie să privească Biblia ca fiind glasul lui Dumnezeu care îi vorbește direct. În felul acesta, va găsi înţelepciunea care este divină. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 349–350
„Dacă Mă iubiţi”, zice El, „veţi păzi poruncile Mele.” El îi mântuieşte pe oameni nu în păcat, ci din păcat, iar aceia care Îl iubesc îşi vor dovedi iubirea prin ascultare. Orice ascultare adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Şi, dacă noi consimţim, El Se va identifica în aşa măsură cu gândurile şi cu ţintele noastre, încât va lega inima şi mintea noastră cu voinţa Sa, astfel că, atunci când ascultăm de El, vom împlini propriile îndemnuri. Voinţa înnobilată şi sfinţită îşi va găsi cea mai mare plăcere în a-L sluji. Când Îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum avem privilegiul să-L cunoaştem, viaţa noastră devine o viaţă de continuă ascultare. Prin aprecierea caracterului lui Hristos şi comuniunea cu Dumnezeu, păcatul va ajunge pentru noi ceva odios. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 575
Marţi, 29 mai: Nemurirea sufletului
Teologia populară susţine că morţii neprihăniţi sunt în ceruri, având parte de fericire şi lăudându-L pe Dumnezeu cu voci nemuritoare. (…) Psalmistul declară: „Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?” „Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii” (Psalmii 6:5; 115:17).
Petru, în Ziua Cincizecimii, a afirmat că patriarhul David „a murit şi a fost îngropat, şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi… Căci David nu s-a suit în ceruri” (Faptele 2:29,34). Faptul că David rămâne în mormânt până la înviere demonstrează că cei neprihăniţi nu merg în cer la moarte. Numai prin înviere şi în virtutea faptului că Isus a înviat va putea David să stea, în cele din urmă, la dreapta lui Dumnezeu. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 450
Am văzut că Satana are puterea de a aduce înaintea noastră chipul unor persoane care vor pretinde că sunt rudele sau prietenii noştri care dorm acum în Isus. Se va face în aşa fel încât să pară că aceşti prieteni ai noştri sunt vii – vor fi rostite cuvinte pe care ei le spuneau când erau încă aici, care ne sunt familiare, iar urechea noastră va auzi acelaşi ton al vocii pe care-l aveau pe când trăiau. Toate acestea sunt făcute cu scopul de a-i înşela pe sfinţi şi de a-i prinde în capcana de a crede o astfel de amăgire. Am văzut că sfinţii trebuie să dobândească o profundă cunoaştere a adevărului prezent, un adevăr pe care vor fi nevoiţi să-l susţină din Scriptură. Ei trebuie să înţeleagă care este starea omului în moarte, deoarece spiritele demonilor vor continua să li se arate, susţinând că sunt rudele şi prietenii lor iubiţi, şi le vor transmite învăţături nebiblice. Spiritele vor face tot ce le stă în putere pentru a fi bine primite şi vor face minuni înaintea oamenilor pentru a-şi întări declaraţiile. Cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie pregătiţi să combată aceste spirite cu adevărul biblic care spune că morţii nu ştiu nimic şi ce li se arată sunt duhuri de demoni. – Scrieri timpurii (Experienţe şi viziuni), ed. 2015, p. 288
În acest veac degenerat, Satana deţine controlul asupra acelora care se îndepărtează de calea cea dreaptă şi se aventurează pe terenul lui. El îşi exercită puterea asupra acestora într-un mod care ar trebui să ne alarmeze. Am fost îndreptată către aceste cuvinte: „… amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti.” Mi-a fost arătat că unii îşi satisfac curiozitatea cochetând cu Diavolul. Ei nu cred cu adevărat în spiritism şi s-ar da înapoi îngroziţi la ideea de a deveni medii. Cu toate acestea, se aventurează şi se aşază singuri într-o poziţie în care Satana îşi poate exercita puterea asupra lor. Astfel de oameni nu au intenţia conştientă de a se implica în această lucrare, dar nu îşi dau seama cu adevărat ce fac. Ei se aventurează pe terenul Diavolului şi îl ispitesc să îi ia sub stăpânirea lui. Acest nimicitor puternic îi consideră a fi prada care i se cuvine de drept şi îşi exercită puterea asupra lor, chiar împotriva voinţei lor. Atunci când ei vor să fie stăpâni pe ei înşişi, nu mai pot. I-au supus lui Satana mintea lor şi acesta nu vrea să renunţe la pretenţiile lui, ci îi ţine captivi. Nicio putere nu poate elibera sufletul prins în capcană, în afară de puterea lui Dumnezeu, oferită ca răspuns la rugăciunile urmaşilor Săi credincioşi. – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 256
Miercuri, 30 mai: Sabatul şi teoria evoluţiei
Despre prima zi a creaţiei se spune: „Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi” (Geneza 1:5). Și, în esenţă, același lucru se spune despre fiecare din primele șase zile ale săptămânii creaţiei. Inspiraţia declară că au fost zile care au constat într-o seară și o dimineaţă, ca oricare altele de atunci până astăzi. Cu privire la însăși acţiunea de creare, mărturia divină este: „Căci El zice și se face, poruncește și ce poruncește ia fiinţă” (Psalmii 33:9). Dacă Dumnezeu poate chema la existenţă în felul acesta nenumărate lumi, cât timp ar fi fost oare necesar pentru evoluţia pământului din haos? Pentru a-I explica lucrările, chiar trebuie să-I călcăm în picioare Cuvântul?
Este adevărat că rămășiţe descoperite în pământ demonstrează existenţa unor oameni, animale și plante mult mai mari decât oricare altele cunoscute astăzi. Acestea sunt considerate dovezi ale existenţei vieţii vegetale și animale înainte de timpul raportului biblic. În legătură cu acestea însă, istoria biblică ne furnizează explicaţii ample. Înainte de potop, dezvoltarea vieţii vegetale și animale era cu mult superioară celei care a fost cunoscută de atunci încoace. La potop, scoarţa pământului s-a crăpat, au avut loc schimbări semnificative, iar în procesul de formare a noii scoarţe s-au păstrat multe dovezi ale vieţii antediluviene. (…) Aceste lucruri, când sunt aduse la lumină, sunt tot atâţia martori tăcuţi care atestă adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. – Educaţie, ed. 2012, p. 112
După ce S-a odihnit în ziua a șaptea, Dumnezeu a sfinţit-o, sau a pus-o deoparte, ca zi de odihnă pentru om. Urmând exemplul Creatorului, omul trebuie să se odihnească în această zi sfântă, pentru ca, atunci când va privi cerurile și pământul, să poată medita asupra marii lucrări a lui Dumnezeu de creaţie și pentru ca, văzând dovezile înţelepciunii și ale bunătăţii lui Dumnezeu, inima sa să poată fi plină de iubire și de respect faţă de Făcătorul său.
În Eden, Dumnezeu a instituit un monument de aducere-aminte a lucrării Sale de creaţie, așezând binecuvântarea Sa asupra zilei a șaptea. Sabatul i-a fost dat lui Adam, părintele și reprezentantul întregii familii omenești. Observarea Sabatului trebuia să fie un act de recunoaștere plină de mulţumire din partea tuturor celor ce aveau să locuiască pe suprafaţa pământului, a faptului că Dumnezeu este Creatorul lor și Suveranul lor legitim, că ei sunt lucrarea mâinilor Lui și supuși ai autorităţii Sale. În acest fel, instituţia Sabatului trebuia să fie în totul comemorativă și dată întregii omeniri. Nu era nimic în el care să umbrească sau să restrângă cumva aplicarea lui la vreun om. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 36
Atâta vreme cât vor exista cerul şi pământul, Sabatul va fi şi mai departe un semn al puterii Creatorului. Iar atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a Iul Dumnezeu va fi onorată de toţi cei care sunt sub soare. „În fiecare Sabat”, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni „să se închine înaintea Mea, zice Domnul” (Matei 5:18; Isaia 66:23). – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 59
Joi, 31 mai: Falsa trinitate
Seria profetică în care se apar aceste simboluri începe cu Apocalipsa 12, cu balaurul care căuta să-L distrugă pe Hristos la naştere. Este arătat că balaurul este Satana (Apocalipsa 12:9). El a fost cel care l-a îndemnat pe Irod să-L ucidă pe Mântuitorul. Dar principalul mijloc prin care Satana a dus războiul cu Hristos şi cu poporul Său în primele secole ale erei creştine a fost Imperiul Roman, în care păgânismul era predominant. Astfel, balaurul îl reprezintă în principal pe Satana, dar este şi un simbol al Romei păgâne.
În capitolul 13 (versetele 1-10) este descris un alt animal feroce, „ca un leopard”, căruia balaurul i-a dat „puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare”. Acest simbol, aşa cum au crezut majoritatea protestanţilor, reprezintă papalitatea, care a moştenit puterea, tronul şi autoritatea deţinute de Imperiul Roman antic. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 361–362
Vine timpul când copiii lui Dumnezeu vor simţi mâna persecuţiei din cauză că sfinţesc ziua a şaptea. Satana a produs schimbarea Sabatului sperând că astfel îşi va îndeplini scopul de a înfrânge planurile lui Dumnezeu. El caută să facă în aşa fel încât, în lume, poruncile lui Dumnezeu să aibă o mai mică putere decât legile omeneşti.
Omul fărădelegii, care s-a încumetat să schimburile vremurile şi legea şi care l-a oprimat dintotdeauna pe poporul lui Dumnezeu, va face să fie emise legi care să impună respectarea primei zile a săptămânii. Însă poporul lui Dumnezeu trebuie să rămână ferm de partea Lui. Iar Domnul va lucra pentru credincioşii Săi, arătând clar că El este Dumnezeul dumnezeilor.
Cuvântul lui Dumnezeu declară limpede că Legea Sa va fi luată în derâdere, va fi călcată în picioare de lume; va exista o prevalenţă extraordinară a nelegiuirii. Lumea declarată protestantă va forma o confederaţie cu omul fărădelegii, iar biserica şi lumea vor fi într-o armonie coruptă. În acel moment, va veni marea criză asupra lumii. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 975
Pe măsură ce se apropie venirea Domnului nostru Isus Hristos, agenţii satanici sunt puşi în mişcare din adânc. Satana va apărea nu doar ca fiinţă umană, ci Îl va întruchipa şi pe Isus Hristos, iar lumea care a respins adevărul îl va primi ca Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor. El îşi va exercita puterea şi va lucra la imaginaţia oamenilor. Va corupe atât mintea, cât şi trupul oamenilor şi va lucra prin fiii neascultării, fascinându-i şi fermecându-i ca un şarpe. Ce privelişte va fi lumea pentru fiinţele inteligente cereşti! Ce privelişte pentru ochii lui Dumnezeu, Creatorul lumii! – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 5, pp. 1105,1106
Vineri, 1 iunie: Studiu suplimentar
Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului. (Apocalipsa 20:7,8)
La finalul celor o mie de ani, va avea loc a doua înviere. Atunci, cei răi vor fi înviaţi din morţi şi se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu pentru executarea „judecăţii scrise”. Astfel descoperitorul, după ce descrie învierea celor drepţi, spune: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” (Apocalipsa 20:5). Iar Isaia declară despre cei răi: „Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi” (Isaia 24:22).
Acum, Satana se pregăteşte pentru o ultimă mare bătălie pentru supremaţie. Cât timp a fost lipsit de putere şi oprit din lucrarea lui de amăgire, prinţul răului s-a simţit mizerabil şi deprimat, însă, când cei răi care au murit sunt înviaţi şi când vede alături de el mulţimile acelea vaste, speranţele îi reînvie şi se decide să nu renunţe la marea luptă. El va conduce toate armatele celor pierduţi sub steagul lui şi va încerca să-şi execute planurile prin ei. Cei răi sunt captivii lui Satana. Prin respingerea lui Hristos au ales conducerea liderului rebel. Ei sunt gata să primească sugestiile lui şi să asculte de îndemnul lui. Însă, neabătându-se de la viclenia lui de la început, el nu recunoaşte că este Satana. El pretinde a fi prinţul care este proprietarul legitim al lumii şi căruia i-a fost luată în mod nedrept moştenirea. Se prezintă supuşilor lui amăgiţi drept un răscumpărător, asigurându-i că puterea lui i-a scos din morminte şi că este pe punctul de a-i salva din cea mai crudă tiranie. Fiind înlăturată prezenţa lui Hristos, Satana face minuni pentru a-şi susţine declaraţiile. El îi face puternici pe cei slabi şi le insuflă tuturor spiritul şi energia lui. El le propune să-i conducă împotriva taberei sfinţilor şi să ia în posesie cetatea lui Dumnezeu. Cu bucurie demonică, el arată spre nenumăratele milioane de oameni înviaţi din morţi şi declară că, în calitate de conducător al lor, este mai mult decât capabil să cucerească cetatea şi să-şi recâştige tronul şi împărăţia. – Maranatha, p. 337
