Comentarii inspirate (st. 3)
Isus și cartea Apocalipsa – Comentarii inspirate
Sabat după-amiază, 14 aprilie
Cuvântul lui Dumnezeu este sfetnicul nostru, fiindcă el ne conduce de-a lungul secolelor, dându-ne mărturie despre faptul că adevărul nu se schimbă. Niciunul dintre străvechile instrumente defensive din Cuvântul lui Dumnezeu, adecvate pentru timpuri speciale, nu s-a în- vechit. Nicio parte din Biblie nu a murit de bătrâneţe. Toată istoria poporului lui Dumnezeu trebuie studiată de noi astăzi, ca să putem beneficia de pe urma experienţelor consemnate. – My Life Today, p. 25
Nimeni să nu creadă că este inutil să cerceteze Apocalipsa, în stră- duinţa de a cunoaşte înţelesul adevărului cuprins în această carte, pen- tru că nu poate explica însemnătatea fiecărui simbol din ea. Cel care i-a descoperit aceste taine lui Ioan îi va da cercetătorului sârguincios după adevăr o pregustare a lucrurilor cereşti. Cei a căror inimă este deschisă pentru primirea adevărului vor fi făcuţi în stare să înţeleagă învăţătu- rile ei şi li se va acorda binecuvântarea făgăduită acelora care „ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea”.
În Apocalipsa, se întâlnesc şi se sfârşesc toate cărţile Bibliei. Aici este completarea cărţii lui Daniel. Una este o profeţie, cealaltă o des- coperire. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 430
Trăim în timpul pericolelor din zilele de pe urmă, iar lucrarea noastră este aceea de a avertiza poporul de primejdia în care se află. Să nu îngăduim ca scenele solemne pe care le-a descoperit profeţia să rămână necunoscute. Dacă poporul nostru ar fi măcar pe jumătate conştient, dacă ar înţelege cât de aproape sunt evenimentele descrise în Apocalipsa, în bisericile noastre s-ar produce o reformă şi mult mai mulţi ar crede solia. (…) Ascultaţi ce spune Daniel, ascultaţi ce spune Apocalipsa şi vestiţi adevărul! Dar, oricare ar fi subiectul prezentat, înălţaţi-L pe Isus ca sursă a fiecărei nădejdi, „Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă”. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, ed. 2007, p. 115
Hristos Se află între cele şapte sfeşnice de aur, trecând de la o bi- serică la alta, de la o comunitate la alta, de la o inimă la alta. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Dacă sfeşnicele ar fi lăsate în grija oamenilor, cât de des ar pâlpâi flacăra şi s-ar stin- ge! Dar Dumnezeu nu a lăsat biserica Sa pe mâna oamenilor. Hristos, Acela care Şi-a dat viaţa pentru lume, pentru ca toţi cei care cred în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică, este adevăratul Străjer al casei. El este Paznicul credincios şi adevărat al curţilor templului Domnului. Avem motive să-I mulţumim că nu depindem de un preot sau de un pastor pământesc. Suntem ocrotiţi de puterea Lui. Prezenţa şi harul lui Hristos sunt secretul vieţii şi luminii. – The Upward Look, p. 207
Duminică, 15 aprilie: Structura cărţii Apocalipsa
Să dedicăm mai mult timp studiului Bibliei. Noi nu înţelegem Cuvântul aşa cum ar trebui. Cartea Apocalipsa începe cu un îndemn de a înţelege învăţătura pe care o conţine. Dumnezeu declară: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape.” Când vom înţelege ce înseamnă această carte pentru noi, ca popor, în mijlocul nostru se va vedea o mare înviorare. În ciuda îndemnului care ne-a fost adre- sat, de a cerceta şi a studia această carte, noi nu înţelegem pe deplin învăţăturile ei.
În trecut, profesorii au declarat că Daniel şi Apocalipsa sunt cărţi sigilate, iar oamenii s-au îndepărtat de ele. Mâna lui Dumnezeu a retras de pe aceste fragmente ale Cuvântului Său vălul de mister aparent care i-a împiedicat pe mulţi să-l ridice. Însuşi numele de Apocalipsa se află în contradicţie cu declaraţia că ea este o carte si- gilată. „Apocalipsa” înseamnă descoperirea unui lucru important. Adevărurile din această carte le sunt adresate celor ce trăiesc în zilele din urmă. Cortina este dată la o parte, iar noi stăm în faţa obiectelor sacre din Locul Sfânt. Să nu rămânem afară, ci să intrăm, nu cu gân- duri nepăsătoare şi lipsite de respect, nu cu paşi grăbiţi, ci cu respect şi cu teamă sfântă. Ne apropiem de timpul când trebuie să se împli- nească profeţiile cărţii Apocalipsa. – Mărturii pentru pastori şi slujito- rii Evangheliei, ed. 2007, pp. 110–111
Ar trebui să vă rugaţi personal, crezând că El ascultă fiecare cu- vânt pe care îl rostiţi. Deschideţi-vă inima pentru ca El să o cercete- ze; mărturisiţi-vă păcatele, cerându-I să vă ierte, apelând la meritele jertfei Sale şi apoi, prin credinţă, contemplaţi marele plan de răscum- părare, iar Mângâietorul vă va aminti toate lucrurile.
Cu cât veţi studia mai mult caracterul lui Hristos, cu atât El vi se va părea mai frumos. Domnul va deveni pentru voi ca o persoană apropiată, ca un bun prieten; Îl veţi urma cu dragoste. (…) Dacă vă veţi gândi la Isus şi dacă veţi vorbi despre El, veţi putea deveni ca El în spirit şi în caracter. Veţi reflecta chipul Său în lucrurile importan- te, curate şi spirituale. Veţi avea gândul lui Hristos, iar El vă va tri- mite în lume ca reprezentaţi spirituali ai Săi. – Asemenea lui Hristos, ed. 2008, p. 55
Lucrul cel mai important este să-I servim Domnului cu deplină hotărâre a inimii şi să căutam să devenim ai Domnului cu inimă şi cuget. Toţi cei care vin la Mântuitorul după sfat vor primi exact aju- torul de care au nevoie, dacă vin în umilinţă şi se prind cu tărie de făgăduinţa: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide” (Matei 7:7). – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 123
Luni, 16 aprilie: Imagini ale lui Isus
Sufletul care s-a predat lui Hristos este mai de preţ în ochii Lui decât lumea întreagă. Mântuitorul ar fi trecut prin agonia Calvarului, chiar dacă prin aceasta n-ar fi fost mântuit decât un singur om. El nu îl va pă- răsi niciodată pe niciunul dintre cei pentru care a murit. Dacă urmaşii Săi aleg să nu-L părăsească, El îi va păstra prin puterea Sa pe toţi.
În toate încercările noastre, avem un ajutor care nu lipseşte nici- odată. El nu ne lasă să luptăm singuri cu ispita, să ne batem cu răul şi să fim în cele din urmă zdrobiţi sub poveri şi întristare. Cu toate că acum este ascuns de privirea muritorilor, urechea credinţei poate auzi glasul Lui, zicând: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine.” „Eu sunt cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18). Am suferit întristările tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale. Cunosc lacrimile tale. Şi Eu am plâns. Cunosc chiar şi durerile prea adânci pentru a fi rostite la urechea unui om. Să nu crezi că eşti singur şi părăsit. Deşi suferinţa ta nu mişcă nicio coardă sensibilă în vreo inimă de pe pământ, priveşte la Mine şi vei trăi. „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clă- tina, zice Domnul care are milă de tine” (Isaia 54:10). – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 416
Curând, apare la răsărit un nor mic şi negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care Îl înconjoară pe Mântuitorul şi care, de la dis- tanţă, pare învăluit în întuneric. Copiii lui Dumnezeu ştiu că acesta este semnul Fiului omului. În tăcere solemnă, ei privesc cum se apropie de pământ, făcându-se din ce în ce mai luminos şi mai glorios, până când devine un nor mare şi alb, la baza căruia se vede o strălucire ca de foc, iar deasupra, curcubeul legământului. Isus vine acum ca un cuceritor puternic, nu ca un „om al durerii” (Isaia 53:3), ca să bea cupa amară a ruşinii şi a suferinţei; vine biruitor în cer şi pe pământ, ca să-i jude- ce pe cei vii şi pe cei morţi. „Cel ce Se cheamă «Cel credincios» şi «Cel adevărat»… judecă şi Se luptă cu dreptate”, iar „oştile din cer” Îl urmea- ză (Apocalipsa 19:11,14). Este însoţit de o mulţime imensă de îngeri sfinţi, care intonează imnuri cereşti. Firmamentul pare plin de chipuri strălucitoare – „de zece mii de ori zece mii şi mii de mii” (Apocalipsa 5:11). Niciun om nu poate descrie acea scenă, nicio minte muritoare nu-şi poate imagina splendoarea ei. „Măreţia Lui acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui” (Habacuc 3:3,4). Când norul viu se apropie mai mult, orice ochi pri- veşte la Prinţul vieţii. Pe frunte nu mai are o coroană de spini care să-L rănească, ci o diademă de slavă. Strălucirea feţei Sale întrece lumina orbitoare a soarelui la amiază: „Pe haină şi pe coapsă avea scris nu- mele acesta: «Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor»” (Apocalipsa 19:16). – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 526–527
Marți, 17 aprilie
Jertfele şi darurile din ritualul mozaic arătau permanent către o slujbă mai bună, una cerească. Sanctuarul de pe pământ era „o asemănare pentru vremurile de acum” în care erau aduse daruri şi jertfe; cele două încăperi sfinte ale lui erau „chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”; fiindcă Hristos, Marele nostru Preot, este astăzi „slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul”. – Lift Him Up, p. 26
Prin această uşă deschisă din templul lui Dumnezeu, vedem Legea împărătească aşezată în chivotul legământului. Prin această uşă des- chisă, lumina coboară de la acea lege sfântă, dreaptă şi bună, înfă- ţişându-i omului adevăratul standard al neprihănirii, ca să nu facă nicio greşeală în formarea unui caracter care să corespundă cerin- ţelor lui Dumnezeu. Păcatul este condamnat de Legea aceasta şi noi trebuie să-l înlăturăm. Mândria şi egoismul nu pot găsi loc în caracter decât dacă Îl alungă pe Acela care este blând şi smerit cu inima.
Legea lui Dumnezeu este standardul după care trebuie verificat caracterul; dacă ridicăm un standard care să ne convină şi dacă în- cercăm să respectăm un criteriu inventat de noi, vom nu vom reuşi să câştigăm cerul în final. (…)
Dragostea pentru om L-a determinat pe Dumnezeu să-Şi exprime voinţa în cele zece precepte ale Decalogului. (…) În Legea Sa, Dumnezeu i-a dat omului o regulă completă de viaţă. Dacă va asculta de ea, va trăi prin ea, prin meritele lui Hristos. Dacă o va încălca, ea are puterea de a-l condamna. Legea îi trimite pe oameni la Hristos, iar Hristos le îndreap- tă privirea înapoi, către Lege. – Our High Calling, p. 138
Când vă apropiaţi de crucea de pe Golgota, vedeţi acolo o dragoste fără egal. Când înţelegeţi, prin credinţă, semnificaţia jertfei, vă vedeţi pe voi înşivă ca fiind nişte păcătoşi condamnaţi de Legea care a fost călcată. Aceasta este pocăinţa. Când veniţi cu o inimă umilită, găsiţi iertarea, pentru că Isus Hristos este reprezentat stând fără încetare la altar, înfăţişând clipă de clipă jertfa adusă pentru păcatele lumii. El este un slujitor al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul. Umbrele ceremoniale ale tabernaculului iudaic nu mai au nicio valoare. Nu mai trebuie să fie făcută o ispăşire zilnică şi anua- lă, dar jertfa ispăşitoare adusă printr-un mijlocitor este esenţială din cauza săvârşirii neîncetate a păcatului. Domnul Isus slujeşte ca preot în prezenţa lui Dumnezeu, prezentându-Şi sângele vărsat, aşa cum era prezentat în trecut sângele mielului înjunghiat. Domnul Isus în- făţişează jertfa adusă pentru fiecare păcat şi pentru fiecare defect al celor păcătoşi. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 299
Miercuri, 18 aprilie: Hristos în Apocalipsa (1)
Când [Hristos] a coborât pas cu pas de pe tronul Său, natura divină I-a fost acoperită în natura umană; însă în minunile Sale, în învăţătu- rile Sale, în patimile Sale, în felul în care a suportat trădarea, în ridi- culizarea şi o judecată nedreaptă, în moartea Sa prin crucificare, în îngroparea Sa printre cei bogaţi, în învierea Sa, în cele patruzeci de zile petrecute pe pământ, în înălţarea Sa, în triumful Său, în preoţia Sa există comori inepuizabile de înţelepciune, consemnate pentru noi de inspiraţia din Cuvântul lui Dumnezeu. Apele vieţii mai curg încă în torente bogate de mântuire. Tainele răscumpărării, împleti- rea divinului cu umanul în Hristos, întruparea, jertfa şi mijlocirea Sa vor fi suficiente pentru a oferi minţii, inimii, limbii şi peniţei teme de gândire şi exprimare cât va ţine timpul; şi timpul nu va fi îndestulător pentru a epuiza minunile mântuirii, ci, de-a lungul veacurilor veşni- ce, Hristos va fi ştiinţa şi cântecul sufletului răscumpărat. Noi aspecte ale desăvârşirii şi slavei lui Dumnezeu de pe chipul lui Isus Hristos se vor dezvălui permanent. Iar acum trebuie să existe o sprijinire totală pe meritul şi harul Său; trebuie să existe neîncredere în sine şi o cre- dinţă vie în El. – Lift Him Up, p. 40
Domnul a văzut că eram într-o situaţie deplorabilă şi L-a trimis în lumea noastră pe singurul Mesager căruia putea să-I încredin- ţeze marele Său tezaur de iertare şi har. Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, a fost mesagerul delegat. El a fost desemnat să facă o lu- crare pe care nici chiar îngerii nu o puteau îndeplini. Numai Lui Îi putea fi încredinţată lucrarea necesară pentru răscumpărarea unei lumi devastate şi ruinate de păcat. Şi, prin acest dar, Tatăl i-a dăruit lumii tot cerul. – Lift Him Up, p. 208
Hristos este gata să-i primească pe toţi cei care vin la El cu sin- ceritate. Dar nu va tolera nici măcar un dram de prefăcătorie sau de ipocrizie. El este singura noastră speranţă. El este Alfa şi Omega pen- tru noi. El este soarele şi scutul nostru, înţelepciunea noastră, sfinţi- rea noastră, neprihănirea noastră. Doar prin puterea Lui pot inimile noastre să fie păzite zilnic în dragostea lui Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 49
Când Domnul Hristos va veni iarăşi pe pământ, nu ca un arestat înconjurat de drojdia societăţii, oamenii Îl vor vedea ca Împărat al cerului. Domnul Hristos va veni în slava Sa, în slava Tatălui Său şi în slava sfinţilor îngeri. De zece mii de ori zece mii şi mii de mii de în- geri, fiii minunaţi şi biruitori ai lui Dumnezeu, de un farmec şi o slavă inegalabile, Îl vor însoţi în drumul Său. Apoi El va sta pe tronul slavei Sale şi înaintea Sa vor fi aduse toate naţiunile pământului. Atunci ori- ce ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. În locul unei coroa- ne de spini, El va purta o coroană de slavă – coroană în coroană. În locul acelei vechi haine regale de purpură, El va fi îmbrăcat cu haine de cel mai imaculat alb, „de o albeaţă pe care niciun nălbitor de pe pământ n-o poate da” (Marcu 9:3). Pe haina şi pe coapsa Lui va fi scris un nume: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (Apocalipsa 19:16). – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 642
Joi, 19 aprilie: Hristos în Apocalipsa (2)
Ioan, exilat pe Insula Patmos, (…) aude o voce spunându-i: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă” (Apocalipsa 1:11). Când aude vocea aceasta, Ioan cade la pământ ca mort. Nu suportă să vadă slava divină. Dar o mână îl ridică şi îşi aduce aminte că glasul este al Învăţătorului său. Este întărit şi poate suporta discuţia cu Domnul Isus.
La fel va fi şi cu cei din poporul rămăşiţei lui Dumnezeu care sunt împrăştiaţi – unii în locuri izolate din munţi, alţii exilaţi, alţii urmăriţi, alţii persecutaţi. Când vocea lui Dumnezeu este auzită şi strălucirea slavei este descoperită, când încercarea ia sfârşit, când zgura este în- depărtată, ei ştiu că se află în prezenţa Aceluia care i-a răscumpărat cu sângele Său. Hristos va fi pentru poporul Său lăsat să simtă mâna asupririi pentru credinţa şi mărturia lui Isus Hristos exact ce a fost pentru Ioan în exilul lui. (…) Nu există loc în care ochiul Său să nu pătrundă, nu există întristări şi suferinţe ale poporului Său la care compasiunea Lui să nu ajungă. – That I May know Him, p. 360
Ar trebui să nu uităm niciodată că dragostea – dragostea lui Hristos – este singura putere în stare să înmoaie inima şi să conducă la ascultare.
Toate marile adevăruri din Scripturi Îl au în centru pe Hristos; dacă sunt corect înţelese, toate duc la El. Hristos să fie înfăţişat drept afla şi omega, începutul şi sfârşitul marelui plan de mântuire. Prezentaţi-le oamenilor acele subiecte care le vor întări încrederea în Dumnezeu şi în Cuvântul Său şi care îi vor determina să cerceteze personal învăţăturile din el. Şi, pe măsură ce avansează, pas cu pas, în studiul Bibliei, vor fi mai bine pregătiţi să aprecieze frumuseţea şi ar- monia adevărurilor lui preţioase. – Review and Herald, 13 iunie 1912
Domnul Hristos spune: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” Creşterea noastră în har, bucuria noastră, capacitatea de a fi folositori – toate depind de legătura noastră cu Domnul Hristos. Comuniunea noastră cu El, rămânerea noastră în Hristos, zi de zi, oră de oră, con- stituie singura modalitate prin care putem să creştem în har. El nu este doar Autorul, ci şi Desăvârşitorul credinţei noastre. Hristos este cel dintâi, cel de pe urmă, totul în toate. El trebuie să fie cu noi nu numai la începutul şi la sfârşitul călătoriei noastre, ci la fiecare pas pe care îl facem pe cale. (…)
Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă – aceasta să fie prima activitate a ta. Roagă-te astfel: „O, Doamne, primeşte-mă să fiu cu totul al Tău! Aşez toate planurile mele la picioarele Tale. Folo- seşte-mă astăzi în serviciul Tău. Rămâi cu mine şi tot ce fac eu să fie făcut prin puterea Ta.” Această lucrare trebuie îndeplinită zilnic. În fiecare dimineaţă, consacră-te lui Dumnezeu pentru ziua aceea. Pune toate planurile tale la dispoziţia Lui, pentru a fi aduse la îndeplinire sau abandonate, după cum va hotărî El în providenţa Sa. În acest fel, zi de zi, ai posibilitatea de a-ţi încredinţa viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi astfel viaţa ta va fi modelată, devenind tot mai asemănătoare vieţii Domnului Hristos.
O viaţă trăită în Hristos este caracterizată de pace şi linişte sufle- tească. Poate că nu vei simţi stări de extaz, dar în sufletul tău se va instaura o încredere statornică, durabilă şi liniştitoare. Speranţa ta nu se află în tine; ea este în Domnul Hristos. Slăbiciunea ta este unită cu puterea Lui; neştiinţa ta, cu înţelepciunea Lui; lipsa ta de voinţă, cu tenacitatea Lui. Prin urmare, nu trebuie să te bazezi pe tine însuţi, nu trebuie să îngădui ca mintea să-ţi fie absorbită de persoana ta şi de interesele proprii, ci încrede-te în Hristos. Gândeşte-te la iubirea, la frumuseţea şi la desăvârşirea caracterului Său. – Calea către Hristos, ed. 2013, pp. 52–53