[miercuri, 21 februarie] Înșelăciunea căii rele
4. Citește Psalmul 141. Pentru ce se roagă psalmistul?
Psalmul 141
„1 Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu când Te chem!
2 Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!
3 Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!
4 Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor!
5 Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălţa întruna împotriva răutăţii lor.
6 Când li se vor prăvăli judecătorii de-a lungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele şi vor vedea că sunt plăcute.
7 Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormântului.
8 De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!
9 Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei şi de piedicile celor ce fac răul!
10 Să cadă cei răi în laţurile lor în timp ce eu să scap!”
Psalmul 141 este o rugăciune prin care psalmistul cere să fie ferit de ispitele din interior și din exterior. El nu numai că este pus în pericol de uneltirile celor răi (141:9,10), dar este și ispitit să acționeze la fel ca ei. Primul punct slab este autocontrolul asupra vorbirii, așa că psalmistul se roagă ca Domnul să păzească ușa buzelor sale (141:3). Această imagine face aluzie la păzirea porților unei cetăți, care, în vremurile biblice, protejau cetatea.
O altă ispită este ademenirea omului lui Dumnezeu la ospețele celor răi (141:4,5) în loc să urmeze sfatul celui neprihănit. Psalmistul își consideră propria inimă principala amenințare, pentru că acolo se dă adevărata luptă. Numai rugăciunea neîncetată marcată de o încredere deplină în Dumnezeu și de un total devotament față de El poate salva pe cineva de ispită (141:2).
5. Citește Psalmii 1:1 și 141:4. Cum este înfățișat caracterul progresiv și viclean al ispitei?
Psalmii 1:1
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!”
Psalmii 141:4
„Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor!”
Versetul 4 din Psalmul 141 descrie natura treptată a ispitei. În primul rând, inima este înclinată spre rău. În al doilea rând, face fapte rele (sensul în ebraică exprimă caracterul repetitiv al acțiunii). În al treilea rând, se înfruptă din bunătățile celor răi, adică acceptă practicile lor rele ca ceva de dorit. Și în versetul 1 din Psalmul 1 se arată că ispita vine pentru a-l împiedica pe copilul lui Dumnezeu să umble pe calea Domnului, făcându-l să umble împreună cu cei răi, să se oprească pe calea celor păcătoși și, în cele din urmă, să stea pe scaunul celor batjocoritori. Păcătoși, răi și batjocoritori – nu trebuie să fim așa sau să-i lăsăm pe cei care sunt așa să ne îndepărteze de Domnul!
Psalmii prezintă caracterul progresiv, seducător și viclean al ispitei, ceea ce denotă că numai o dependență totală de Domnul poate asigura victoria. Psalmii accentuează importanța cuvintelor rostite sau auzite în mijlocul ispitei. Sfârșitul celor răi și sfârșitul celor neprihăniți ar trebui să îi învețe pe oameni să caute înțelepciunea la Dumnezeu (Psalmii 1:4-6; 141:8-10). Totuși, în ambii psalmi, reabilitarea finală a copiilor lui Dumnezeu rămâne în viitor. Aceasta înseamnă că toți credincioșii sunt chemați să se încreadă cu răbdare în Dumnezeu și să nădăjduiască în El.
Post-ul [miercuri, 21 februarie] Înșelăciunea căii rele apare prima dată în Studiu Biblic.
