[vineri, 28 iulie]
Care este contextul exact în care Pavel scrie Efeseni 2:11-22, unde descrie efectele ample ale crucii asupra relațiilor umane? Pavel ia în discuție relațiile dintre credincioșii evrei și cei neevrei, care împreună sunt membri ai bisericii. El exprimă o îngrijorare evidentă cu privire la modul în care înțeleg și pun în practică noul statut de membri împăcați și egali ai casei lui Dumnezeu (2:19). Dar în cuprinsul întregii epistole, Pavel demonstrează un obiectiv mai amplu: planul măreț al lui Dumnezeu de a uni toate lucrurile în Hristos (1:9,10), plan care include „orice familie, în ceruri și pe pământ” (3:15).
Prin realizarea unității pe care Hristos a câștigat-o la cruce, credincioșii trebuie să vestească faptul că planul final al lui Dumnezeu de a uni toate lucrurile în Hristos este în desfășurare. Relațiile lor refăcute transmit planul lui Dumnezeu pentru un univers unit în Hristos. Prin urmare, se cuvine să căutăm în Efeseni 2:11-22 principii biblice legate de un subiect important din zilele noastre: relațiile dintre grupurile de oameni sau dintre rase.
Post-ul [vineri, 28 iulie] apare prima dată în Studiu Biblic.