[sâmbătă, 2 august] Prin Marea Roșie

De memorat:
Exodul 14:13,14
„13 Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. 14 Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.”
Exodul este cea mai dramatică și glorioasă experiență a poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Acest eveniment este exemplificarea modului în care Dumnezeu i-a învins pe dușmanii evreilor și i-a condus pe israeliți biruitori în Țara Promisă. Este de asemenea un simbol al salvării și răscumpărării prin Domnul Hristos.
Din punct de vedere uman, copiii lui Israel se aflau într-o situație disperată, chiar imposibilă – o situație din care singuri nu se puteau salva. Dacă ar fi fost să fie eliberați, ar fi trebuit să fie printr-un act divin. La fel este și cu noi și cu păcatul: singuri, suntem într-o situație fără speranță. Avem nevoie de ceva și mai dramatic decât exodul. Și avem acest ceva: jertfa pe cruce a Domnului Hristos și ceea ce a făcut El acolo pentru noi toți. Sunt extraordinare și incredibile evenimentele de la plecarea lui Israel din ținutul Gosen, menționate în Exodul 12, până la cântarea exuberantă a lui Moise, din Exodul 15. Semnele, minunile și acțiunile miraculoase ale lui Dumnezeu de răscumpărare sunt la cote maxime. Dar nici măcar acestea nu sunt comparabile cu ceea ce Hristos a făcut pentru noi pe cruce – fapt prefigurat de drama exodului.
Studiu zilnic
Biblia: Leviticul 12 – 18
1. Cum era declarat omul căruia i-a căzut părul de pe cap?
2. Ce înseamnă „log”?
3. Ce trebuia să ducă Aaron dincolo de perdeaua dinăuntru și de ce?
4. Unde scrie în Leviticul 18 despre homosexualitate și care era pedeapsa anunțată de Domnul?
Ellen G. White, „Faptele apostolilor”, cap. 32
5. Cum cheltuiesc banii din plin mulți membri ai bisericii?
Post-ul [sâmbătă, 2 august] Prin Marea Roșie apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro

