[duminică, 25 mai] Un ajutor foarte prezent în necazuri

 

 

1. Ce mesaj de speranță putem extrage din Psalmul 46, în mijlocul agitației vieții de acum și știind ce se va abate asupra pământului în marea luptă din zilele sfârșitului?

 

Psalmul 46

1 Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
2 De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
3 Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.
4 Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.
5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
6 Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.
7 Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.
8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
9 El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război.
10 „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”
11 Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

 

Psalmul 46 pare să facă referire la o temă pe care o găsim în Epistola către evrei: existența a ceva mai bun. Isus Hristos este mai bun decât marele-preot pământean, jertfa Lui este mai bună decât toate jertfele animale, iar sanctuarul ceresc este mai bun decât ilustrările care au existat pe pământ. Acest psalm are însă o abordare diferită. Autorul nu pune lucruri bune în contrast cu lucruri mai bune, ci pune în paralel o lume răzvrătită – și consecințele teribile ale acestei răzvrătiri – cu perspectiva lucrurilor mai bune pe care Dumnezeu le are în plan pentru noi.

 

Fără îndoială acest psalm este plin de speranță și de făgăduința că până și în mijlocul pustiirii, încercărilor, suferinței și războaielor cu care ne  confruntăm, în cele din urmă ne vom găsi liniștea și vom cunoaște faptul că El este Dumnezeu (Psalmii 46:10, BTF), convinși că într-o zi toate acestea se vor sfârși și că Dumnezeu va „fi înălțat pe pământ” (Psalmii 46:10, BTF).

 

De notat și ce scrie în versetul 2: „De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.” Nu putem să nu ne ducem cu gândul la scenele care vor avea loc la a doua venire: „Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor” (Apocalipsa 6:14); la „venirea zilei lui Dumnezeu, […] cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului” (2 Petru 3:12). Lumea noastră prezentă, cu toate relele care o însoțesc, nu va dura la nesfârșit, iar mintea noastră de acum abia dacă poate cuprinde perspectiva în legătură cu ce va urma după aceea. Pentru moment însă, trebuie doar să rezistăm, să rămânem în credință și să ne ținem strâns de revelația lui Dumnezeu pe care o avem, în special prin jertfa Domnului Isus.

 

Oricât de rău ar sta lucrurile în această lume (și știm că vor sta și mai rău), ce speranță găsești în cunoașterea bunătății, puterii și caracterului lui Dumnezeu?

 

 

Post-ul [duminică, 25 mai] Un ajutor foarte prezent în necazuri apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro