Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Proverbele 22:6
Părinții mei s-au alăturat Bisericii Adventiste pe când eu aveam nouă ani. Ei au atâtea experiențe despre modul cum a lucrat Dumnezeu de-a lungul anilor, cât au lucrat pentru alții. Tatăl meu, Noel Jumpp Sr., este evanghelist laic de când eu eram la liceu.
Avem multe amintiri din anii când am mai crescut și am participat la seriile evanghelistice, de-a lungul anilor. Mama mea, Marilyn, a fost (și este încă) „proiecționistul” lui. Răspunde de slide-urile pe care tatăl meu le folosește la predicile lui. El este un pastor foarte captivant. Eu, alături de cei patru frați ai mei, fie cântam, fie ofeream suport moral. Eram evanghelistul-cântăreț.
Familiei noastre i-a plăcut cu adevărat să cunoască oameni noi și să meargă în locuri noi. Știu că amintirile pe care le-am strâns ca familie sunt încă prezente în inima noastră și ne-au ajutat, întărindu-ne credința și ținându-ne pe toți în biserică.
Am făcut multe alte lucruri împreună, ca familie, și, procedând astfel, odată cu trecerea timpului, am consolidat legăturile de familie. Una dintre amintirile mele îndrăgite este legată de ocaziile de vineri seara, când tata ne ducea pe malul mării, pentru momentele de închinare în familie, la deschiderea Sabatului. În Jamaica, apusurile de soare sunt emoționante și spectaculoase, iar sunetul produs de valurile care lovesc țărmul este atât de liniștitor.
Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în acele vremuri îndepărtate și de‑atunci încoace este importanța de a fi mereu dispus să fii de ajutor sau să contribui oricând și oriunde e nevoie de tine. De câte ori eram rugată să cânt sau să le spun copiilor o povestire în cadrul programelor bisericii, răspundeam cu bucurie. Aceasta este o trăsătură de caracter care m-a însoțit în toți anii vieții mele. Chiar și azi, când sunt rugată să cânt sau să spun o povestire, primul meu răspuns este „da”. Îmi este greu să spun „nu”, pentru că sunt mereu dispusă să ajut.
Am ajuns să înțeleg de asemenea că am și darul primirii de oaspeți, care îmi place foarte mult. Îmi place să cunosc oameni noi. Îmi place mult să-i fac să se simtă bine-veniți, ca acasă. Și, bineînțeles, îmi place mult să gătesc mâncare gustoasă. Acei primi ani, sub îndrumarea părinților mei, au fost foarte importanți.
Îi sunt recunoscătoare Domnului pentru părinții mei, care au fost credincioși în instruirea mea și a fraților mei de a urma calea Sa. Nu vreau să mă îndepărtez niciodată de ea!
