[luni, 20 mai] În Locul Preasfânt

 

 

2. Citește Leviticul 16:21,29-34; 23:26-32 și Evrei 9:23-28. De ce era Ziua Ispășirii atât de importantă în vechime?

 

Leviticul 16:21,29-34

„21 Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului celui viu şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul ţapului, apoi să-l izgonească în pustie printr-un om care va avea însărcinarea aceasta.

29 Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nicio lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. 30 Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă curăţiţi: veţi fi curăţiţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului. 31 Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică. 32 Ispăşirea să fie făcută de preotul care a primit ungerea şi care a fost închinat în slujba Domnului, ca să urmeze tatălui său în slujba preoţiei; să se îmbrace cu veşmintele de in, cu veşmintele sfinţite. 33 Să facă ispăşire pentru Locul Preasfânt, să facă ispăşire pentru cortul întâlnirii şi pentru altar şi să facă ispăşire pentru preoţi şi pentru tot poporul adunării. 34 Aceasta să fie pentru voi o lege veşnică: o dată pe an, să se facă ispăşire pentru copiii lui Israel, pentru păcatele lor.” Aaron a făcut întocmai cum poruncise lui Moise Domnul”.

 

Leviticul  23:26-32

„26 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 27 „În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi Ziua Ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. 28 Să nu faceţi nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru. 29 Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul lui. 30 Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui. 31 Să nu faceţi nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui. 32 Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.””

 

Evrei 9:23-28

„23 Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea. 24 Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. 25 Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui, 26 fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii, pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. 27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, 28 tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”.

 

Preoții slujeau în fiecare zi din an, dar în Ziua Ispășirii, numită în ebraică Yom Kippur, atenția întregului popor era îndreptată spre sanctuar. Leviticul 16 și 23 oferă instrucțiuni precise cu privire la Ziua Ispășirii. Nu se făcea nicio activitate obișnuită. Toată lumea postea. În timp ce marele-preot intra în prezența Domnului în numele lor în Locul Preasfânt, israeliții își cercetau inima. Toți Îl căutau pe Dumnezeu în umilință și cu mărturisiri sincere. Cine nu se smerea în Ziua Ispășirii avea să fie „nimicit”, adică să nu mai facă parte din poporul ales (Leviticul 23:27,29). În Ziua Ispășirii, marele-preot ducea în sanctuar sângele țapului pentru Domnul și, după ce stropea cu el capacul ispășirii, aplica sângele pe coarnele altarului de aur și ale altarului de aramă, purificând complet întregul sanctuar. După ce termina „de făcut  ispășirea”, marele-preot își punea mâinile pe țapul viu și mărturisea păcatele poporului Israel. Țapul era apoi trimis în pustiu pentru a fi separat de tabără pentru totdeauna (Leviticul 16:20-22). În timpul slujbelor zilnice, sângele era transferat asupra sanctuarului, arătând consemnarea păcatelor (Ieremia 17:1) și faptul că Dumnezeu Își asuma responsabilitatea pentru înlăturarea lor finală. Acum, în Ziua Ispășirii, sângele era transferat pe capul țapului ispășitor, al lui Azazel, care îl reprezenta pe Satana și demonstra faptul că acesta era responsabil în ultimă instanță de problema păcatului. Acest țap era dus departe în pustiu astfel încât, la sfârșitul Zilei Ispășirii, Dumnezeu să aibă un sanctuar și un popor curat. În sanctuarul ceresc, Hristos acționează în favoarea noastră. Inițial în Locul Sfânt, iar acum în Locul Preasfânt, începând cu anul 1844, anul care marchează sfârșitul celor 2.300 de zile. Vom trece de această mare judecată datorită lui Isus, Înlocuitorul nostru. După cum a spus Ellen G. White, suntem „îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 25). Ca răspuns la această neprihănire – acordată/atribuită – noi ne smerim sufletul, ceea ce presupune o renunțare la păcat. Aceasta înseamnă că nu am ajuns să acceptăm răul cu ușurință, că nu ne scuzăm și nici nu ne agățăm de păcate îndrăgite, ci creștem în har și trăim o viață sfântă.

 

Care este semnificația Zilei Ispășirii în viața noastră actuală? De ce ar trebui să aibă un impact decisiv asupra modului în care trăim?

 

 

Post-ul [luni, 20 mai] În Locul Preasfânt apare prima dată în Studiu Biblic.

Biblia zilnică BibliaZilnica.ro