[luni, 31 iulie] Taina demult ascunsă a Evangheliei

 

 

2. Care este taina care i-a fost încredințată lui Pavel? Efeseni 3:1-6

 

Efeseni 3:1-6

„Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, neamurilor… 2 (Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată faţă de voi. 3 Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte. 4 Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, 5 care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. 6 Că adică neamurile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,…”

 

În timp ce studiezi Efeseni 3:1-6, observă următoarele:

 

(1) Pavel scrie această parte a epistolei în special pentru credincioșii neevrei din bisericile Efesului (3:1).

 

(2) Pavel pretinde că a primit ceva ce el numește „isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi”, credincioșii dintre neamuri (3:2, EDCR). Această isprăvnicie, sau lucrare a harului, este modul lui Pavel de a descrie însărcinarea dată lui de a predica Evanghelia („harului lui Dumnezeu”) neevreilor (compară cu 3:7,8).

 

(3) Pavel susține că i-a fost descoperită o taină, subiect deja atins în epistolă (vezi, în special, 1:9,10; 2:11-22), „taina lui Hristos” (3:3,4). Pavel nu dorește să fie considerat inventatorul Evangheliei, dar consideră că a primit de la Dumnezeu misiunea de a proclama Evanghelia.

 

(4) Pavel nu este singurul care a primit o descoperire superioară a acestei taine, deoarece Duhul a descoperit-o și „sfinților apostoli și proroci” ai lui Hristos, într-un mod superior dezvăluirii planului lui Dumnezeu generațiilor anterioare (3:5). Termenul „proroci” de aici face probabil referire la cei care dețineau și manifestau darul profeției în primele biserici creștine din case particulare, și nu la profeții din Vechiul Testament. Taina, care a fost cândva ascunsă, devine acum ceea ce am numi „un secret deschis”.

 

(5) În final, Pavel declară: „Taina lui Hristos […] adică, neamurile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea” (3:5,6).

 

Pavel este entuziasmat de Evanghelie și în mod special de modul în care este manifestată în biserică, alcătuită atât din iudei, cât și din neamuri. Aceste două grupuri au devenit cărămizile pentru construirea noii comunități a lui Dumnezeu, noua Lui marcă de omenire, biserica  (vezi 2:14-16). Am putea spune că evreii și neevreii sunt acum transformați din inamici în „împreună-moștenitori” sau „împreună-întrupați” (parte dintr-un singur trup, trupul lui Hristos) și „împreună-părtași” la făgăduința Evangheliei (vezi 3:6).

 

Ce atitudini ai față de persoanele de etnie diferită de a ta? Contrazic faptele tale ideea de incluziune promovată de Evanghelie? Ce ar trebui să faci?

 

 

Post-ul [luni, 31 iulie] Taina demult ascunsă a Evangheliei apare prima dată în Studiu Biblic.