Comentarii inspirate (st. 4)

Mântuirea şi timpul sfârşitului

Sabat după-amiază, 21 aprilie

Satana este hotărât să facă în aşa fel încât oamenii să nu înţeleagă dragostea lui Dumnezeu, care L-a determinat să-L dea pe singurul Său Fiu pentru a salva un neam omenesc pierdut, pentru că bunătatea lui Dumnezeu este aceea care îi conduce pe oameni la pocăinţă. Oh, cum să avem succes în a-i prezenta lumii dragostea adâncă şi preţioasă a lui Dumnezeu? Nu o vom putea cuprinde pe nicio altă cale, decât exclamând: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Să le spunem celor păcătoşi: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Când Îl vom prezenta pe Domnul Isus ca reprezentant al Tatălui, vom fi în stare să risipim umbrele pe care Satana le-a aşternut pe calea noastră ca să nu vedem mila lui Dumnezeu şi dragostea Sa de nedescris, aşa cum au fost manifestate în Isus Hristos. Priviţi la crucea de pe Golgota. Ea este garanţia sigură a iubirii fără margini a Tatălui ceresc şi a milei Sale nemăsurate. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 142
Nu te îndoi nicio clipă de faptul că Dumnezeu îţi iartă păcatele și îţi îngăduie să vii în prezenţa Sa. El este Acela care a făcut primul pas. Încă pe când erai răzvrătit împotriva Sa, Dumnezeu a plecat în căutarea ta. Cu inima duioasă și iubitoare a păstorului, El le-a lăsat pe cele nouăzeci și nouă de oi și a ieșit în pustie, ca s-o găsească pe cea care era pierdută. El cuprinde în braţele iubirii Sale sufletul lovit, rănit și gata să moară și îl duce cu bucurie, în siguranţă, la staul.
Iudeii îi învăţau pe oameni că, înainte ca iubirea lui Dumnezeu să se manifeste faţă de cel păcătos, acesta trebuia să se pocăiască. În concepţia lor, pocăinţa era o lucrare prin care oamenii câștigau favoarea Cerului. Tocmai această idee i-a determinat pe farisei să exclame cu uimire și mânie: „Acest om primește pe păcătoși.” În conformitate cu ideile lor, Domnul nu ar fi trebuit să-i permită nimănui să se apropie de El, cu excepţia celor care se pocăiseră. Dar, în parabola oii pierdute, Domnul Hristos ne învaţă că mântuirea nu vine ca urmare a faptului că noi Îl căutăm pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu ne caută pe noi. „Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut” (Romani 3:11,12). Noi nu ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne poată iubi, ci El Își dezvăluie dragostea Sa pentru ca noi să ne putem pocăi. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 135–136
Iubirea este principiul de bază al guvernării lui Dumnezeu în ceruri şi pe pământ şi ea trebuie să fie temelia caracterului creştin. (…) Iar iubirea se va da pe faţă prin sacrificiu. (…)
Darul făcut de Dumnezeu oamenilor este dincolo de orice calcul. Nu a fost reţinut nimic. Dumnezeu nu a vrut să permită să se poată spune că ar fi putut face mai mult sau ar fi putut descoperi omenirii o măsură mai mare din dragostea Sa. Dăruindu-L pe Domnul Hristos, El a dat cerul întreg. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 175

Duminică, 22 aprilie: Dragostea Tatălui

În natura Sa umană, [Hristos] a fost personificarea caracterului divin. Dumnezeu Şi-a întruchipat atributele în Fiul Său – puterea Lui, înţelepciunea Lui, bunătatea Lui, puritatea Lui, corectitudinea Lui, spiritualitatea Lui şi bunăvoinţa Lui. În El, deşi era om, a locuit toată perfecţiunea de caracter, toată desăvârşirea divină. Iar la cererea ucenicului Său: „Arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns!”, El a putut răspunde: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: «Arată-ne pe Tatăl»?” „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 14:8,9; 10:30). – That I May Know Him, p. 111
Ce dragoste, ce dragoste inegalabilă, ca să putem fi aduşi înapoi la Dumnezeu şi adoptaţi în familia Sa, aşa păcătoşi şi înstrăinaţi de El cum suntem! Ne putem adresa Lui cu numele scump de „Tatăl nostru”, care este un semn al afecţiunii noastre faţă de El şi o garanţie a preţuirii Sale pentru noi şi a duioşiei Sale faţă de noi. (…)
Toată dragostea părintească ce a trecut din generaţie în generaţie prin canalul inimilor omeneşti, toate izvoarele de duioşie şi de afecţiune care s-au deschis în sufletele oamenilor nu sunt decât ca nişte mici pârâiaşe faţă de oceanul nemărginit atunci când sunt comparate cu iubirea infinită şi inepuizabilă a lui Dumnezeu. Limba nu poate să o exprime și pana nu o poate zugrăvi. Poţi să meditezi asupra ei în fiecare zi a vieţii tale. În străduinţa de a înţelege dragostea şi compasiunea Tatălui ceresc, poţi să cercetezi Scripturile în mod sincer şi stăruitor pentru a le înţelege, poţi să faci apel la toată puterea şi capacitatea pe care ţi le-a dat Dumnezeu, şi totuşi, dincolo de acestea, rămâne o infinitate. Poţi studia veacuri întregi această dragoste, dar nu vei putea înţelege niciodată pe deplin lungimea şi lărgimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Dumnezeu, manifestate prin faptul că L-a dat pe Fiul Său să moară pentru lume. Nici veşnicia nu va putea să o descopere pe deplin. – Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 626
Satana L-a prezentat pe Dumnezeu ca fiind egoist şi despotic, ca pe Unul care pretinde totul şi nu dă nimic, care cere de la toate fiinţele pe care le-a creat să-L slujească pentru gloria Sa şi nu face niciun sacrificiu pentru binele lor. Însă darul lui Hristos descoperă gândurile din inima Tatălui. Dovedeşte că gândurile lui Dumnezeu faţă de noi sunt „gânduri de pace şi nu de nenorocire” (Ieremia 29:11). Demonstrează că, deşi ura lui Dumnezeu faţă de păcat este tot atât de tare ca moartea, iubirea Sa faţă de păcătos este mai tare decât moartea. Asumându-Şi lucrarea răscumpărării noastre, El nu va cruţa nimic, oricât de scump, din ce este necesar pentru desăvârşirea operei Sale. Nu se reţine niciun adevăr esenţial pentru mântuirea noastră, nu se neglijează nicio minune a harului, nu rămâne nefolosită niciuna dintre puterile divine. Har este îngrămădit peste har şi dar peste dar. Întreaga comoară a cerului este pusă la îndemâna celor pe care El caută să-i salveze. După ce a adunat bogăţiile universului şi a deschis izvoarele puterilor nesfârşite, Tatăl le predă în mâinile lui Hristos şi zice: „Toate acestea sunt pentru om. Foloseşte aceste daruri ca să-l convingi că nu există iubire mai mare ca a Mea pe pământ sau în cer. Fericirea sa cea mai mare o va găsi iubindu-Mă pe Mine.” – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 40

Luni, 23 aprilie: Dragostea lui Hristos

Deşi vorbeşte despre natura omenească pe care a avut-o Domnul Hristos când a fost pe pământ, Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte categoric şi despre preexistenţa Sa. Cuvântul a existat ca fiinţă divină şi chiar ca Fiu veşnic al lui Dumnezeu, în legătură şi în unitate cu Tatăl Său. Din veşnicie, El a fost Mijlocitorul legământului, Acela prin care urmau să fie binecuvântate toate popoarele pământului, atât iudei, cât şi neamuri, dacă Îl primeau. „Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.” Înainte ca oamenii sau îngerii să fi fost creaţi, Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi a fost Dumnezeu. – Evanghelizare, ed. 2008, pp. 487–488
Gândiţi-vă ce înseamnă ascultarea lui Hristos pentru noi! Înseamnă că şi noi putem asculta, prin puterea Sa. Hristos a fost fiinţă umană. El I-a slujit Tatălui Său ceresc cu toată puterea naturii Sale umane. El are o natură dublă – concomitent umană şi divină. El este atât Dumnezeu, cât şi om.
Hristos a venit în lumea aceasta ca să ne arate ce poate să facă Dumnezeu şi ce putem să facem noi în cooperare cu Dumnezeu. În trup omenesc, El S-a dus în pustie ca să fie ispitit de vrăjmaş. El ştie ce înseamnă să-ţi fie foame şi sete. El cunoaşte slăbiciunea şi neputinţele firii pământeşti. El a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi.
Preţul pentru răscumpărarea noastră a fost plătit de Mântuitorul nostru. Nimeni nu are motiv să fie înrobit de Satana. Hristos stă înaintea noastră ca Exemplu divin, ca Ajutor atotputernic al nostru. Noi am fost cumpăraţi cu un preţ incalculabil. Cine poate măsura bunătatea şi îndurarea iubirii răscumpărătoare? – Comentariile lui Ellen G. White în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1074
Contemplându-L pe Hristos, noi zăbovim pe ţărmul unei iubiri de nemăsurat. Ne străduim să vorbim despre această iubire, dar cuvintele ne lipsesc. Cugetăm asupra vieţii Sale pe pământ, asupra sacrificiului Său pentru noi, asupra lucrării Sale în ceruri ca Mijlocitor al nostru, cum și asupra locașurilor pe care El le pregătește pentru cei care Îl iubesc și nu putem decât să exclamăm: O, înălţimea și adâncimea iubirii lui Hristos! „Dragostea nu stă în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 4:10; 3:1) – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 245
Dragostea lui Hristos pentru copiii Lui este pe cât de puternică, pe atât de tandră. Este o dragoste mai puternică decât moartea, pentru că El a murit pentru noi. Este o dragoste mai devotată decât cea a mamei pentru copiii ei. Dragostea mamei se poate schimba, dar dragostea lui Hristos este neschimbătoare. (…)
În orice încercare, avem o consolare puternică. Să n-aibă oare Mântuitorul nostru milă de slăbiciunile noastre? N-a fost El ispitit în toate lucrurile ca şi noi? Şi nu ne-a invitat să mergem la El cu toate încercările şi păsurile noastre? Atunci să nu ne lăsăm pradă nefericirii din cauza poverilor de mâine! Purtaţi-vă poverile de astăzi cu voioşie şi curaj! Este necesar să avem credinţă şi încredere pentru ziua de astăzi. Dar nu ni se cere să trăim mai mult decât o zi o dată. Acela care ne dă putere pentru astăzi ne va da putere şi pentru mâine. – In Heavenly Places, p. 269

Marţi, 24 aprilie: Dragostea Duhului

Mângâietorul, pe care Domnul Hristos a făgăduit că Îl va trimite după ce Se va înălţa la cer, este Duhul Sfânt în toată plinătatea Dumnezeirii, care face vizibilă puterea harului divin pentru toţi aceia care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal şi cred în El. Sunt trei Persoane vii în acest trio ceresc, în Numele acestor trei puteri – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – sunt botezaţi cei care Îl primesc pe Hristos cu o credinţă vie şi aceste puteri vor conlucra cu supuşii ascultători ai cerului, în eforturile lor de a trăi o viaţă nouă în Hristos. – Evanghelizare, ed. 2008, p. 487
Sfânta Scriptură nu ar trebui studiată niciodată fără rugăciune. Înainte de a deschide paginile ei, ar trebui să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt, şi ea ne va fi dată. (…)
Duhul Sfânt Îl înalţă şi Îl preamăreşte pe Mântuitorul. Lucrarea Lui este aceea de a-L prezenta pe Hristos, curăţia neprihănirii Lui şi mântuirea cea mare pe care o avem prin El. Hristos spune: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:14). Duhul Adevărului este singurul învăţător eficient al adevărului divin. Cât de mult a preţuit Dumnezeu neamul omenesc, încât L-a dat pe Fiul Său să moară pentru noi şi apoi L-a împuternicit pe Duhul Său cel Sfânt să fie Învăţătorul şi Călăuzitorul permanent al celui credincios! – Calea către Hristos, ed. 2013, p. 68

[Duhul Sfânt] vine în lume ca reprezentant al lui Hristos. El este nu numai martorul credincios şi adevărat al Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi Acela care cercetează gândurile şi planurile inimii. Este izvorul la care trebuie să privim pentru eficienţă în vederea restaurării chipului moral al lui Dumnezeu în om. Duhul Sfânt era căutat cu înfocare în şcolile profeţilor; influenţa Sa transformatoare avea să aducă chiar şi gândurile în armonie cu voia lui Dumnezeu şi să stabilească o legătură vie între pământ şi cer. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, ed. 1997, pp. 544–545
Duhul Sfânt a venit cu o așa plinătate asupra ucenicilor care așteptau și se rugau, încât a cuprins fiecare inimă. Cel Infinit S-a manifestat cu putere în biserica Sa. Era ca și cum de veacuri această putere fusese zăvorâtă și acum Cerul se bucura, putând să reverse asupra bisericii bogăţiile harului Duhului Sfânt. Și, sub influenţa Duhului Sfânt, cuvintele de căinţă și mărturisire se amestecau cu imnuri de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulţumire și se profetiza. Cerul întreg s-a coborât să privească și să adore înţelepciunea fără egal și de necuprins a iubirii. Cuprinși de uimire, apostolii au exclamat: „Iată, aceasta este iubire!” Ei au devenit conștienţi de darul care le-a fost dat. Și care a fost urmarea? Sabia Duhului, proaspăt ascuţită cu putere și scăldată în fulgerele cerului, și-a croit drum prin necredinţă. Mii de oameni au fost convertiţi într-o zi. „Vă este de folos să Mă duc”, le spusese Hristos ucenicilor Săi, „căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 16:7). – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 30

Miercuri, 25 aprilie: Asigurarea mântuirii

Cine este de părere că nu contează dacă păzim sau nu poruncile lui Dumnezeu nu Îl cunoaşte pe Hristos. Isus spune: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui” (Ioan 15:10), iar cei care Îl urmează pe Isus vor face ce a făcut El. (…)
Satana va încerca să te ademenească să apuci pe cărările păcatului, promiţându-ţi că va rezulta ceva minunat din încălcarea Legii lui Dumnezeu, însă el este un înşelător. El nu-ţi vrea decât ruina. (…) Hristos a venit ca să pună capăt stăpânirii celui rău. (…) Omul era atât de slăbit din cauza fărădelegilor, încât nu avea destulă putere morală ca să iasă din slujba lui Satana şi să intre în slujba singurului Dumnezeu adevărat; dar Isus, Prinţul vieţii, căruia i-a fost dată „toată puterea în cer şi pe pământ”, îi va da fiecărui suflet care doreşte mântuirea puterea necesară ca să îl înfrângă pe duşmanul oricărei neprihăniri. – That I May Know Him, p. 125
Cu credinţă, femeia din Fenicia s-a aruncat asupra barierelor ridicate între evrei şi neamuri. Împotriva descurajării, fără să ia seama la aparenţele care ar fi putut s-o determine să se îndoiască, ea s-a încrezut în dragostea Mântuitorului. Aşa doreşte Hristos să ne încredem în El. Binecuvântările mântuirii sunt pentru fiecare suflet. În afară de propria alegere, nimic nu îl poate împiedica pe vreun om să aibă parte de făgăduinţa dată prin Hristos în Evanghelie. – Conflict and Courage, p. 297
În curţile de sus, Hristos pledează pentru biserica Sa – pledează pentru aceia pentru care a plătit preţul de răscumpărare cu sângele Lui. Secolele, epocile nu pot diminua deloc eficiența jertfei Sale de ispăşire. Nici viaţa, nici moartea, nici înălţimea, nici adâncimea nu ne pot despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus; nu pentru că noi L-am ţine foarte strâns, ci pentru că El ne ţine foarte strâns în mâna Sa. Dacă mântuirea noastră ar depinde de eforturile noastre, nu am putea fi mântuiţi, dar ea depinde de Acela care Se află în spatele tuturor făgăduinţelor. Poate că strânsoarea mâinii noastre pare slabă, însă El ne iubeşte ca un frate mai mare; atâta timp cât păstrăm legătura cu El, nimeni nu ne poate smulge din mâna Sa.
Isus, scumpul Isus, „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:6,7). O, cât de privilegiaţi suntem că putem să mergem la Isus exact aşa cum suntem şi să ne aruncăm în braţele iubirii Sale! Nu avem altă speranţă decât în Isus. Doar El ne poate apuca de mână ca să ne scoată din adâncurile descurajării şi disperării şi să ne aşeze picioarele pe Stâncă. Dacă sufletul omului se poate prinde de Isus cu toată disperarea data de conştientizarea nevoii lui foarte mari, Isus Se va prinde de sufletele pe care le-a cumpărat cu sângele Lui mai puternic decât se prinde păcătosul de El. – That I May Know Him, p. 80

Joi, 26 aprilie: Evanghelia veşnică

Invitaţia Evangheliei trebuie să fie vestită în întreaga lume, „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi și oricărui norod” (Apocalipsa 14:6). Ultima solie de avertizare și de har trebuie să lumineze întregul pământ cu slava ei. Ea trebuie să ajungă la toate categoriile sociale, bogaţi și săraci, la cei din înalta societate și la oamenii simpli. Domnul Hristos spune: „Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa.”
Lumea piere pentru că îi lipsește Evanghelia. Există o foamete după Cuvântul lui Dumnezeu. Doar puţini predică acest Cuvânt neamestecat cu tradiţia omenească. Deși au Biblia în mâinile lor, oamenii nu primesc binecuvântările pe care Dumnezeu le-a pus în ea pentru ei. Domnul îi cheamă pe slujitorii Lui să le ducă oamenilor solia Sa. Celor care pier în păcatele lor trebuie să le fie vestit Cuvântul vieţii veșnice. (…)
Într-o mare măsură, această misiune trebuie îndeplinită printr-o lucrare personală. Aceasta a fost metoda de lucru a Domnului Hristos. Lucrarea Sa a fost constituită în mare parte din conversaţii particulare. El a manifestat o consideraţie deosebită pentru audienţa formată dintr-un singur suflet. Adesea, prin acel suflet, solia s-a răspândit la mii de oameni.
Nu trebuie să așteptăm ca oamenii să vină la noi, ci să-i căutăm acolo unde se află. Predicarea Cuvântului la amvon este doar începutul lucrării. Există o mulţime de oameni la care Evanghelia nu va ajunge niciodată dacă nu le este dusă. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 166–167
Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi, pentru că a luat măsuri ample, prin aceea că L-a oferit pe singurul Său Fiu ca să plătească răscumpărarea omului. Cei care vor pieri vor pieri pentru că refuză să fie adoptaţi ca fii ai lui Dumnezeu prin Hristos Isus. Mândria îl împiedică pe om să accepte măsurile luate pentru mântuire. Însă meritul personal nu-l va ajuta să intre în prezenţa lui Dumnezeu. Cel ce-i va face posibilă intrarea va fi harul împărtăşit al lui Hristos prin credinţa în Numele Lui. Nu putem lua faptele sau sentimentele de bucurie de moment ca dovadă că oamenii sunt aleşi de Dumnezeu; pentru că ei sunt aleşi prin Hristos.
Isus spune: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Atunci când vine la Hristos, conştient de vina şi de nevrednicia lui, înţelegând că merită pedeapsa, dar contând pe îndurarea şi dragostea lui Hristos, păcătosul pocăit nu va fi alungat. El îşi însuşeşte dragostea iertătoare a lui Dumnezeu şi în inima lui răsare recunoştinţa voioasă pentru compasiunea şi dragostea infinită a Mântuitorului său. Faptul că a fost luată măsura aceasta pentru el în curţile cerului înainte de întemeierea lumii, faptul că Hristos ia asupra Sa pedeapsa pentru fărădelegile omului şi îi atribuie neprihănirea Sa, îl copleşesc de uimire. – Our High Calling, p. 78

Vineri, 27 aprilie: Studiu suplimentar

Asemenea lui Hristos, ed. 2008, p. 330.