DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ


Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.
Ieremia 29:11

Ascultă ediția audio aici.

Se întâmpla acum câțiva ani. Eram în clasa a XII-a, un an al deciziilor. Îmi doream să merg la facultate, dar gândul că nu-mi permiteam mi-a alungat speranța de a continua din punct de vedere profesional. Mă aflam la începutul vieții mele de credință, iar acest verset a fost prima încurajare care mi-a oferit încredere în viitorul meu, în anul 2014. Acel an a fost pentru mine începutul schimbării, al alegerilor, dar și al încercărilor.

Răspunsul făgăduinței a început să se contureze într-o sâmbătă seara, când mă aflam la biserică împreună cu mama mea. La încheierea programului, într-o discuție cu pastorul, acesta mi-a propus să mă înscriu la noua specializare din cadrul Universității Adventus, Cernica – aceea de asistență medicală, în Școala Postliceală „Dr. Luca”. Recunosc că la auzirea acestei propuneri am fost reticentă, dar, ulterior, am simțit voia lui Dumnezeu prin anumiți oameni, care mi-au fost alături în decizia de a continua în această direcție. Așadar, am acceptat propunerea cu încredere în făgăduința lui Dumnezeu și astfel în câteva zile mă aflam la studii într-un mediu cu totul nou.

În cei trei ani de studii, Dumnezeu m-a ajutat să am parte nu doar de profesori buni, ci și de adevărați mentori, care ne-au învățat să tratăm atât trupul, cât și sufletul.

În această perioadă din viața mea, Dumnezeu a folosit școala, colegii, profesorii și întregul mediu pentru a mă ajuta să clădesc o relație mai apropiată cu El, să-L cunosc mai bine și să închei legământ cu El. Dumnezeu a contribuit la dezvoltarea mea spirituală, relațională și profesională, împlinindu-Și făgăduința în dreptul meu, binecuvântându-mă cu un viitor și cu o nădejde.

Chiar dacă de multe ori planurile noastre par irealizabile, haideți ca astăzi să-L ascultăm și să-L lăsăm să lucreze în viața noastră pe Cel care știe ce e mai bine pentru noi, și vom fi surprinși de gândurile pe care le are cu privire la noi!

autor: Loredana-Ionela Petrețchi


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.