[miercuri, 29 octombrie] Voința liberă
4. Citește Deuteronomul 20:10,15-18; 13:12-18 și Iosua 10:40. Cum ne ajută legea războiului și procedura cu o cetate idolatră din Israel să înțelegem limitele distrugerii totale în războiul în care erau angajați israeliții?
Textul ebraic folosește un termen unic pentru a descrie distrugerea oamenilor în război: herem, „interzis”, „condamnat” sau „menit distrugerii”. De cele mai multe ori desemnează plasarea completă și irevocabilă a unor oameni, animale sau obiecte în domeniul exclusiv al lui Dumnezeu, ceea ce în război implica, de obicei, anihilarea, exterminarea. Conceptul și practica herem ca formă de eradicare a unui popor în război trebuie înțelese în lumina conflictului dintre Iahve și forțele cosmice ale răului, conflict în care sunt în joc caracterul și reputația Sa.
De la apariția păcatului în lume, nu există neutralitate: omul este fie de partea lui Dumnezeu, fie împotriva Lui. O cale duce la viață, la viața veșnică, iar cealaltă – la moarte, la moartea veșnică. Practica distrugerii totale oglindește judecata dreaptă a lui Dumnezeu împotriva păcatului și a răului. Într-un mod unic, Dumnezeu i-a delegat executarea unei părți a judecății Sale națiunii alese de El, Israelul antic. Devotamentul față de misiunea de distrugere se afla sub controlul Său teocratic strict, limitat la o anumită perioadă a istoriei – perioada de cucerire – și la o zonă geografică bine definită – Canaanul din vechime. După cum am văzut în studiul de ieri, cei care au căzut sub blestemul distrugerii se revoltaseră constant împotriva scopurilor lui Dumnezeu și le-au sfidat, fără să se pocăiască vreodată. Prin urmare, decizia lui Dumnezeu de a-i distruge nu a fost nici arbitrară, nici naționalistă.
Mai mult, poporul Israel se putea aștepta la același tratament dacă ar fi decis să adopte același stil de viață canaanit (compară cu Deuteronomul 13). Chiar dacă pare că taberele din cadrul războiului divin sunt prestabilite (israeliții vor moșteni țara, iar canaaniții vor fi distruși), există posibilitatea de a trece dintr-o tabără în alta, după cum vom vedea în cazul lui Rahav, al lui Acan și al gabaoniților. Oamenii nu erau protejați sau condamnați în mod arbitrar. Cei care beneficiau de o relație cu Iahve își puteau pierde statutul privilegiat prin răzvrătire, iar cei aflați sub condamnare se puteau supune autorității lui Iahve și să trăiască.
Care sunt implicațiile spirituale actuale care reies din gestul de sfidare a lui Dumnezeu de către canaaniți? Cu alte cuvinte, care sunt consecințele alegerilor noastre libere pentru noi personal?
Post-ul [miercuri, 29 octombrie] Voința liberă apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
