[sâmbătă, 12 septembrie] Introducerea Evangheliei după Ioan

 

 

Text de memorat:

 

Ioan 1:1

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”.

 

În prima săptămână am tratat finalul Evangheliei după Ioan, care explica de ce a scris Ioan evanghelia. Studiul din această săptămână ne întoarce la începutul evangheliei, unde Ioan prezintă direcția în care, inspirat de Duhul Sfânt, intenționează să îl conducă pe cititor. În primele cuvinte sau paragrafe ale scrierilor lor, autorii Noului Testament prezintă adesea temele pe care intenționează să le acopere. La fel face și Ioan, ale cărui teme sunt prezentate ca parte dintr-un amplu arc cosmic ce cuprinde adevăruri fundamentale despre Isus Hristos – adevăruri ce se întind până dincolo de începuturile creației.

 

Această prezentare de la începutul cărții le oferă cititorilor, care știu deja că Isus este Mesia, un avantaj pe care personajele din carte nu l-au avut. Cititorul poate vedea clar marile teme asupra cărora evanghelistul revine în timp ce spune istoria lui Isus Hristos. Aceste mari teme sunt plasate în perioada istorică a vieții pământești a Domnului Isus.

 

Studiul din această săptămână va începe cu Introducerea (Ioan 1:1-18) și îi va rezuma temele principale. Acestea vor fi apoi analizate și în alte contexte din Evanghelia după Ioan.

 

Zilnic

 

Biblia: Luca 24 – Ioan 6
1. Cine „s-a făcut că vrea să meargă mai departe”?
2. În cât timp s-a zidit templul?
3. Câți botezători erau în Israel?
4. Din care două motive căutau iudeii să-L omoare pe Domnul Isus?

 

Ellen G. White: „Calea către Hristos”, capitolul 3
5. Ce trăsături ale Domnului Isus „constituiau viața Sa”?

 

 

Post-ul [sâmbătă, 12 septembrie] Introducerea Evangheliei după Ioan apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro