[luni, 4 decembrie] Pavel în Areopag
Indiferent unde se afla, Pavel, care avea o misiune de la Dumnezeu, voia să predice Evanghelia. Și același lucru a încercat să îl facă în Atena.
2. Citește Faptele 17:18-21. Care au fost reacțiile păgânilor din piață la discursul și întrebările lui Pavel?
Faptele 17:18-21
„Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. 2 Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, 3 dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. „Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul”. 4 Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila. 5 Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila ca să-i aducă afară, la norod. 6 Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia care au răscolit lumea au venit şi aici, 7 şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor cezarului şi spun că este un alt Împărat: Isus.” 8 Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii, 9 care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi numai după ce au căpătat de la ei un zălog.10 Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Bereea. Când au sosit, au intrat în sinagoga iudeilor. 11 Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. 12 Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut. 13 Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Bereea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele. 14 Atunci, fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Bereea.15 Cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el. 16 Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli””.
Categoric că Pavel, cu referirile lui la dumnezeii străini, a făcut impresie printre acești oameni din piață Faptele 17:18), așadar l-au dus în Areopag, o zonă a cetății în care erau cântărite problemele legale și religioase, deși nu părea că Pavel se confrunta cu vreun tip de proces legal. Păreau să urmărească doar „audierea” lui și a noii lui învățături (Faptele 17:19). Cineva cu elocvența, patosul și inteligența lui Pavel ar fi fost dificil de ignorat, chiar dacă promova idei care le păreau foarte ciudate acestor oameni.
Faptele 17:21 afirmă că atenienii nu făceau altceva decât să discute și să asculte cele mai noi idei. Îi acuza Luca de lenevie? Probabil că nu. Cel mai probabil voia să evidențieze că erau gânditori și oratori experimentați. La urma urmei, din greci se trag Socrate, Platon și Aristotel, filozofi a căror influență a ajuns până în zilele noastre. Vreme de secole, Atena fusese văzută ca centrul gândirii raționale și filozofice. Deși unii dintre acești filozofi nu erau atei, cu siguranță nu în sensul în care ne gândim la ateism în zilele noastre, multe dintre ideile lor filozofice erau radical diferite de învățăturile creștinismului. Este greu, de exemplu, să găsești un loc în filozofia epicurienilor și a stoicilor pentru o idee ca ceea a unui Mesia înviat.
În Atena, Pavel se aștepta ca Duhul Sfânt să îi poată folosi cunoștințele și calitățile oratorice pe care le dobândise în urma instruirii primite de la Gamaliel. Însă, în realitate, instruirea primită de Pavel pe străzile Atenei a fost folosită de Duhul Sfânt într-o și mai mare măsură. „Ascultătorii cei mai înțelepți dintre ei au fost înmărmuriți la auzul argumentării sale. El s-a dovedit un bun cunoscător al lucrărilor lor de artă, al literaturii lor, precum și al religiei lor” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 237).
După experiența lui din Atena cu acești păgâni și filozofi, Pavel le-a scris corintenilor: „N-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Ce lecție este pentru noi aici despre locul central al lui Isus în mesajul nostru, indiferent cui îl predicăm?
Post-ul [luni, 4 decembrie] Pavel în Areopag apare prima dată în Studiu Biblic.