[Luni] 30 Aprilie
Ce încearcă ei să spună?
Oameni diferiţi, păreri diferite. Unele dintre citatele de mai jos reprezintă păreri ale cetăţenilor Împărăţiei lui Dumnezeu; altele poate că nu sunt. Observi deosebirile? Cum se raportează aceste afirmaţii la ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său? După ce vei parcurge textele din secţiunea „Dumnezeu spune…” a lecţiei, notează declaraţia care transmite convingerea ta. Pregăteşte-te să te autocitezi la Şcoala de Sabat.
„Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt întruchipate în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Hristos. Ele exprimă dragostea, voinţa şi scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportament şi la relaţii umane şi sunt obligatorii pentru toţi oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său şi standardul judecăţii lui Dumnezeu.” – ”Adventiștii de Ziua a Șaptea cred…”
„Prin intermediul Duhului Sfânt, Legea lui Dumnezeu scoate în evidenţă păcatul şi trezeşte simţământul nevoii după un Mântuitor. Mântuirea se realizează prin har, şi nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creştin şi dă naştere la un simţământ de stare de bine. Ea constituie dovada dragostei noastre faţă de Dumnezeu şi a interesului pentru semenii noştri. Ascultarea care vine din credinţă demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma vieţile şi întăreşte în acest fel mărturia creştină.” – H. Heinz, teolog
„O falsă închipuire despre o libertate fără «restricţia» Legii este o absurditate, ca şi cum ne-am imagina că trăim fără legea gravitaţiei sau fără legile opticii şi acusticii.” – Vilhelm Moldovan, autor creştin
„Legea este exprimarea gândirii lui Dumnezeu; când este primită în Hristos, ea devine gândirea noastră. Ea ne înalţă deasupra puterii naturale a dorinţelor şi tendinţelor, deasupra ispitelor care ne duc la păcat.” – Ellen White, autoare inspirată