[joi, 3 iulie] Schimbare de planuri

 

 

6. Potrivit pasajului din Exodul 2:11-25, care au fost evenimentele care s-au petrecut cu repeziciune și au schimbat cu totul direcția vieții lui Moise? Ce lecții putem învăța de aici?

 

Exodul 2:11-25

11 În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui. 12 S-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. 13 A ieşit şi în ziua următoare şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?” 14 Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai-mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine cum ai omorât pe egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.” 15 Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să-l omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână. 16 Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. 17 Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci, Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. 18 Când s-au întors ele la tatăl lor, Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” 19 Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” 20 Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” 21 Moise s-a hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora. 22 Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherşom (Sunt străin aici); „căci”, a zis el, „locuiesc ca străin într-o ţară străină.” 23 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit, şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu. 24 Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. 25 Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel şi a luat cunoştinţăt de ei.

 

Ce avea să facă Moise? Avea să cedeze în fața ispitei Egiptului și a plăcerilor de la curte? Sau avea să îndure greutățile alături de poporul lui chinuit? Evenimentele l-au forțat în scurt timp să ia o decizie. „Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să-l omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână” (Exodul 2:15). După crimă, Moise nu a avut de ales, cel puțin în ceea ce privește rămânerea în Egipt. Astfel, orice planuri ar fi existat pentru el, de a urca pe tronul Egiptului și de a deveni un „zeu”, au luat repede sfârșit. În loc să devină un zeu fals, Moise avea să-L slujească pe adevăratul Dumnezeu. Fără îndoială, în momentul în care a fugit, Moise habar nu avea ce îi rezervă viitorul.

 

„Fapta lui Moise [uciderea egipteanului] a ajuns repede la cunoștința egiptenilor și, foarte mult exagerată, a ajuns curând la urechile faraonului. cestuia i-a fost prezentată fapta ca însemnând foarte mult – Moise ar fi urmărit să-și ridice poporul împotriva egiptenilor, pentru a răsturna stăpânirea și a se așeza pe tron; astfel, atâta vreme cât el era în viață, imperiul nu avea să fie în siguranță. Monarhul a hotărât imediat ca Moise să fie ucis, dar, dându-și seama de pericolul care-l amenința, Moise a încercat să scape, fugind spre Arabia” (Ellen G. White,  „Patriarhi și profeți”, p. 247).

 

Moise a trăit 120 de ani (Deuteronomul 34:7), iar viața sa poate fi împărțită în trei perioade a câte 40 de ani. Primii 40 de ani au fost în Egipt,  mare parte din ei în palatul regal. Următorii 40 de ani i-a petrecut în casa lui Ietro, în Madian. Ultimii lui 40 de ani ocupă cea mai mare parte a primelor cinci cărți care îi sunt atribuite (și cea mai mare parte a acestui trimestru), constituind istoria chemării timpurii a poporului Israel de a da mărturie unei lumi căzute în idolatrie, pentru a dezvălui natura și caracterul adevăratului Dumnezeu (vezi Deuteronomul 4:6-8).

 

A fost planul lui Dumnezeu ca Moise să-l omoare pe egiptean? Dacă nu, ce ne învață această relatare despre cum Dumnezeu poate interveni în orice situație și o poate folosi pentru scopurile Sale? Cum ne ajută Romani 8:28 să înțelegem acest adevăr important?

 

 

Post-ul [joi, 3 iulie] Schimbare de planuri apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro