Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii.
Proverbele 16:18
Este joi, ultima zi a lunii. Principalul meu venit lunar este un cec de asigurări sociale, pe care îl primesc în mod normal între prima și a treia zi a lunii. Trăiesc din aceste fonduri, pe lângă toate celelalte daruri pe care Dumnezeu mi le oferă prin intermediul familiei, al unui loc de muncă doar cu jumătate de normă, al unor cadouri etc. Acum, aveam mâncare suficientă, inclusiv o pâine gratuită de la magazinul de reduceri și apă potabilă pentru trei zile. Eram sigură că totul, cu excepția apei, va rezista până la sosirea cecului meu de asigurări sociale. Am avut dreptate. Apa potabilă a rezistat până în această dimineață.
Aseară, începusem să caut 97 de cenți cu care să cumpăr un galon de apă. Am găsit șaizeci de cenți – o monedă de 25 de cenți, două de 10 cenți și trei de 5 cenți. Apoi am găsit treizeci de bănuți pentru a completa suma necesară. M-am tot rugat să găsesc o monedă de 25 de cenți pentru a nu fi nevoită să intru în magazin cu TOȚI acei bănuți.
Atunci mi-am dat seama că mândria mea era încă foarte vie. Îmi era rușine să intru în magazin și să număr treizeci de bănuți pentru a plăti galonul de apă. Îmi era rușine, în același timp, de mândria mea – rușine de a fi rușinată. Duhul lui Dumnezeu mi-a reamintit cu blândețe: „Nimic din toate acestea nu are legătură cu tine, Helen! Lupta este între Dumnezeu și Satana.” Dumnezeu promisese că îmi va satisface toate nevoile, așa că, de ce eram îngrijorată sau rușinată? Satana mă pusese la încercare – dar acum Dumnezeu urma să fie glorificat.
După ce am căutat iertare, am intrat în magazin, mi-am luat apa și, încet, la casa de marcat, am introdus fiecare monedă în deschizătura automatului de marcat unde am plătit. În timp ce ieșeam din magazin, mi-am amintit că pentru Mântuitorul nostru momentul de plată nu fusese o opțiune. Petru ne amintește că: „El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi” (1 Petru 1:20). Decizia de a muri pentru păcatele omenirii a fost stabilită înainte de întemeierea lumii. După ce a devenit păcat pentru noi, El a purtat rușinea noastră pe cruce, declarând: „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39). El a purtat durerea și rușinea mea. Prin urmare, nu există nicio justificare pentru mândrie.
Îți mulțumim, Tată, în Numele lui Isus, pentru dragostea Ta și pentru angajamentul Tău de a ne transforma pe noi, ființe umane fragile, în chipul Fiului Tău. Îți mulțumesc că mi-ai luat mândria mea păcătoasă, Te rog. Amin.
