[joi, 9 octombrie] Har surprinzător
6. Studiază Iosua 9:21-27. Cum îmbina soluția lui Iosua dreptatea cu harul?
Iosua 9:21-27
21 „Să trăiască”, le-au zis căpeteniile. Dar au fost întrebuinţaţi la tăiat lemne şi la scos apă pentru toată adunarea, cum le spuseseră căpeteniile. 22 Iosua i-a chemat şi le-a vorbit astfel: „Pentru ce ne-aţi înşelat zicând: ‘Suntem foarte departe de voi’, când voi locuiţi în mijlocul nostru? 23 Acum sunteţi blestemaţi şi nu veţi înceta să fiţi în robie, să tăiaţi lemne şi să scoateţi apă pentru Casa Dumnezeului meu”. 24 Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: „Robii tăi au auzit de poruncile date de Domnul, Dumnezeul tău, robului Său Moise, ca să vă dea în mână toată ţara şi să nimicească dinaintea voastră pe toţi locuitorii ei, şi venirea voastră a băgat mare frică în noi cu privire la viaţa noastră: iată de ce am lucrat aşa. 25 Şi acum, iată-ne în mâinile tale; fă cu noi ce vei crede că este bine şi drept să faci”. 26 Iosua le-a făcut aşa cum hotărâse; i-a izbăvit din mâna copiilor lui Israel, care nu i-au omorât, 27 dar din ziua aceea i-a pus să taie lemne şi să scoată apă pentru adunare şi pentru altarul Domnului în locul pe care l-ar alege Domnul: ceea ce fac până în ziua de azi.
Chiar dacă ar fi vrut să-i atace pe gabaoniți, israeliților nu li s-ar fi permis, din cauza jurământului depus de conducătorii lor. Aceștia acționau după principiul că, atâta timp cât nu implică fărădelegi sau intenții criminale (Jud. 11:29-40), jurământul este obligatoriu, chiar dacă duce la un prejudiciu personal. În Vechiul Testament, prudența înainte de a face un jurământ și respectarea lui sunt văzute ca virtuți ale celor credincioși (Ps. 15:4; 24:4; Ecl. 5:2,6). Deoarece jurământul fusese făcut în numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, conducătorii nu aveau voie să-l încalce.
Odată cu jurământul solemn făcut de conducătorii poporului Israel, destinul israeliților a fost indisolubil legat de cel al gabaoniților. De fapt, prin faptul că au fost desemnați să taie lemne și să transporte apă pentru casa lui Dumnezeu (Ios. 9:23), gabaoniții au devenit parte din comunitatea de credincioși a lui Israel. Răspunsul lui Iosua, spre deosebire de verdictul conducătorilor lui Israel, prin care li se decretase să slujească „pentru toată adunarea” (Ios. 9:21), a transformat blestemul într-o potențială binecuvântare pentru gabaoniți (compară cu 2 Sam. 6:11).
Istoria ulterioară a Gabaonului atestă privilegiile religioase înalte de care s-a bucurat cetatea, precum și loialitatea gabaoniților față de poporul lui Dumnezeu. Jurământul făcut de Israel a rămas în vigoare de-a lungul generațiilor, astfel încât, atunci când israeliții s-au întors din captivitatea babiloniană, gabaoniții au fost printre cei care au ajutat la reconstruirea Ierusalimului (Neemia 7:25). Acțiunile lor vor avea consecințe pozitive veșnice, dar numai datorită harului lui Dumnezeu.
Ce s-ar fi întâmplat dacă gabaoniții și-ar fi dezvăluit identitatea și ar fi cerut îndurare, așa cum a făcut Rahav? Nu știm, dar nu putem exclude posibilitatea de a fi cruțați. Scopul suprem al lui Dumnezeu nu este de a-i pedepsi pe păcătoși, ci de a-i vedea că se pocăiesc și de a le acorda mila Sa (vezi Ez. 18:23 și 33:11). Viclenia gabaoniților trebuie percepută ca un apel la mila lui Dumnezeu, la caracterul Său bun și drept. Refuzul canaaniților de a se pocăi și sfidarea de către ei a scopurilor lui Dumnezeu au fost cele care au dus la decizia nimicirii lor (Gen. 15:16). Dumnezeu a onorat recunoașterea supremației Sale de către gabaoniți, precum și dorința lor de pace și nu de răzvrătire, precum și dorința lor de a renunța la idolatrie și a se închina singurului Dumnezeu adevărat.
Post-ul [joi, 9 octombrie] Har surprinzător apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
