[vineri, 24 mai]

 

 

„Cu cât văd mai de aproape caracterul nepătat al Domnului Hristos, cu atât mai puternică va fi dorința oamenilor de a fi asemenea chipului Său și cu atât mai puțin vor vedea în ei curăție și sfințenie. Dar, în timp ce ar trebui să ne conștientizăm starea de păcătoșenie, ar trebui și să ne sprijinim pe Domnul Hristos ca neprihănire a noastră, sfințenie și răscumpărare a noastră. Noi nu putem răspunde acuzațiilor lui Satana aduse împotriva noastră. Numai Domnul Hristos poate face o apărare eficientă în favoarea noastră. El este în stare să îl aducă la tăcere pe acuzator cu argumente bazate nu pe meritele noastre, ci pe ale Sale” („Mărturii pentru biserică”, vol. 5, p. 471, 472).

 

„Trăim acum în marea Zi a Ispăşirii. În ceremoniile simbolice, în timp ce marele-preot făcea ispăşire pentru Israel, tuturor li se cerea să-şi plece sufletul în pocăinţă şi în smerenie înaintea Domnului, ca să nu fie nimiciţi din poporul lui Dumnezeu. În acelaşi fel, toţi cei care vor ca numele lor să rămână în cartea vieţii trebuie ca acum, în puţinele zile de har care au mai rămas, să-şi umilească sufletul înaintea lui Dumnezeu, cu regret pentru păcate şi autentică pocăinţă” („Tragedia veacurilor”, p. 489, 490).

 

 

Post-ul [vineri, 24 mai] apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro