Ediția instructori

 

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să recunoască importanţa Legii lui Dumnezeu şi să analizeze rolul central al Sabatului în Legea lui Dumnezeu.

La nivelul sentimentelor: Să observe cum Îşi manifestă Dumnezeu dragostea prin Legea Sa şi să se deprindă să le placă Legea Sa.

La nivel practic: Să descopere căi de a asculta de Legea Domnului, fără a aluneca în fanatism.

 

SCHIŢA STUDIULUI

 

Cunoştinţe: Sabatul din Lege

1. Cu ce scop a dat Dumnezeu Legea?
2. Ce loc ocupă Sabatul în Decalog?
3. Ce legătură există între harul lui Dumnezeu şi Legea Sa?

 

Sentimente: Legea este dragoste

1. Din ce motive ar trebui să ne placă Legea lui Dumnezeu?
2. De ce echivalează dragostea pentru Dumnezeu cu păzirea poruncilor Sale?
3. Ce argumente avem că porunca despre Sabat exprimă dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni mai mult decât toate celelalte porunci?

 

Practic: Manifestarea practică a harului

1. De ce îşi doreşte creştinul să asculte de Dumnezeu?
2. De ce ar trebui să încep Sabatul la timp?
3. De ce au ales mulţi evrei şi creştini mai degrabă moartea decât neascultarea de Dumnezeu?

 

Rezumat: Legea lui Dumnezeu este cel mai vizibil şi mai concret element al religiei biblice. Cu toate acestea, este şi cel mai controversat şi contestat aspect al ei. Legea, în special Sabatul, constituie punctul în care a fost şi va fi verificată loialitatea credincioșilor.

 

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

 

MOTIVARE

Pasajul central: Daniel 7:25; Apocalipsa 14:9.

Ideea de bază: Pentru viaţa noastră spirituală, Legea lui Dumnezeu este ceea ce este exerciţiul fizic pentru sângele nostru. Sabatul este pentru Lege ceea ce este sângele pentru corp. Legea este singura cale găsită de Dumnezeu pentru a face religia noastră reală şi vie. Mulţi creştini au respins Legea. Ei confundă păzirea Legii cu legalismul. Realitatea este însă că Legea nu poate fi separată de Evanghelie. De ce?

Discuţie introductivă: Mulţi creştini consideră că porunca Sabatului se poate aplica oricărei zile din săptămână. Ei cred că pe Dumnezeu, fiind veşnic, nu Îl interesează o anumită zi sau argumentează că pentru ei este Sabat în fiecare zi, fiindcă trebuie să ne închinăm în fiecare zi a săptămânii.

 

De discutat: De ce ar fi afectat conţinutul spiritual al Sabatului, dacă ar fi ţinut în altă zi decât în ziua a şaptea, stabilită de Legea lui Dumnezeu?

 

APROFUNDAREA STUDIULUI

De ce respectăm noi poruncile lui Dumnezeu: din cauză că le considerăm înţelepte şi raţionale sau din convingerea că ele ne vor face mai fericiţi? În opoziţie cu aceste două motive, Legea însăşi ne prezintă singurul motiv valabil: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău” (Exodul 20:2). Noi ar trebui să respectăm poruncile Sale ca dovadă a relaţiei noastre personale autentice cu Dumnezeul harului, cu Dumnezeul care ne-a mântuit şi care ne-a iubit, cu Dumnezeul pe care Îl iubim la rândul nostru. Le respectăm pentru că El este Dumnezeul nostru. Dacă am schimba Legea, motivul nu ar mai fi El, ci noi. Ar fi altă raţiune, raţiunea noastră. Ar însemna să-L înlocuim pe Dumnezeu cu născocirea noastră. Biblia numeşte aceasta idolatrie (Isaia 40:19).

 

Comentariu biblic

Decalogul – o lege a harului

(Revedeţi împreună, în grupă, Geneza 2:16 şi Psalmii 119:29.)

Este interesant că primul lucru pe care i l-a spus Dumnezeu omenirii (lui Adam şi Evei) a fost o poruncă: „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca” (Geneza 2:16). Porunca nu se referă doar la anumite îndatoriri morale sau la respectarea unor ritualuri. După cum ştim, Dumnezeu a adus lumea la existenţă printr-o poruncă (Psalmii 33:9; Isaia 45:12). La fel, Legea Sa nu este alcătuită exclusiv din cerinţe, din ordine, din lucruri care trebuie făcute ori din interdicţii. Ea este şi un dar. Dumnezeu le-a dăruit oamenilor Legea Sa (Exodul 24:12; Neemia 9:13) ca ei să fie fericiţi şi înţelepţi (Psalmii 19:8; Deuteronomul 4:5,6). Mai mult, ea este înţeleasă în Biblie ca fiind expresia harului Său. Cum spune psalmistul: „Dă-mi îndurarea Ta ca să urmez Legea Ta!” (Psalmii 119:29).

Îndurarea (sau harul) nu este incompatibilă cu Legea. Harul poate fi identificat în Lege. Prima poruncă dată de Dumnezeu oamenilor este un bun exemplu în acest sens. Este semnificativ faptul că ea aminteşte despre darul de a mânca din toţi pomii: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină” (Geneza 2:16). Şi conţine şi o interdicţie, sau o poruncă, o lege care asigură viaţa, întrucât încălcarea ei duce la moarte. Astfel, potrivit Scripturii, legile lui Dumnezeu sunt un dar al Său pentru noi, o expresie a harului şi a iubirii Sale pentru omenire.

 

De discutat: Legea este un dar de la Dumnezeu, o expresie a iubirii Sale pentru noi. Din ce motiv şi cum ar trebui atunci să o păzim? Cum exprimă Sabatul dragostea lui Dumnezeu pentru noi? De ce declară psalmistul că Legea lui Dumnezeu este o „desfătare” (Psalmii 119:92) şi de ce spune Pavel că îi „place Legea lui Dumnezeu” (Romani 7:22)? De ce este numită „desfătare” porunca despre Sabat (Isaia 58:13)?

 

Încumetarea de a schimba vremurile şi Legea

(Revedeţi împreună, în grupă, Daniel 7:25.)

Pasajul biblic despre crearea lumii arată că Dumnezeu a stabilit vremurile, zilele şi anii (Geneza 1:14,17). Fiind Creatorul universului, doar El are prerogativa aceasta. Profetul Daniel afirmă acest adevăr când subliniază că Dumnezeu schimbă „vremurile şi împrejurările” (Daniel 2:21). Însă, în viziunea sa profetică, lui Daniel i se descoperă că, pe parcursul istoriei, avea să se ridice o putere, simbolizată de un „corn mic” cu trăsături umane, care va intenţiona – de fapt, „se va încumeta” – „să schimbe vremurile şi legea” (Daniel 7:25). Asocierea acestor două cuvinte, „vremurile” şi „legea” arată către un timp anumit, mai exact către Sabat, fiindcă el este singura poruncă din Lege care are de-a face cu timpul.

Putem deduce astfel din text că intenţia cornului mic avea să fie schimbarea Sabatului. Trăsăturile lui umane, un simbol al identităţii lui religioase şi spirituale (compară cu Daniel 7:4,13), şi locul pe care îl ocupă în succesiunea împărăţiilor (după Roma păgână) ne sugerează că el reprezintă papalitatea. Profeţia din Daniel prezice prin urmare pretenţia bisericii de a lua locul Dumnezeului Creator. Biserica Romano-Catolică a făcut exact ce este prezis în profeţie când a înlocuit Sabatul sfânt cu închinarea de duminică. Principala raţiune din spatele deciziei împăraţilor romani şi a autorităţilor catolice în favoarea păzirii duminicii a fost aceea de a facilita integrarea oamenilor în Imperiul Roman. Ei se închinau soarelui şi păzeau duminica, ziua soarelui. Această strategie de „evanghelizare” şi acest compromis au contribuit în mare măsură la succesul politic al Bisericii Romano-Catolice.

Ulterior, în eforturile lor de a justifica această schimbare, părinţii bisericii au venit cu argumentul teologic că Isus a înviat duminica. Argumentul acesta nu era decât expresia vechii filosofii greci dualiste care separa lumea fizică inferioară de lumea spirituală superioară.

 

De discutat: Din ce cauză este Sabatul porunca cea mai atacată şi de ce s-a dorit atât de mult să fie schimbată? Ce concepţii greşite trădează motivele istorice şi teologice pentru care s-a dorit această schimbare?

 

Activitate: Discutaţi şi demontaţi argumentele din spatele textelor pe care le aduc mulţi creştini ca dovadă a faptul că duminica trebuie să fie respectată ca zi de închinare.

 

Un semn al timpului

(Revedeţi împreună, în grupă, Apocalipsa 12:17; 14:9,12.)

Cartea Apocalipsa ne înştiinţează că Sabatul, supravieţuind încercării cornului mic de a-l schimba, va servi în timpul sfârşitului ca test al credincioşiei. Încă din Vechiul Testament, el a fost dat ca semn între Dumnezeu şi poporul Lui, un semn vizibil că Dumnezeu Își sfinţeşte poporul (Exodul 31:13; Ezechiel 20:12). Faptul că el se află în centrul Decalogului – locul unde era plasat sigiliul în legămintele din vechime – atestă rolul lui.

Cartea Apocalipsa întrebuinţează simbolul vechitestamentar al credincioşiei faţă de Legea lui Dumnezeu, semnul de pe frunte şi de pe mână (Deuteronomul 6:8), pentru a-i descrie pe cei care se alătură taberei duşmanilor lui Dumnezeu şi care i se închină fiarei (Apocalipsa 14:9). Simbolul acesta sugerează că persoana în cauză s-a supus unei legi false, aşezate în locul Legii lui Dumnezeu. Faptul că închinarea la fiară este aşezată în opoziţie cu închinarea la Creator (Apocalipsa 14:7) ne sugerează că aici este vorba despre Sabat, fiindcă Sabatul exprimă credinţa în Creator (Exodul 20:11). Versetul următor arată că sfinţii „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12; compară cu Apocalipsa 12:17).

 

De discutat: Dacă întrebi un adventist de ziua a şaptea ce este Sabatul, vei primi probabil răspunsul: „Nu este duminica.” Răspunsul acesta conţine un adevăr important, dar numai jumătate de adevăr. De ce?

 

APLICAŢIA

Deschide o discuţie despre motivele pentru care părinţii bisericii nu au vrut să păzească Sabatul zilei a şaptea. Subliniază relaţia dintre apariţia antisemitismului şi respingerea Sabatului.

 

Întrebări

Cum să păzim Sabatul pentru ca el să fie, într-adevăr, semnul lui Dumnezeu pentru noi?

Discutaţi despre următorul comentariu făcut de un rabin: Voi, adventiştii de ziua a şaptea, păziţi Sabatul, pe când noi, evreii, îl sărbătorim.

 

ACTIVITATE

Demonstrează-le membrilor grupei că porunca despre Sabat este deosebită de celelalte porunci. Ajută-i să înţeleagă de ce ea va constitui ultimul test al credinţei.

 

Sugestii

1. Povestiţi în grupă experienţe ale unor persoane care au fost persecutate din cauza păzirii Sabatului.
2. Gândiţi-vă la următoarea întrebare paradoxală: Este mai greu să păzim Sabatul într-o societate liberă decât într-o societate opresivă? De ce?