Vești misionare – 21 aprilie 2018
O femeie scundă
Fusesem solicitată de conducerea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea să ţin o evanghelizare la o universitate adventistă din Rwanda, ca parte a programului misionar din anul 2016, care a avut ca rod un număr fără precedent de botezuri: o sută unsprezece mii!
La încheierea evanghelizării, cu ocazia botezului a o sută șaptezeci de tineri, pastorul local a venit la mine şi mi-a făcut următoarea mărturisire:
– Acum, că suntem prieteni, pot să-ţi spun un lucru: când am auzit că urma să vină la noi un predicator american, m-am bucurat foarte mult. Mă aşteptam să vină un bărbat alb înalt şi solid. Dar când mi-au făcut cunoştinţă cu tine, am fost foarte decepţionat. Nu m-am aşteptat la prea mult. Acum, draga mea colegă şi soră, regret că am avut atât de puţină credinţă. Ai făcut în această universitate o lucrare pe care niciunul dintre noi n-a reuşit să o facă!
Realitatea este că nu am prea multe de oferit. Însă, dacă inima este dispusă, Dumnezeu poate face lucruri extraordinare. Cum se explică totuşi succesul misiunii din Rwanda? Răspunsul este simplu: IMPLICAREA TOTALĂ A CREDINCIOŞILOR – punerea la lucru a fiecărui credincios în misiunea pentru Isus.
În Rwanda, membrii bisericii locale şi-au pus ţinta de a lucra personal cu oamenii. Au abandonat ideea că evanghelizările ar trebui ţinute exclusiv de pastori. Nu aveau pregătire de specialitate, ci pur şi simplu şi-au pus la lucru talentele pe care le primiseră de la Dumnezeu şi au lucrat cu oamenii pentru care Hristos Şi-a dat viaţa. Au devenit conştienţi că Isus vine curând şi că adventiştii de ziua a şaptea au o chemare înaltă. Au spus: „Iată-mă, Doamne! Trimite-mă!”
Mulţi rwandezi, de toate vârstele, au venit la mine şi mi-au spus: „Vanessa, vin la biserică de foarte mulţi ani, dar niciodată n-am văzut-o atât de vie. De-abia acum îmi dau seama că n-ar trebui să aştept ca biserica să facă ceva. Fiecare trebuie să facă ceva. Eu trebuie să fac ceva!”
Tinerii au venit la mine şi mi-au spus: „Nu ştiu să predic. Nu ştiu să cânt. Dar am mulţi prieteni şi îi pot influenţa în bine. Viaţa mea va fi o predică pentru ei. Am învăţat foarte multe la evanghelizarea aceasta şi voi începe să ţin studii biblice!”
Sinceritatea acestor membri ai bisericii a schimbat Rwanda aproape la fel de mult cum au schimbat Isus şi cei doisprezece ucenici ai Lui lumea în trei ani! Şi câte am reuşi să facem dacă am adopta în bisericile noastre locale IMPLICAREA TOTALĂ A CREDINCIOŞILOR! Cât de curand L-am vedea atunci pe Isus!
Autor: Vanessa Rocha. Are douăzeci și trei de ani, este din sudul Californiei; este lucrătoare biblică şi solistă.