[marți, 20 decembrie] O mie de ani
Vom trăi în Noul Ierusalim timp de o mie de ani (un mileniu). Aceasta este o perioadă foarte importantă. Isus știe că vom căuta membri ai familiei și prieteni pe care ne așteptam să îi vedem. Suntem surprinși că unii dintre ei nu sunt acolo. „Unde sunt?”, întrebăm noi. „De ce nu sunt aici?”
Așteptăm cu răbdare, încrezându-ne că Isus va răspunde la fiecare întrebare. El deschide registrele de evidență și noi verificăm cu atenție fișa fiecărei persoane pierdute. Fiecare păcat a fost înregistrat cu atenție, iar păcatele lor secrete sunt acum deschise, pentru ca toți să le vadă. 1 Corinteni 4:5 Fiecare efort pe care Isus l-a făcut pentru a-i salva este, de asemenea, înregistrat. Deoarece au refuzat ajutorul lui Isus pentru a renunța la păcat, ei nu vor putea fi niciodată fericiți, în ceruri. Vedem cât de corect și de iubitor este Dumnezeu; toate întrebările noastre vor primi răspuns.
Apoi se decide care este pedeapsa corectă pentru fiecare persoană pierdutăși, de asemenea, pentru Satana și îngerii săi – în funcție de ceea ce a făcut fiecare. 1 Corinteni 6:2,3; Apocalipsa 20:4; 22:12
Cum arată pământul în această perioadă? Ce s-a întâmplat cu toți cei răi? Ieremia 4:23-26; 25:33
Ce s-a întâmplat cu Satana la a doua venire a lui Isus? Apocalipsa 20:1-3 Bineînțeles că Satana nu este legat cu un lanț metalic adevărat. Acesta este un mod de a spune că Dumnezeu nu-l lasă să părăsească pământul; el este „legat” acolo. Ființele din întregul univers se bucură că Satana nu le mai poate deranja sau ispiti.
Satana este nefericit. Nu mai are pe cine să ispitească; cei drepți sunt în ceruri, iar cei răi sunt morți. Îi aude pe îngerii săi luptându-se cu înverșunare, certându-se și acuzându-l pe el și pe ceilalți. El știe că este de vină pentru tot ce s-a întâmplat rău în univers. În timp ce se plimbă pe pământul pustiu, vede rezultatele răzvrătirii sale și se teme de pedeapsa pe care va trebui să o suporte.
Aplicație: Te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu este întotdeauna corect? Ai întrebări despre motivul pentru care unele lucruri se întâmplă așa cum le vedem? Atunci, continuă să te încrezi cu răbdare în Dumnezeu. În timpul mileniului, toate întrebările tale vor primi răspuns.