[vineri, 9 decembrie] Ești creștină?
Big fregventează ca studentă cursul meu de conversație în engleză. Porecla ei nu provine de la statura ei – ea fiind o femeie de talie medie –, ci de la statutul ei de întâi născut în familie. În prima săptămână de curs, am observat că era ceva diferit la Big.
Majoritatea oamenilor de pe aici adoră să petreacă, să bea și să mănânce preparate picante și carne. Big evită petrecerile pentru că nu îi place atmosfera. Îi place să mănânce mâncare sănătoasă și nu bea băuturi alcoolice. Face exerciții fizice în mod regulat, îi place să îngrijească plantele de afară, iar acasă la ea are o grădină de plante aromatice.
M-am întrebat dacă Big era creștină, dar nu am întrebat-o. La fel ca atunci când predai în școlile publice din Statele Unite, nici în această țară nu se cade ca un profesor să inițieze discuții despre credință în clasă, așa că doar am continuat să dau informații despre viața mea pe măsură ce răspundeam întrebărilor elevilor.
Într-o după-amiază, în timp ce stăteam la biroul meu făcând ultimele pregătiri pentru curs, a intrat Big. După ce s-a așezat și și-a scos cărțile pentru curs, s-a întors către mine și a întrebat: „Doamna profesoară, sunteți creștină?” Surprinsă de întrebarea ei directă, i-am spus pur și simplu că sunt, apoi am întrebat-o de ce o interesează. Mi-a spus un pic despre ea.
Fratele ei, care este pastor în State, a încurajat-o să se intereseze despre creștinism. De atunci, a petrecut mult timp gândindu-se la creștinism. „Vreau să aflu mai multe despre Dumnezeu”, mi-a spus. Apoi m-a întrebat ceva care m-a surprins și mai mult: „Unde mergeți la biserică? Pot să vin și eu?” Am stabilit unde și când să ne întâlnim în dimineața de Sabat.
Pe când ieșea din clasă după oră, Big s-a întors către mine și a spus: „Sunt atât de norocoasă că vă am ca prietenă și că pot învăța despre creștinism de la dumneavoastră!”
În dimineața de Sabat, Big aștepta la punctul nostru de întâlnire. Își pregătise chiar și mâncare pentru masa de părtășie. Am participat la serviciul divin în limba engleză, deoarece a vrut să-și verifice cunoștințele de engleză. Când a început predica, i-am dat Biblia mea în limba ei și am ajutat-o să găsească versetele în Scriptură. Din momentul în care i-am pus Biblia în mâini și până la sfârșitul slujbei, a fost complet absorbită de carte, căutând versetele despre care vorbea predicatorul, comparându-le și răsfoind paginile din jur. După serviciul divin, mi-a spus că i-a plăcut foarte mult primul pasaj citit. „Are multe lecții pentru viața mea”, a spus.
A început Școala de Sabat și, în loc să iasă afară pentru slujba în limba engleză, așa cum plănuiserăm, Big a rămas lipită de scaunul ei, citind Biblia. La patru ore după ce a intrat pentru prima dată în biserică, după două servicii divine și o oră de Școală de Sabat, a închis în cele din urmă cartea și mi-a dat-o înapoi. „Am primit o Biblie acum câteva zile, dar nu am citit-o”, a spus. „Nu mi-am dat seama cât de multe informații utile are pentru toate aspectele vieții. Vezi, aici este un pasaj despre căsătorie. Este plină de informații utile! Această carte este grozavă! M-am întrebat întotdeauna de ce creștinii au atâta pace și fericire în viața lor. Acum știu. Este datorită Bibliei. Vreau să-mi citesc Biblia în fiecare zi.”
Este o mare bucurie pentru mine să știu că Dumnezeu se poate folosi de mine, o simplă ființă umană, ca să atingă viața unuia dintre copiii Săi, care nu-L cunoaște încă. De aceea am renunțat la o viață pe care o iubeam în State și am venit aici. Ce responsabilitate este, dar și ce binecuvântare să poți trăi pentru El!
Ce se va întâmpla cu dorința lui Big de a citi Biblia și de a învăța despre creștinism și despre Dumnezeul creștinilor? Vă rog să vă rugați pentru ea și pentru ceilalți elevi ai mei, în fața cărora dau mărturie prin exemplul vieții mele. Rugați-vă să pună întrebări și ca Dumnezeu să-mi dea cuvintele necesare ca să le întorc inimile către El.