DEMN DE A FI LĂUDAT

Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!
Apocalipsa 5:12

Citesc Mesia, de Jerry D. Thomas, capitolul „Isus obține victoria”. Ceea ce m-a frapat până în adâncul inimii și al sufletului meu, este următorul citat: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” – Apocalipsa 5:12 (p. 83). Atunci când, în sfârșit, vom înțelege, „ne vom arunca la picioarele Lui coroanele și vom cânta”. Ce sentiment de admirație aduce acest lucru față de Isus al nostru, care a trecut prin pustiul ispitelor pentru tine și pentru mine.

Ce realizare este faptul că Isus S-a așezat acolo unde ar trebui să fiu eu – înfruntându-l pe Satana – și totuși a făcut-o fără să păcătuiască sau să i Se închine lui Satana. El m-a avut pe mine în gând. Te-a avut pe tine în gând. Pentru că ne-a iubit atât de mult, El a ales să folosească, atunci când a fost ispitit, doar cuvintele „este scris”, pentru că dragostea Sa pentru Tatăl Său și pentru noi era mai mare decât orice avea Satana să Îi ofere. Cu toate acestea, era un preț pe care El l-a simțit, după cum a fost declarat:

„După ce Satana a fugit, Isus a căzut la pământ epuizat și aproape mort. Îngerii din ceruri urmăriseră bătălia, privindu-l pe iubitul lor Comandant în timp ce suferea pentru a deschide o cale de scăpare pentru oameni. El supraviețuise testului mai mare decât oricare altul pe care oamenii l-ar fi putut îndura. Acum, acei îngeri Îi aduceau mâncare și apă, împreună cu un mesaj despre dragostea Tatălui Său. Ei L-au asigurat că cerul răsuna de bucurie pentru victoria Lui (p. 83).

În timp ce contemplu aceste scene cu ochii minții mele, îmi dau seama că bătălia emoțională, fizică și spirituală pe care Isus a dus-o a fost una biruitoare doar pentru că S-a conectat cu Tatăl Său. Singura speranță pentru noi este să rămânem conectați cu Tatăl nostru. Să ne agățăm de El prin intermediul imaginației noastre, prin cercetarea Bibliei și prin timpul petrecut cu El. Să Îi luăm mâna, așa cum este întinsă spre noi, spre tine și spre mine. El ne întinde mâna și ne spune: „Te iubesc. Te-am salvat. Ești a mea. Am ales să merg la cruce pentru tine. Nu-mi pot imagina să trăiesc eternitatea fără să fiu aproape de tine.”

Eu aleg să mă prind de mâna Lui și te invit să faci la fel, în timp ce El cuprinde în îmbrățișarea Sa incredibilă, unde vei găsi dragoste și siguranță. Acceptă darul harului Său, căci El este vrednic să fie lăudat!

Mary H. Maxson


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.