Ediția instructori (st. 4)

Mântuirea și timpul sfârșitului – MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Obiective
La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să redescopere dragostea lui Dumnezeu pentru oameni şi planul Său de a-i salva.
La nivelul sentimentelor: Să aprecieze dragostea lui Dumnezeu, chiar dacă sunt conştienţi că nu o merită.
La nivel practic: Să-şi pună încrederea în Domnul, să-L iubească şi să-şi iubească semenii, chiar dacă aceştia nu le împărtăşesc dragostea.

SCHIŢA STUDIULUI

I. Cunoştinţe: Mântuirea oferită de Dumnezeu
A. De ce te iubeşte Dumnezeu?
B. E posibil să înţelegem iubirea Sa? Ce este iubirea lui Dumnezeu?
C. Ce eveniment istoric real dovedeşte dragostea lui Dumnezeu pentru tine?

II. Sentimente: Dragostea lui Dumnezeu este reală
A. Ce motive am să fiu sigur de dragostea lui Dumnezeu?
B. Ce a făcut Dumnezeu pentru a-Şi demonstra dragostea?
C. Este sentimentul că Dumnezeu te iubeşte o dovadă suficientă a iubirii Sale?

III. Practic: Dragostea lui Dumnezeu este contagioasă
A. De ce este dragostea faţă de aproapele un semn că Dumnezeu te-a mântuit?
B. De ce eşti tu răspunzător pentru mântuirea aproapelui tău?
C. Cum te ajută credinţa în Dumnezeu să-ţi iubeşti duşmanii?

Rezumat: Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea prin planul de a-i salva pe oameni, cu toate că ei nu erau conştienţi de nevoia de a fi salvaţi şi nu meritau să fie salvaţi.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

1. MOTIVARE
Pasajul central: 1 Ioan 4:10.
Ideea de bază: Dumnezeu a salvat omenirea pentru un singur motiv – pentru că o iubeşte. Dragostea Lui pentru noi nu constă doar din emoţii şi cuvinte frumoase. Unicitatea şi universalitatea descoperirii iubirii divine în Biblie sunt date de faptul că Dumnezeu nu S-a descoperit printr-o experienţă emoţională şi mistică sau prin cuvinte de înţelepciune frumoase şi profunde. El S-a descoperit pe Sine în realitatea istoriei omenirii. Întrucât vestea bună a mântuirii este pentru toţi şi întrucât mântuirea este reală, evenimentul ultim al mântuirii, restaurarea, poate avea loc doar la finalul istoriei lumii.
Scopul acestui studiu este să-i ajuţi pe membrii grupei să înţeleagă că dragostea lui Dumnezeu şi planul Său de mântuire sunt reale. Mântuirea nu ar fi totală, dacă noi am rămâne în această lume degra-
dată, limitaţi de firea noastră omenească. Noi avem deja asigurarea mântuirii, fiindcă mântuirea depinde în întregime de Dumnezeu, însă doar venirea lui Hristos, la sfârşitul timpului, va face posibilă realitatea
mântuirii. Minunile şi binecuvântările de care avem parte uneori sunt doar mici scântei care evocă realitatea focului, dar nu sunt focul însuşi.
Discuţie introductivă: Ce dovezi ale iubirii lui Dumnezeu din viaţa aceasta ne ajută să înţelegem şi să ne imaginăm împlinirea completă a făgăduinţei Sale la sfârşitul timpului? Ce dovezi avem în viaţa de acum despre Împărăţia viitoare a lui Dumnezeu?

De discutat
1. Discută cu grupa despre motivul pentru care acum, în timpul sfârşitului, este important să sperăm în venirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

2. APROFUNDAREA STUDIULUI
În lumea noastră nereligioasă este dificil de discutat despre Împărăţia lui Dumnezeu. Ideea pare utopică. Oamenii sunt preocupaţi de lumea aceasta şi de viaţa aceasta; sunt în general materialişti, interesaţi doar de realitatea pe care o pot vedea şi palpa. Ei nu sunt interesaţi de o împărăţie invizibilă, care acum este în cer şi se va instaura pe pământ cândva, în viitor. Provocarea este să îi conştientizăm de nevoia lor de a fi mântuiţi. Studiul de faţă vă propune o strategie în trei paşi pentru lucrarea cu aceşti oameni. Mai înainte de toate, oamenii din această categorie au nevoie să afle că Dumnezeu îi iubeşte. Abia atunci vor dori să vină Împărăţia Sa şi să fie cu El; abia atunci vor putea să creadă în El.

Comentariu biblic
I. Dumnezeu este dragoste
(Revedeţi împreună, în grupă, 1 Ioan 4:8-10 şi Exodul 34:5-7.)
Planul de mântuire începe cu dragostea lui Dumnezeu. Nu are rost să le vorbim despre Împărăţia Sa şi despre mântuire unor oameni care nu cred în Dumnezeu şi care nu au cunoscut iubirea Sa. Cunoaşterea iubirii Sale este esenţială. Iar ca să obţinem această cunoaştere, trebuie să apelăm la Cuvântul Său.
Pretutindeni în Biblie se afirmă că Dumnezeu este dragoste. În Vechiul Testament, primul act săvârşit de El este crearea lumii. Dumnezeu ne-a iubit înainte ca noi să existăm. Faptul că dragostea Sa precedă dragostea noastră este o confirmare a modului în care ne mântuieşte. El ne mântuieşte nu pentru că facem noi ceva, ci pentru că aşa este El. Ideea aceasta este exprimată de Daniel în rugăciunea lui: „Nu zăbovi, din dragoste pentru Tine” (Daniel 9:19). Dumnezeu nu ne mântuieşte pentru că Îl iubim sau pentru că ascultăm de El. Mântuirea nu depinde de meritele noastre, ci de meritele Lui. Din acest motiv, El mai întâi Își proclamă iubirea și apoi dă Legea, care este întemeiată pe iubire: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie” (Exodul 34:6). Chiar şi în textul Legii, actul Său salvator precede poruncile (Exodul 20:2). Regăsim acest principiu în Noul Testament. „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când era noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Hristos a murit pentru noi şi ne-a iubit atunci când noi nu eram demni de iubirea Sa. Ne-a iubit exact aşa cum eram. Dragostea este şi calitatea Duhului Sfânt, care este numit „Mângâietor” (Ioan 14:16), fiindcă El ne consolează şi ne cuprinde în braţele Sale atunci când ne doare şi suferim. Cuvântul grecesc pentru „Mângâietor”, parakletos, este întrebuinţat în
Septuaginta pentru a reda termenul ebraic nakham care înseamnă „a mângâia” (Ieremia 16:7; Isaia 57:18).

De discutat: Ce lecţie despre procesul de mântuire putem desprinde din faptul că Dumnezeu ne-a iubit primul? De ce le-a dăruit Dumnezeu oamenilor Sabatul, dacă ei nu lucraseră împreună cu El când a creat lumea? Din ce puncte de vedere este Sabatul un semn al mântuirii oferite de Dumnezeu prin har?

II. Isus este chezaşul
(Revedeţi împreună, în grupă, Evrei 7:22 şi Romani 10:13.)
Noi putem fi siguri de mântuire fiindcă ea depinde de Dumnezeu. Într-un anumit sens, mântuirea noastră viitoare este legată de experienţa mântuirii din viaţa aceasta. Această dublă aplicaţie a Împărăţiei lui Dumnezeu se găseşte în cuvântul lui Isus către farisei şi către ucenicii Lui. Pentru farisei, Isus subliniază dimensiunea prezentă şi personală a mântuirii: „Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:21). Însă când li Se adresează ucenicilor, Se referă la mântuire ca la un eveniment viitor şi universal: „Căci, cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, aşa va fi şi Fiul omului în ziua Sa” (Luca 17:24). Motivul acestui paradox este că ucenicii, care Îl au deja pe Isus în inimă, aşteaptă venirea Sa viitoare. Însă fariseii, care nu au înăuntrul lor Împărăţia lui Dumnezeu, consideră că nu au nevoie de Împărăţia Sa viitoare. Realitatea este că certitudinea venirii Lui şi dorul de a-L vedea cresc proporţional cu apropierea noastră de El.
De discutat: De ce este imposibil să fim nişte buni creştini, care Îl iubesc pe Isus, dacă nu aşteptăm revenirea Lui? De ce ar trebui ca speranţa în Împărăţia viitoare a lui Dumnezeu să ne influenţeze viaţa prezentă și cum?

III. Dumnezeu din veşnicie în veşnicie
(Revedeţi împreună, în grupă, Psalmii 90:2 şi Apocalipsa 14:6,7.)
Ioan vede un înger zburând prin mijlocul cerului şi vestind „Evanghelia veşnică” (Apocalipsa 14:6). Despre Evanghelie se spune că este veşnică pentru că ea vine din partea „Domnului nostru Isus Hristos…
singurul care are nemurirea” (1 Timotei 6:14-16). Cine vorbeşte despre „Evanghelia veşnică” vorbeşte despre Dumnezeu şi arată că ea este cel mai înalt obiectiv spiritual către care putem năzui. Apostolul Pavel merge pe aceeaşi idee când îi îndeamnă pe credincioși să se lupte „pentru o cunună care nu se poate veşteji”, singurul premiu pentru care merită să luptăm (1 Corinteni 9:25,26). Evanghelia veşnică amintită de Ioan în Apocalipsa ne îndreaptă atenţia către cele două acte divine care încadrează istoria umană – judecata de la final şi crearea lumii de la început (Apocalipsa 14:7). Istoria umană, care pare a urma un curs haotic către abis, primeşte astfel scop şi direcţie: scopul care derivă din Dumnezeul veşniciei şi direcţia – către El.
De discutat: Din ce motive este speranţa vieţii veşnice singurul răspuns în faţa situaţiilor absurde din viaţă? Discută cu participanţii despre situaţiile în care s-au confruntat cu moartea. Ce le-a trecut prin minte în situaţia respectivă? De ce este moartea un lucru anormal?

3. APLICAŢIA
În ce priveşte identitatea noastră ca adventişti de ziua şaptea, avem de regulă două atitudini: fie punem prea mult accent pe component „ziua a şaptea” din numele nostru, dând astfel prea multă importanţă timpului şi lumii prezente, fie punem prea mult accent pe component „adventist”, izolându-ne astfel de oameni şi transformându-ne în fanatici sau în visători. Subliniază în grupă că este esenţial să menţinem echilibrul între aceste două aspecte ale identităţii noastre.

Întrebări
1. Discutaţi despre deosebirile dintre făgăduinţele lui Dumnezeu cu privire la Împărăţia Sa şi promisiunile politicienilor.
2. Discutaţi despre îndoielile posibile ale membrilor grupei în legătură cu realitatea şi importanţa Împărăţiei lui Dumnezeu. Cum putem proclama realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu şi, în același timp, să păstrăm legătura cu realitatea lumii noastre? Ce efect are speranţa noastră asupra vieţii zilnice?
3. Discutaţi despre relaţia dintre Împărăţia harului şi Împărăţia slavei.

4. ACTIVITATE
Ce pot face membrii grupei pentru a le arăta celorlalţi membri ai bisericii şi oamenilor, în general, că dragostea lui Dumnezeu este reală? Alegeţi împreună, ca grupă, una dintre activităţile de mai jos pentru a da mărturie despre dragostea lui Dumnezeu.

Sugestii
1. Faceţi-i o vizită unei persoane în vârstă sau unui părinte singur, împovărat cu grija pentru copiii lui. Are cumva nevoie persoana aceasta să fie ajutată să gătească, să facă cumpărături, să facă treburi în curte, să îngrijească de copii? Oferiţi-vă să ajutaţi o dată sau de două ori pe săptămână, ca o dovadă a iubirii lui Dumnezeu.
2. Scrieţi-i o scrisoare de încurajare unei persoane care trece prin încercări. Includeţi un text biblic şi încurajarea pe care v-a oferit-o acesta.
3. Faceţi un pachet cu lucruri de bază pentru o persoană cu probleme, din altă zonă a ţării sau din altă ţară. Transmiteţi-i acestei persoane faptul că vă pasă de ea.
4. Invită la masă la tine acasă o persoană care nu respectă sâmbăta ca zi de odihnă şi închinare. Vorbeşte-i despre Dumnezeul Sabatului prin părtăşia cu prietenii şi membrii familiei tale.