ÎNCĂ PUTEM AVEA ÎNCREDERE ÎN DUMNEZEU

Și se va întâmpla, că înainte ca ei să cheme, eu voi răspunde; și în timp ce ei încă vorbesc, eu voi auzi.
Isaia 65:24 – Fidela

Sunt convinsă că ne putem încrede în Dumnezeu și eu voi continua să mă încred în El până voi muri.

Cu toții știm cum a fost anul 2020. Dificil. Lumea nu s-a mai confruntat cu așa ceva. Foarte multe schimbări, ajustări și tot tacâmul. Dar, pe tot parcursul anului, Dumnezeu a fost bun. Pe 26 mai 2020, într-o zi de marți, am folosit ultimul ou din cutie și am spus (mai mult sau mai puțin în sinea mea): „Doamne, acesta este ultimul ou și va trebui să mă ajuți să găsesc bani să mai cumpăr altele.”

În mai puțin de o jumătate de oră după acest gând, m-am uitat pe fereastră și am văzut o mașină parcată în fața casei mele. Nu am auzit claxonând și nici când mașina a oprit. I-am spus fiului meu: „Mergi și vezi dacă acea persoană ne caută pe noi.”

După câteva minute, s-a întors cu un zâmbet larg pe față și o cutie cu douăsprezece ouă în mână, spunând: „Vecinul ni le-a adus și a spus că sunt din partea casei.”

Am strigat: „Mulțumesc, Doamne!”

Fiul meu nu a înțeles de ce I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru ouă, așa că i-am explicat că tocmai folosisem ultimul ou și Îi spusesem lui Dumnezeu că va trebui să ne ofere mai multe.

După aceea, m-am rugat astfel: „Doamne, Tu ai spus că pâinea și apa nu ne vor lipsi și acum ai trimis și ouă. Îți mulțumesc că ne porți de grijă!”

Dumnezeu continuă să ne ofere ouă. Acum (februarie 2021), când scriu acest devoțional, încă primim ouă. Și întotdeauna sunt „din partea casei”. Ele îmi reamintesc constant de Dumnezeul căruia Îi pasă, ne aude și ne poartă de grijă.

De îndată mi-a venit în minte versetul de astăzi și am primit asigurarea că înainte ca eu să strig, ouăle erau deja pe drum. Dumnezeu îmi cunoștea deja nevoia și purtase de grijă înainte ca eu să cer.

Vreau să te asigur din nou astăzi că Dumnezeu te iubește și îți vrea binele. Dacă nu ar fi așa, de ce Și-ar lua El timp să numere până și perii din capul nostru? Să ne încredem în El chiar dacă nu înțelegem tot ce se întâmplă în jurul nostru. Cheamă‑L astăzi și încrede-te în El că îți va purta de grijă în situația în care te afli. Indiferent cât de mari sau mici îți sunt nevoile, Dumnezeu Se îngrijește.

autor: Brenda Browne-Ashe


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.