[vineri, 10 octombrie]

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 44

 

Vechiul Testament nu o mai menționează pe Rahav după întâmplarea cu iscoadele. Ea apare din nou în genealogia Domnului Isus. Se afirmă că ea a devenit soția lui Salmon, din seminția lui Iuda – „Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut” (Matei 1:5) –, deci Rahav a fost soacra lui Rut, o altă femeie remarcabilă menționată în aceeași genealogie (compară cu Rut 4:13,21). Prin credința ei în Dumnezeu, prostituata din Ierihon, condamnată la nimicire totală, devine o verigă importantă în genealogia regală a lui David și un progenitor al lui Mesia. Iată ce poate să facă Dumnezeu prin credință, chiar dacă aceasta este doar cât un bob de muștar (Matei 17:20; Luca 17:6)!

 

„Iar convertirea ei [a lui Rahav] n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu faţă de închinătorii la idoli care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul ţării, un popor numeros – gabaoniţii – a renunţat la păgânism și s-a unit cu Israel, bucurându-se de aceleași binecuvântări ale legământului. Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire în funcție de naţionalitate, de rasă sau de clasă socială ori castă. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toţi oamenii sunt o singură familie prin creaţie și toţi sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire, să deschidă accesul în toate părțile curţilor templului, pentru ca orice suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu” (Ellen G. White,  „Profeți și regi”, p. 369, 370).

 

 

Post-ul [vineri, 10 octombrie] apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro