[joi, 16 martie] Când nimeni nu va putea cumpăra sau vinde

 

 

Biblia zugrăvește o imagine dureroasă a lumii de dinainte de a doua venire a lui Isus. Daniel vorbește despre „o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta” (Daniel 12:1). Cartea Apocalipsa vorbește și ea despre vremuri grele înainte de revenirea lui Hristos.

 

6. Citește Apocalipsa 13:11-17. Ce legătură au elementele financiare cu persecuția de la sfârșitul timpului?

 

Apocalipsa 13:11-17

„11 Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. 12 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. 13 Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. 14 Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. 15 I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. 16 Şi a făcut ca toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte 17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei”.

 

Cât de mult se bazează viața noastră prezentă pe cumpărat sau vândut? A nu putea să cumperi sau să vinzi nimic înseamnă a nu putea să funcționezi în societate. Presiunea asupra celor care rămân credincioși va fi atunci enormă. În plus, cu cât ai mai mulți bani, cu atât miza ta  va fi mai mare în această lume, cel puțin în ceea ce privește posesiunile materiale, așa că presiunea de a te conforma va fi cu siguranță și mai puternică. Cum ne pregătim, în acest caz? Ne pregătim acum, asigurându-ne că prin harul lui Dumnezeu nu suntem sclavii banilor sau ai lucrurilor din această lume. Dacă nu suntem legați de ele acum, nu vom fi nici atunci când, pentru a fi credincioși, va trebui să renunțăm la ele.

 

7. Citește Deuteronomul 14:22 și ultima parte a versetului 23. Ce făceau cei din poporul lui Dumnezeu cu profitul sau cu producția lor din fiecare an? De ce le-a cerut Dumnezeu să facă lucrul acesta?

 

Deuteronomul 14:22

„Să iei zeciuială din tot ce-ţi va aduce sămânţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an”.

 

Dumnezeu a explicat prin Moise că unul dintre motivele instituirii sistemului zecimii era acela ca oamenii să învețe să se teamă întotdeauna de Dumnezeu – „ca să te înveți să te temi totdeauna de Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 14:23). În paralelismul poetic din Psalmii 31:19, vedem că teama este sinonimă cu încrederea: „O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine și pe care o arăți celor ce se încred în Tine.”

 

Aceste versuri paralele ne arată că a te teme de Domnul înseamnă a te încrede în El. Prin urmare, înțelegem că Dumnezeu a stabilit sistemul zecimii pentru a ne proteja de egoism și a ne încuraja să avem încredere că El ne va purta de grijă. Chiar dacă fidelitatea în returnarea zecimii  nu este o garanție că oamenii vor rămâne credincioși până la final, cei care nu sunt corecți cu privire la zecime cu siguranță se expun unui risc.

Post-ul [joi, 16 martie] Când nimeni nu va putea cumpăra sau vinde apare prima dată în Studiu Biblic.