[duminică, 28 ianuarie]

SECȚIUNEA II


Un vechi și frumos imn american spunea: „Harul, harul, harul lui Dumnezeu,/ Harul care m-a iertat și m-a curățit;/ Harul, harul, harul lui Dumnezeu,/ Harul care este mai mare decât păcatele mele.”

Cei mai mulți creștini cred că evreii erau salvați prin fapte, în timp ce popoarele creștine sunt mântuite prin har. Dar oare chiar așa ne învață Biblia?

Faptele apostolilor 15:11 – „Ci credem că noi [evreii], ca și ei [neamurile], suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.”


Adevărul este că nimeni nu a fost mântuit vreodată prin fapte. Dacă Dumnezeu ar fi putut să dea o lege prin care să-i mântuiască pe oameni, ar fi dat-o, iar Isus nu ar mai fi trebuit să moară. Dumnezeu ne-ar fi lăsat să ne mântuim prin ascultarea noastră.

Galateni 3:21 – „Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.”

Biblia, atât Vechiul, cât și Noul Testament, este despre har. Când Evrei 11 vorbește despre oamenii mântuiți din Vechiul Testament, ne arată că ei au fost mântuiți prin credință, ca și noi. Iar dacă suntem salvați prin credință, cu siguranță suntem salvați prin har.


Efeseni 2:8,9 – „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”


De fapt, motivul pentru care Dumnezeu Se folosește de credință ca de o condiție de mântuire a noastră este acela că El ne poate da har.


Romani 4:16 – „De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har.”

Mulți dintre cei care merg la biserică au idei confuze despre har din cauză că nu realizează cât de mult poate face harul. Ei se gândesc la har ca fiind limitat doar la iertare.

Dar harul face mai mult decât să ierte. Harul lui Dumnezeu este capabil să ne dea putere să rezistăm ispitei și să trăim o viață evlavioasă chiar acum, în acest veac stricat. Dacă ai văzut pe cineva a cărui viață a fost schimbată de la răutate la neprihănire, ai văzut harul lui Dumnezeu în acțiune.

Tit 2:11,12 – „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie.”


Mai avem de învățat despre atmosfera harului și despre cum să respirăm profund puterea lui dătătoare de viață. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)