[luni, 3 aprilie] Fiul omului Se întoarce
Apocalipsa 14 conține textele-cheie cu privire la mesajul Domnului din zilele din urmă pentru poporul Lui și pentru lume. În centrul acestora se află revenirea lui Isus, împlinirea promisiunii Lui că „veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului” (Marcu 14:62).
2. Citește Apocalipsa 14:14. Ce titlu este folosit pentru a-L descrie pe Isus la revenirea Lui pe pământ? De ce crezi că Ioan folosește acest titlu?
Apocalipsa 14:14
„Apoi m-am uitat şi iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită”.
Isus a folosit de 82 de ori în evanghelii termenul „Fiul omului” pentru a face referire la Sine. Era unul dintre titlurile Lui preferate. L-a folosit ca o expresie a dorinței Sale de a Se identifica în mod deplin cu noi. El este un Mântuitor care ne înțelege, care a experimentat aceleași ispite ca noi și care a trecut prin aceleași încercări. Este „Fiul omului” care se întoarce să ne ducă acasă. Isus care vine să ne ia este același Isus care a trăit printre noi. Poate să ne răscumpere pentru că a devenit unul dintre noi; și totuși, ca unul dintre noi, a luptat cu furia deplină a ispitelor lui Satana și, da, a ieșit biruitor.
3. Ce va face Isus, Fiul omului, conform următoarelor profeții din Evanghelia lui Matei?
Matei 16:27
„Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui”.
Matei 24:27,30
„27 Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.
30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă”.
Matei 25:31,32
„31 Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 32 Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre”.
În aceste pasaje, observăm câteva elemente: (1) Isus, Fiul omului, vine în slavă cu îngerii Săi. (2) Va separa oile de capre (practic o judecată). (3) Soarta popoarelor și a omenirii va fi hotărâtă pentru veșnicie.
Gândește-te la expresia „Fiul omului” și la natura umană a lui Hristos. Deși este Dumnezeu, Hristos a devenit unul dintre noi, la fel ca noi, dar, spre deosebire de noi, El nu a păcătuit niciodată. Ce speranță uimitoare îți oferă cunoașterea (1) dragostei lui Dumnezeu pentru noi și (2) a faptului că El știe luptele tale și îți poate oferi biruința?
Post-ul [luni, 3 aprilie] Fiul omului Se întoarce apare prima dată în Studiu Biblic.